vineri, 17 decembrie 2010

Alchimia

Alchimia este o formă de cunoaştere protoştiinţifică, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoaşterii umane (antichitate şi evul Mediu), care avea trei obiective principale:

>
  • transmutaţia[1] metalelor în aur şi argint
  • crearea unui homunculus, un om artificial
  • obţinerea aurului din metal; substanţa magică ar fi fost piatra filozofală (o licoare sau o pulbere).
Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu, în secolul I, a luat naştere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.
De aici reiese că alchimia nu era doar o formă de investigare a naturii, ci şi o disciplină filozofică şi spirituală. Noţiuni din chimie, metalurgie, fizică, medicină (ştiinţe aflate în fază incipientă) se combină cu cele din astrologie, religie, spiritualism, misticism, semiotică şi artă.
În epoca actuală, alchimia prezintă interes doar pentru istoria ştiinţei, pentru dimensiunile ei mistice, ezoterice şi pentru artă, ca generatoare de motive şi subiecte.


>
Termenul alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al şi cuvântul grec khymeia (χυμεια) care înseamnă a topi , a lipi, a împreuna.Alţi autori consideră şi expresia Al Kemi, care înseamnă artă egipteană, mai ales că egiptenii îşi numeau pământul Kemi, considerându-l înzestrat cu puteri magice. În sfârşit, este posibil ca etimologia să se rezume la termenul chinez kim-iya, care înseamnă licoare pentru a face aur.

Aşa-numitul Opus alchemicum pentru obţinerea pietrei filozofale cuprindea şapte proceduri împărţite în:
  • patru operaţiuni:
    • putrefacţie,
    • calcinare,
    • distilare,
    • sublimare;
  • trei faze:
    • soluţie,
    • coagulare,
    • uniune.
Cele trei stadii fundamentale:
  • nigredo- acţiune asupra negrului, materia se dizolvă intrând în putrefacţie;
  • albedo- acţiune asupra albului, materia se purifică, se sublimează;
  • rubedo- acţiune asupra roşului, stadiul final.

Extraterestrii printre noi !?

Extraterestri cu aspect uman infiltrati printre noi?

Extraterestri cu aspect uman infiltrati printre noi?

Intrebare pe un forum de discutii cu tematica paranormala: “Cati extraterestri traiesc, in acest moment, pe Pamant, deghizati in oameni?” Raspuns: “Toti, in afara de tine, suntem extraterestri; esti singurul om ramas, dar nu te teme, vom veni si dupa tine, curand”. Dincolo de aceasta gluma, mai multe sondaje, extrem de serioase, releva un fapt uimitor: unul din cinci pamanteni crede ca extraterestri traiesc printre noi, deghizati in oameni.
O sondare a opiniei publice, efectuata de Reuters cu ajutorul a 23.000 de subiecti adulti din 22 de tari, a conchis ca India este, in constiinta locala, un epicentru de activitate extraterestra, iar 45% dintre oamenii de aici sunt convinsi ca o invazie extraterestra este deja in derulare. Nici chinezii nu sunt departe, 42% dintre acestia aderand la idei similare, urmati de cei 29% dintre japonezi care isi suspecteaza concetatenii ca ar putea avea origini extraterestre. In Australia, 23% dintre cei chestionati cred ca extraterestrii exista pe Pamant, in timp ce belgienii, germanii si suedezii sunt mai sceptici si doar in proportie de 8% acrediteaza o asemenea teorie. Desigur, multi dintre cei care au dezmintit posibilitatea ca fiinte straine sa traiasca printre noi ar putea fi ei insisi extraterestri care doresc sa ramana nedescoperiti.


Lasand gluma deoparte, cel mai important lucru pe care ni-l spun toate aceste cifre este acela ca teoria infiltrarii unor fiinte din alte lumi in randurile noastre nu are doar trei adepti nebuni, rataciti in colturi izolate de lume ci, dimpotriva, zeci de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului dau curs unei asemenea posibilitati.


O teorie a conspiratiei plauzibila?

La o prima vedere, ideea unor "spioni extraterestri" strecurati printre noi pare, dincolo de a fi copilareasca si paranoica, rezultatul direct al unor povesti si filme stiintifico-fantastice, de tipul "Oameni in Negru", prin care tocmai un asemenea scenariu le este servit consumatorilor. Dar, la o aplecare mai atenta asupra subiectului, pastrand desigur rezervele de bun simt ale gandirii critice, se naste timid intrebarea "si totusi, de ce nu?"

