miercuri, 13 ianuarie 2010

Cultura Mayasa





În urma cu circa 70 de ani, celebrul Albert Einstein spunea: „Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia umana si totusi, în privinta universului nu sunt chiar atât de sigur…”. Schimbarea climei si încalzirea globala ce ne ameninta din ce în ce mai puternic vin si întaresc pe cât posibil afirmatia plina de cinism a dragului nostru fizician. Cu mii de ani in urma, mayasii preconizau ca, in data de 21.12.2012, lumea noastra se va sfârsi prin foc. Apoi, pântecele cosmic Hunab Ku va da nastere

unui nou soare, numit Cel de-al Saselea Soare, o alta lume mai evoluata urmând sa se nasca. Oamenii de stiinta, inclusiv Pentagonul, raspund afirmativ la toate acestea.
În ultimul timp, de câtiva ani încoace, tot auzim diverse speculatii pe tema anului 2012 sau mai precis a datei de 21.12.2012. Asistam la discutii aprinse pe aceasta tema prin cafenele, baruri, ba chiar si la mesele de sah din Cismigiu, unde se dezbat problemele grave si pline de greutate ale politicii romånesti. Ce spune lumea prin târg? Timpul s-a scurtat traind 16 ore în loc de 24, ADN-ul uman este reprogramat modificându-si structura de la 2 spirale la 12, vom patrunde în dimensiunea a patra si a cincea, creste nivelul vibrational al oamenilor, se schimba polii magnetici, axa pamântului o ia putin razna si se schimba, soarele nostru nu are ce sa faca si se aliniaza cu stelele din centrul Caii Lactee, ne îndreptam cu pasi vertiginosi catre centura fotonica…si câte si mai câte. Si parca la o asemenea avalansa de informatii mai ca-ti vine a spune: „mai lasa-ma domnule cu prostiile tale!”. Dar înainte de a judeca si de a trage linie, hai sa vedem ce spun mayasii si Pentagonul!
Civilizatia Maya si-a prezis data propriei disparitii
În urma cu 3500 de ani, civilizatia Maya punea bazele unei stiinte care acum este numita astronomie. Au pus la punct un sistem calendaristic care determina cu acuratete structura anului solar, divizat în 18 luni a câte 20 de zile fiecare, plus o perioada „nefericita” de cinci zile care corespundea sfârsitului de an. Au calculat date astronomice pentru perioade de milioane de ani, cât si ciclurile prin care aceasta planeta trece ireversibil. Bineînteles, toate acestea sunt sustinute în ziua de azi de stiinta. Înca de pe atunci, au calculat oscilatia axei terestre care, cu cicluri de 26.000 de ani, schimba continuu pozitia aparenta a stelelor, iar la nivel planetar, avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori într-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. În prezent, ne apropiem de aceste doua mari schimbari, aflându-ne la sfârsitul acestui mare ciclu, dar si la începutul unuia nou. Civilizatia Maya, caracterizata de o înalta spiritualitate, a prezis prin calcule astronomice, si nu numai, evenimente pentru o lunga perioada de timp, chiar si data exacta a disparitiei propriei civilizatii.
Pe 21.12.2012 se va naste Cel de-al Saselea Soare
Calendarul mayas, considerat drept cel mai exact si bine calculat calendar din istoria civilizatiilor, ia sfârsit în data de 21.12.2012. Ei spun ca pe 21.12. 2012 va culmina alinierea soarelui nostru cu stelele din centrul Caii Lactee! La aceasta data, lumina si umbra îl vor proiecta pe Sarpele cu pene coborând pe treptele piramidei Chichen Itza, care are la baza un cap mare de sarpe sculptat în piatra. Pe 21.12.2012, în jurul orei 11.11, coada sarpelui proiectata din vârful piramidei va tinti exact înspre constelatia Pleiadelor, într-o aliniere asemanatoare celei pe care o au piramida lui Quetzalcoatl din Teotihuacan. Atunci, cred mayasii, odata cu revenirea pe pamânt a lui Quetzalcoatl, lumea noastra se va sfârsi prin foc, iar pântecele cosmic Hunab Ku va da nastere unui nou soare, numit de mayasi Cel de-al Saselea Soare, o alta lume mai evoluata urmând sa se nasca. Iar daca va întrebati ce e adevarat din toate acestea, ei bine, oamenii de stiinta, inclusiv Pentagonul (pentru ca noi masuram totul numai prin stiinta, si nu prin spiritualitate) raspund afirmativ la toate acestea.La data solstitiului de iarna 2012, soarele se va afla în aliniamentul galactic, adica va fi pe aceeasi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care împarte în doua Calea Lactee, divizånd-o în doua emisfere).