>
Este suficient sa ne gandim in felul urmator, pentru a lasa sa ne patrunda "in sistem" un crampei de indoiala: oare noi, oamenii - aventurieri, oportunisti, curiosi si iscoditori, cum ne stim -, am evita sa ne strecuram in sanul unei civilizatii inferioare, nou descoperita, ca membri ai ei, pentru a o studia si chiar manipula din interior, in masura in care abilitatile noastre fizice si psihice sau tehnologia de care dispunem ne-ar permite acest lucru? Oare ce anume, dincolo de discutabile bariere morale sau anumite riscuri, ne-ar opri sa intreprindem o asemenea actiune?


Desigur, chiar si pentru cei care cred sincer in extraterestri, paralela poate parea fortata si ideea in sine mai degraba apanajul unei minti foarte entuziaste. Cat despre cei bigoti, care resping oricum din start existenta unor fiinte extraterestre, nici nu mai poate fi vorba ca ar acorda ceva mai mult decat statutul de blasfemie unor ganduri de acest fel. Si totusi, chiar in proportie minima, o posibilitate ca unii dintre noi, poate chiar liderii nostri, sa fie extraterestri, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, si poate nici macar constient, exista. Tot asa cum exista, in acelasi procentaj, eventualitatea ca tot ceea ce frizeaza fantezia si despre care nu s-a demonstrat ca nu ar putea sub nicio forma exista, pana la urma... sa existe. Pur si simplu, pentru ca ne trece prin gand, sunt sanse sa se intample.


Toata povestea este, la urma urmei, conditionata strict de existenta sau inexistenta extraterestrilor. Daca Ei exista intr-adevar, daca zboara prin spatiu cu viteza luminii, daca sunt extrem de avansati tehnologic si daca ne-au descoperit, mai mult chiar, daca ne si seamana fizic, atunci, ironic, sansele ca extraterestri sa fi coborat intre oameni sunt mai mari chiar decat sa nu o fi facut. Deci si in aceasta situatie, cumva, discutia se rezuma tot la problema existentei extraterestrilor si nu la posibilitatea ca ei sa recurga la asemenea tactici de... spionaj.

Totul suna nebunesc, dar nici nu este condamnabil ca se nasc asemenea teorii, atunci cand pe cer apar necontenit, de zeci de ani, fenomene si obiecte zburatoare inexplicabile, iar sute de filme, carti, emisiuni si discutii vazute, citite, urmarite si purtate de-a lungul timpului alimenteaza constant teoriile despre extraterestri si ne orienteaza in directia OZN-urilor. Pe urma, mai sunt si celebrele cazuri de rapiri extraterestre, probabil niciodata dovedite mai presus de orice banuiala, dar totusi numeroase si asumate de oameni vizibil marcati de ceva. Nu putem spune ca asemenea declaratii au adus vreodata cuiva faima internationala sau vreun beneficiu; dimpotriva, acesti oameni au fost mereu priviti ca ciudati si au dezvoltat serioase probleme in a duce o viata normala. Deci, cu greu se poate vorbi despre nascociri teatrale, cel mult poate fi invocata alienarea, nici ea foarte plauzibila, fiind adeseori vorba despre oameni intelectuali, culti, sanatosi mental.


Dusmani, sau prieteni?

Cultura populara ne-a "programat" sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.

Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.


O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Unii chiar cred ca Terra le-ar apartine originar, in timp ce altii sunt de parere ca reptilienii au inseminat aceasta planeta si vad in noi proprietatea lor biologica. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.


Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt "extraterestri" doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu "Lumea Serpilor", un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.


Avem stramosi extraterestri?


O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau "fiinte spirituale multidimensionale" din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii '40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.


Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor "zei", notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.


Un caz documentat

Conform unor relatari, emise in luna aprilie a acestui an de catre coordonatorul unui serviciu de stiri si informatii prin e-mail, oficiali din Agentia de Aparare Americana (DIA), ai Biroului de Investigatii Speciale al Fortelor Aeriene SUA, precum si din alte agentii guvernamentale nord-americane au fost implicati in activitati de securitate privind fiinte extraterestre cu aspect uman pe teritoriul Statelor Unite.

Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, la randul lor interesati de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.

>
In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Se pare ca legatura din DIA a furnizat informatii despre monitorizarea si interventia oficialilor SUA in cazul unei fiinte extraterestre pozand in om undeva pe teritoriul american. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod "Operatiunea TANGO-SIERRA", derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.


In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i "lua" de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.

Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. "Neomul" provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.

In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.


Contactul lui Martinez nu a furnizat informatii privitoare si la alte fiinte de acest fel pe Pamant, dar a afirmat cu certitudine ca operatiuni de acelasi fel au mai existat, vizand situatii asemanatoare. Iar unitatea de elita 7620 Air Intelligence Wing, a carei existenta a fost secretizata multi ani, este considerata autoritatea suprama in investigarea acestui gen de cazuri. Intre speciile de extraterestri cu care se speculeaza ca omenirea ar mai fi avut de a face de aproape, in epoca moderna, se numara si rasele Eben, specie pasnica si cooperanta, si Trantaloid, specie ostila si primejdioasa.

Daca ultima relatare se intampla sa le para cunoscuta unora dintre cititori, si nu pentru ca ar fi aflat-o anterior sub aceeasi forma, cel mai plauzibil motiv este asemanarea aproape izbitoare cu filmul artistic american "K-PAX", a carui intriga se bazeaza pe situatia unui pacient al unui spital pentru boli mentale care pretinde ca ar veni de pe o alta planeta si ofera detalii impresionante despre lumea lui. De asemenea, la fel ca in cele prezentate mai sus, si in film, personajul principal dispare in final ca prin minune din camera de spital. Cercetand pe Wikipedia cateva detalii despre cartea si filmul "K-PAX", se mentioneaza in scurta descriere ca, desi este o poveste fictionala, ea este prezentata ca si cum s-ar baza pe fapte reale. Putin probabil ca asemenarea dintre cele doua povesti sa fie pur coincidentiala.



Desigur, mometan, publicul nu dispune de, poate, nici macar o singura dovada incontestabila ca extraterestri ar trai printre noi. Si pana cand se va dovedi acest lucru, daca se va dovedi si daca este real, asemenea teorii vor ramane doar apanajul unei fantezii exacerbate, fantezie impartasita, totusi, de multi colocuitori ai planetei.

Istoria Religiilor ! Cum s-au raspandit in lume !

 Istoria Religiilor ! Cum s-au raspandit in lume !

5.000 de ani comprimati in numai 90 de secunde! Mapa interactiva de mai jos va prezinta istoria pe (foarte) scurt si evolutia dramatica a celor mai importante religii ale omenirii: hinduismul, budismul, iudaismul, crestinismul si islamul – de la momentul in care au fost formate pana la inceputul secolului XXI.


>

marți, 14 decembrie 2010

Iulia Hasdeu - Sa ne amintim valorile romanesti !


Si daca…daca Iulia Hasdeu nu ar fi avut o trecere atat de scurta prin viata? Daca geniul ei creator ar fi inflorit intru cinstea culturii romanesti? Daca eruditia sa precoce ar fi transformat-o intr-un adevarat ambasador al limbii si culturii romanesti in afara granitelor acestei tari? Prea multi “daca” si doar cateva certitudini. Scrierile sale, atatea cate au fost, anuntau deja o mare poeta, insa sortii au hotarat ca posteritatea sa o cunoasca pe Iulia Hasdeu doar din operele sale de tinerete si din…sedintele de spiritism, in cadrul carora fiica continua sa fie alaturi de batranul ei tata.


Si daca…daca Iulia Hasdeu nu ar fi avut o trecere atat de scurta prin viata? Daca geniul ei creator ar fi inflorit intru cinstea culturii romanesti? Daca eruditia sa precoce ar fi transformat-o intr-un adevarat ambasador al limbii si culturii romanesti in afara granitelor acestei tari? Prea multi “daca” si doar cateva certitudini. Scrierile sale, atatea cate au fost, anuntau deja o mare poeta, insa sortii au hotarat ca posteritatea sa o cunoasca pe Iulia Hasdeu doar din operele sale de tinerete si din…sedintele de spiritism, in cadrul carora fiica continua sa fie alaturi de batranul ei tata.


 Iulia Hasdeu - Genialul copil al culturii romane & viata de apoi

Bogdan Petriceicu Hasdeu este unul dintre marii carturarii care fac cinste culturii romanesti, o personalitate unica, pluridisciplinara, un om erudit pentru care cunoasterea nu era decat o mare adanca in care se imbaia cu placere. Noi, cei de astazi, il cunoastem din lucrarile sale sau din biografiile mai mult sau mai putin romantate ale altor autori. Printre contemporanii sai, insa, Hasdeu era un mare om de cultura, dar pana la urma, un om. Credinta i-a fost greu pusa la incercare atunci cand Dumnezeu i-a luat averea sa cea mai de pret: viata fiicei sale, Iulia.


Cei ce au impartasit durerea familiei care nu si-a mai revenit niciodata dupa aceasta pierdere, sustin ca daca Iulia Hasdeu ar fi avut o existenta mai lunga, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent in limba romana, intrecandu-l chiar si pe cel al lui Eminescu. Daca lucrurile ar fi stat asa sau nu, nimeni nu o poate spune. Cultura romana a fost vaduvita, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumosi muguri ai sai, chiar inainte ca acesta sa infloreasca.