Bineînteles ca, în ceea ce priveste Sarpele cu pene si toata descrierea simbolica prezentata mai sus, trezeste ras si ironie din partea acestei civilizatii atât de ancorate în materialism, vanitate si… infinit, vorba lui Einstein. Ma întreb, oare se stie ce reprezinta simbolul ancestral al caduceului pe care îl vedem ca troneaza mare pe cladirea Camerei de Comert si la unele centre medicale? Si uite ca folosim fel si fel de simboluri ancestrale care sa ne reprezinte institutiile doar asa… ca arata bine si impunator. Dar ce ar crede daca le-ai spune ca e vorba de sarpele kundalini, respectiv canalele ida si pingala sau „sarpele cosmic”, cum mai e denumit de shamani?
In acest ritm, in anul 2012, timpul va ajunge in punctul 0
Dar sa mergem mai departe si sa vedem ce ne spun oamenii de stiinta si Pentagonul, care a pus pe jar toate marile publicatii de pe întreg mapamondul.Între suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O. Schumann, in 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra. Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau pulsul Terrei a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita în domeniul militar. Din 1980, rezonanta a început sa creasca, acum fiind de 12 cicli pe secunda. Acest lucru înseamna ca ziua are numai 16 ore, în loc de 24, cât era odinioara. De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului. Multi se plâng ca nu le ajunge ziua pentru ceea ce au de facut. În acest ritm, în 2012, timpul va ajunge la punctul 0. Odata cu Rezonanta Schumann, creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra (ceea ce e logic, si nicidecum paranormal). În ultimii mii de ani, liniile de câmp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord. Oamenii de stiinta au observat însa ca acest câmp magnetic stabil începe sa se schimbe, sa slabeasca. În ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, iar în ultimii ani s-a accelerat tot mai mult.
Slabirea câmpului magnetic – mai multe cazuri de cancer
Dr. Garry Glatzmaier, profesor de Fizica Pamântului la Universitatea California din Santa Cruz, afirma ca „miezul metalic lichid al planetei se misca continuu, pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza câmp magnetic terestru. Dar miezul se misca si în directii opuse câmpului majoritar, care pot creste în intensitate, ducând în cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Aceasta inversare e precedata întotdeauna de o slabire a câmpului magnetic. Iminenta inversare a Polilor ar putea fi aratata si de extinderea Aurorei Polare care se observa numai la Polul Sud. Aceasta urmeaza sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud. Slabirea câmpului magnetic si cresterea în intensitate a radiatiilor telurice Hartmann duce, de asemenea, la înmultirea cazurilor de cancer. Dar pentru ca aceasta transformare se petrece nu numai la nivel planetar, ci si în întreg sistemul nostru solar, sa urmarim mai departe o statistica:
- atmosfera planetei Marte creste rapid ; acum s-a dublat si a dus la defectarea lui Mars Observer în anul 1997. Luna îsi „croseteaza” atmosfera proprie, care acum se întinde pe o suprafata de 6.000 km, fiind formata din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei Dimitriev, cercetator rus.
- Venus ne arata o crestere marcanta de intensitate luminoasa.
- Jupiter sufera o modificare atât de puternica, încât s-a format un tub de radiatie ionizata între el si un satelit. De asemenea, câmpul lui magnetic a crescut în intensitate de doua ori.
- Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum îsi intensifica câmpul magnetic si devin tot mai stralucitoare. Activitatea vulcanica pe Terra a crescut cu 500% din 1875 încoace, iar câmpul magnetic al soarelui a crescut cu 230% din 1901. Conform Academiei Nationale de Stiinte din Siberia (NASS), aceste schimbari se datoreaza intrarii Sistemului Solar într-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar a crescut recent de 10 ori în intensitate. Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum întregul Sistem Solar a intrat într-o zona cu o energie mult mai înalta, numita Centura Fotonica.
Pe lânga toate acestea, Pentagonul scoate de la naftalina un raport, publicat pe 22 februarie 2004 în renumitul ziar The Guardian, avertizând populatia asupra problemei încalzirii globale si, bineînteles, a poluarii. Raportul vizeaza Casa Alba si mai ales pe controversatul George.W. Bush, care s-a prezentat cu o atitudine „dosnica” în ceea ce priveste încalzirea globala si semnarea Protocolului de la Kyoto. Dar sa nu scapam din vedere ca SUA au „contributia” cea mai mare din lume în ceea ce priveste gazele de sera, aproximativ 40%.


Pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie, se arata în raportul Pentagonului.
Schimbarile climei, mai grave decåt terorismul
În ianuarie 2004, David King a intrat în atentia întregului mapamond. David King este ministrul pe probleme stiintifice în Anglia si un mare om de stiinta. El i-a facut o vizita lui Tony Blair înainte de a publica articolul despre situatia critica în care planeta Terra se afla, acesta din urma spunându-i sa pastreze tacerea asupra subiectului. Considerând ca e o problema destul de grava, pe care întreaga omenire ar trebui sa o cunoasca, în ianuarie 2004, a publicat concluziile sale stiintifice în Jurnalul American de Stiinta. În articol, King spune: „Dupa parerea mea, schimbarile climatice sunt cele mai severe probleme de care se loveste întreaga umanitate, mult mai severe decât amenintarea terorista”. O luna mai târziu, s-a aflat ca si Pentagonul studia aceasta problema de câtiva ani. Studiul Pentagonului a durat pâna în octombrie 2003 si a fost dat publicitatii sub numele: „An Abrupt Climat Change Scenario and Its Implications for United States National Security”, adica „Scenariul Schimbarilor Climatice Abrupte si Implicatiile Asupra Securitatii Nationale a SUA”. O simpla cautare pe Internet va poate lamuri asupra acestui subiect, documentul este scris în limba engleza si are 26 de pagini. Pentagonul a oferit publicitatii (inclusiv revistei National Geografic) o fotografie prin satelit a Polului Nord din anul 1970 si una din 2003, care dezvaluie ca peste 40% din calota polara nordica s-a topit în numai 33 de ani. Ceea ce e mai rau este ca viteza de topire creste într-o rata extrem de abrupta. Pentagonul a dovedit ca toate afirmatiile oficiale ale guvernelor diferitelor tari cum ca „calotele nu se topesc” sunt de fapt minciuni. Iar aceste minciuni sunt mai daunatoare decât cea mai mare amenintare pe care ar putea-o avea terorismul asupra Statelor Unite.
Multa informatie si de tot felul! Multi nu dau importanta, nu cred, altii afirma ca ar fi vorba de un soi de manipulare la nivel mondial si ca „Pentagonul asta spune numai bazaconii”, în timp ce altii sustin ca ar fi vorba de apocalipsa si sfârsitul lumii. Poate ca, daca am putea sa ne situam undeva la mijlocul distantei dintre toate aceste afirmatii, am putea vedea mai clar situatia în care ne aflam. Cert este ca pe parcursul timpului au fost multi profeti si clarvazatori care au prezis fel si fel de lucruri despre acest an 2012. Chiar si Edgar Cayce a vorbit de acest an ca fiind o bariera peste care nu poate trece în sedintele sale de autohipnoza si ca este o perioada de cotitura pentru întreaga civilizatie a planetei noastre. Cel mai important este cum vom trece acest… hop, cu lumina si iubire sau cu întuneric si amaraciune. Stiintele initiatice spun ca stadiul de evolutie al omenirii determina modul în care o planeta se transforma si îsi urmeaza cursul. Gândurile pozitive si sentimentele curate de iubire aduc dupa sine energii pozitive si schimbari benefice. E o lege veche, care întotdeauna îsi va urma cursul: fiecare gând si fapta rezoneaza în tot universul, atragând dupa sine energii de acelasi fel! Nu degeaba Iisus Hristos a spus: „Iubiti-va între voi asa cum eu v-am iubit!”. Noi, romanii, ne-am obisnuit cu multa grasime si pe inima, si pe suflet. Si poate ca ar fi mai bine sa reducem nivelul de colesterol si sa înaltam sentimentul de iubire. În acest fel, am avea o inima mai sanatoasa si un suflet mai bogat! Ca, pâna la urma, un infarct spiritual nu ne-ar duce prea departe sau, ca sa zic mai bine, prea sus.
Voi încheia acest articol parafrazându-l din nou pe Albert Einstein, care a spus ca „viata însasi este magie, iar daca nu crezi asta, macar încearca sa o traiesti ca pe ceva magic”.Va doresc un weekend plin de lumina si iubire!
Preluat cu elemente ale civilizatiei Maya si calendarului mayas. Calendarul de 360 de zile. Este un ciclu de 1,872,000 de zile ce numara zilele incepånd de la creatie (12 sau 14 august 3114 I.Hr, anul 0.0.0.0.0). Al 13-lea baktun al Marelui Ciclu va avea loc in 21, 23 decembrie 2012 (13.0.0.0.0). Incepe in 11 august 3114 I.Hr si se termina in 21 decembrie 2012. Marea numaratoare mayasa este de 5125 de ani. Este 1/5 din ciclul de 26.000 de ani, acesta fiind divizat la råndul lui in 13 parti (baktun sau 394 de ani), 20 de parti (katun) si 260 de parti (19.7 ani sau „mica numaratoare”). 13 katunuri reprezinta 256 de ani si baza Ciclului profetic al Profetiilor lui Katun. Denumit si Piatra Soarelui. Centrul reprezinta al cincilea soare, zeul Tonatiuh.
La ce ne putem astepta?
Pe scurt, ne putem astepta la cataclisme de proportii mari, schimbari severe si bruste de clima, regiuni inundate, acoperite de apa si o restructurare geofizica. Ce se va întâmpla din punct de vedere spiritual la nivel planetar, ramâne de vazut. Exista câteva ipoteze vizavi de schimbarile în plan energetic si spiritual:
- vise intense;
- creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai înalte;
- timpul se contracta;
- corpul fizic a început sa se schimbe, se creeaza un nou corp de lumina;
- cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta în ultimul timp;
- structura interna a ochiului uman se transforma în functie de capacitatile latente ale fiintelor, nou-nascutii au capacitatea telepatica mult marita;
- toate bolile incurabile ale secolului XX vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
- cea de-a cincea lume se sfârseste în 1987, a sasea Lume începe în 2012 (conform mayasilor);
- vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi, vom depasi cunostintele actuale despre Timp si Spatiu, vom depasi necesitatea Banului, dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a patra;
- vom intra în Dimensiunea a cincea, planeta Terra si întreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si întregul Univers, ADN-ul uman va fi reprogramat si îmbunatatit si va avea 12 spirale în loc de doua.