Deschiderile culturale ale lui Hasdeu au explorat spatii vaste, de la filozofie, istorie, lingvistica, pana la spiritism. Atractia pentru ceea ce se afla dincolo de noi si de existenta noastra lumeasca a existat dinaintea decesului fiicei sale, insa dorinta de a o avea tot timpul alaturi, chiar daca numai spiritual, a facut ca aceste experiente sa se transforme in adevarate sedinte de spiritsm. Dar, mai intai, sa vedem cum a inceput totul…

Un copil grabit
Hasdeu, un spirit justitiar si critic la adresa celor care prin intermediul actiunilor lor, mai cu seama politice, daunau intereselor nationale, publica si pamflete dure la adresa oamenilor politici ai vremii, aruncand vorbe ironice al caror ecou s-a facut resimtit chiar si mai departe de clasa politica, patrunzand pana in cercurile intelectuale in care acesta activa. Prin urmare, in anul 1869, cand Hasdeu si-a depus candidatura la Academie a fost pus in fata unui refuz prea dur, poate, pentru un om de cultura consacrat. Lovitura a fost insa mai usor de suportat, de vreme ce acasa il astepta cea mai dulce dintre alinari. Nasterea unicei fiice a familei Hasdeu a fost un motiv de bucurie, care i-a tinut pe cei din familie intr-o stare de exaltare continua timp de mai multe luni. In fapt, aceasta bucurie nu s-a diminuat deloc timp de 19 ani. In timpul scurtei sale vieti, Iulia a fost mai intai mandria familiei si apoi, mandria intelectualitatii romanesti.


La doi ani buchisea deja literele si invata limba franceza, la patru ani scria, iar un an mai tarziu compune deja primele poezii. Dupa ce invatatorii si-au dat seama ca fetita este mult deasupra colegilor ei in ceea ce priveste cunostintele, au facut o exceptie (in acea vreme, nu exista procedura de a absolvi mai multe clase deodata) si au lasat-o pe micuta Iulia sa isi sustina examenele de absolvire ale cursului primar. La acea data, avea doar opt ani, iar mirarea dascalilor ei era intretinuta si de faptul ca fizionomia nu-i reflecta nicidecum varsta, ajutand-o sa para si mai mica decat era in realitate. Intre timp, invata si limba engleza pana la stapanirea ei la acelasi nivel cu franceza. De altfel, aceasta din urma a ramas limba ei de suflet, preferata in redactarea scrisorilor catre tatal ei, dar mai ales in compunerea operei sale poetice.  Mama sa ii impartaseste notiunile de baza ale limbii germane, iar aprofundarea continua sub supravegherea unei profesoare. La varsta de 11 ani absolvea gimnaziul Sf. Sava si apoi termina Conservatorul, sectia de canto si pian. La numai 16 ani, in 1886, se inscrie la Sorbona, devenind astfel, prima femeie din Romania care a studiat in aceasta prestigioasa universitate. Grandoarea acestui loc nu este de natura sa o sperie. In ciuda varstei fragede, Iulia reuseste sa isi uimeasca profesorii.


Doi ani mai tarziu apar primele semne ale tuberculozei, boala pe care Iulia se hotaraste sa o infrunte, scriindu-i tatalui ei intr-o epistola ca este hotarata sa isi sustina lucrarea de doctorat, al carei subiect si-l alesese deja. Numai agravarea starii ei de sanatate a fost de natura sa o induplece sa paraseasca Parisul pentru Italia si Elvetia, locuri insorite, mai prietenoase cu plamanii ei deja afectati. In ciuda tratamentelor primite de la medici straini prestigiosi, starea tinerei paciente se degrada vazand cu ochii. In vara anului 1888, tatal ingrijorat o aduce la Bucuresti. Spre disperarea celui care era numit “batranul Hasdeu”  (desi avea numai 50 de ani in momentul pierederii fiicei sale), nici tratamentele si nici aerul curat de la Agapia nu au mai fost de nici un folos. Pana in ultima clipa, batranul carturar Hasdeu a sperat intr-o minune. Un miracol ce nu avea sa mai vina niciodata…

Templele Iuliei
Hasdeu nu s-a resemnat niciodata cu pierderea celei mai dragi fiinte. Decedatii din familia sa (parintii, fiica si apoi sotia) i-au schimbat ireversibil modul de abordare al vietii si mai ales, a celor de dupa viata lumeasca, insa discernamantul sau a fost treaz pana in ultima sa clipa. In prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, “Sic cogito”, Hasdeu se confeseaza:

“Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:

“Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu - (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Iulia Hasdeu)

Era scris si iscalit cu slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte.”