10 comentarii:

  1. Multumiri lui Gheorghiescu Ioan pentru acest articol.Un om cu o valoare morala deosebita.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc ca oferiti romanilor informatii de genul acesta, pt ca ei nu mai au timp sa citeasca..as recomanda un subiect foarte la moda: virusul AH1N1! felicitari pt blog

    RăspundețiȘtergere
  3. mersi pentru complimente , am tratat in postarile anterioare si subiectul virusului ah1n1 .

    RăspundețiȘtergere
  4. INTERESANT PT TOTI CEI CARE AU O IDEE DE CULTURA SI ISTORIE ANTICA DUPA MINE NU SANT DECAT 2 VARIANTE REGRES SUPRAVIETUIESC OAMENII DIN JUNGLE CARE STIU SA SE DESCURCE IN SITUATII F GRELE CEI CA NOI VOR DISPAREA 90 LA SUTA SI VOR RAMANE 10 LA SUTA CARE AI VOR INVATA PE CEI DIN JUNGLA CIVILIZATIA SI VOR FI TRATATI CA ZEI ASA CUM AU FACUT MAIASII ; SAU PROGRES CA POT APAREA NOII OAMENI CU ABILITATI CARE AZI NU NI LE PUTEM IMAGINA SI O TEHNOLOGIE GEN STAR TREK ORICUM CEVA RAMANE NUMITOR COMUN MOARTEA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totul a fost pregatit minutios dinainte de elitele din varful piramidei societatii. Nu va lasati prostiti despre povesti Maya si confimatii sci-fi fantasmagorice.
      Omului i se voieste in mod deliberat smulgerea de Divinitate si inrobirea lui catre sistem, un sistem nociv care este supus totalitar fortelor malefice care umbla libere prin univers. Suntem si noi cei de acum aidoma civilizatiei Maya care a fost pervertita de ostirile ceresti decazute. Se voieste robotizarea omului, dar nu va fi o avansare star trek ci inrobire totalitara la nivel global, rupta de divinitate de tot ce este sfant, de adevaratul ideal al omului si unit pe vesnicie cu Satana!
      Dumnezeu sa ne pazeasca pentru rugaciunile sfintilor sai!

      Ștergere
  5. tampenii....numai tampenii

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte interesant..poate mai publicati si alte...

    RăspundețiȘtergere
  7. nu stiu ce sa zic deabia astept 2012 sa vad ce se intampla de moarte nu mie frica asa ca nu am de ce sa ma tem toti suntem datori cu o moarte ca e azi sau maine sau in 2012 odata tot tre sa vina......de ar veni un cataclism sa distruga tot ce e modern si tot luxul din lume ca mie miar fi placut sa traiesc cu vreo 200 250 de ani in urma nu acum dar asta e bai baii....

    RăspundețiȘtergere
  8. Misto ideea, ar trebuie sa ma apuc de realizat liste cu ce sa fac in timpul asta putin de mi-a ramas:)).Marog,de murit,tot vom muri,cum e vorba aceea inteleapta,,Dumnezeu a dat,Dumnezeu a luat".

    RăspundețiȘtergere
  9. Doar Dumnezeu stie cand va fi sfarsitul,El e Creatorul, decat sa asteptati sfarsitul pregatiti-va pentru Judecata de Apoi! Succes!

    RăspundețiȘtergere