Dupa ce a primit mesajul fiicei sale intr-un mod atat de neasteptat, Hasdeu era convins ca a gasit calea ideala de a-si tine fiica aproape de sufletul sau, bucurandu-se de sfaturile pretioase ale acesteia si procedand intotdeauna asa cum ii indica aceasta. Nu este un secret ca atat cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu, cat si casa de la Campina, au fost construite dupa directivele riguroase ale spiritului acesteia. In sprijinul acestei afirmatii, sustinuta intotdeauna de Hasdeu si de apropiatii sai artisti si intelectuali care au participat la ridicarea acestor doua mausolee inchinate Iuliei, vin si numeroasele simboluri care se regasesc in ambele locuri.


Un mormant-poem
a
Asa avea sa numeasca si nu se insela deloc, G. Ionnescu – Gion in 1891 mormantul Iuliei Hasdeu. Insusi Hasdeu numea locul de veci al fiicei sale “Micul Templu”, iar in acea vreme nu exista nimic care sa il contrazica. Imaginea actuala a cavoului mai pastreaza doar o amintire a maretiei acestuia de inceput. La intrare, pe frontispiciu sunt scrise cuvintele: “Trecatori, priviti d-asupra; cugetatori cautati in launtru: moartea da viata”.

Inauntrul cavoului, nimic nu parea sa sugereze celor care il vizitau ca se afla intr-un mormant. Sentimentul general era de liniste, iar cei aflati acolo puteau simti invaluirea intelepciunii. O oglinda fixata pe bolta avea rolul de a potenta vizualul catre infinit. Pe langa acestea se aflau candele, ingeri si chipul Iuliei. Un altar gazduia bustul Iuliei, vase cu flori, obiecte simbolice si doua pietre de marmura ce purtau o incarcatura spirituala puternica.

In stanga sta scris: Legea religioasa: “Crede…Crede in Dumnezeu.  Crede in nemurirea sufletului. Crede in darul comunicarii cu cei dusi.” Legea morala: “Iubeste si ajuta…Iubeste si ajuta neamul. Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau.”

In dreapta se afla: Legea sociala: “Nu necinsti…Nu necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii. Nu necinsti pe altii, ca sa te cinsteasca pe tine insuti. Nu necinsti munca, caci munca e viata”. Legea filozofica: “Cand atunci…Cand faptul stii, atunci adevarul stii. Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi. Cand cauti dovada, atunci gasesti tagada”.

Busturile membrilor familiei, de vita nobila de altfel, isi aveau locul aici, asezate sub  busturile lui Cristos, Shakespeare si Victor Hugo, pe care Iulia i le-a cerut special tatalui ei, intr-una din sedintele de spiritism, la data de 16 octombrie 1890, in limba franceza: “In numele scumpilor mei, iti multumesc; dar, in fiecare unitate, este o trinitate. Ea mi-a comandat sa pun, in templu, formand altarul superior, busturile lui Christ, Shakespeare si Victor Hugo. Este trinitatea a carei unitate reclama o noua trinitate, in total noua. Este ceea ce ea mi-a comandat, ulterior, desemnand noua membri ai familiei, ale caror portrete trebuiau sa fie plasate in tocul ferestrei, de o parte si de alta a altarului superior”. Tot aici, pe o carte din marmura au fost inscriptionate formele cuvantului Dumnezeu, pe care acesta le ia in limbile greaca, latina, araba, ebraica si chineza.


Marele Templu

Constructia “Marelui Templu”, dupa cum il numea  Hasdeu, a inceput in anul 1893 si s-a incheiat trei ani mai tarziu. Ca si in cazul cavoului, planurile castelului i-au fost minutios indicate lui Hasdeu de catre fiica sa, in timpul sedintelor de spiritism. Constructia castelului reprezinta o mostra unica a arhitecturii romanesti, unde utilitatea functiunii, deci profana la nivel simbolic, se impleteste magistral cu cea spirituala, o mostra a arhitecturii sacre. Functia de locuinta devine secundara, iar elementele specifice spiritualului domina. Fundatia castelului are forma unei cruci, iar cifrele 3 si 7 sunt adoptate fara retineri de geometria constructiei. Edificiul este structurat din trei turnuri, iar pentru a intra in castel este necesar sa pasesti sapte trepte, in vreme ce jilturile imparatesti de la intrare au incrustrate sapte volume de carti suprapuse. Deasupra usii sunt sculptate in basorelief blazonul familiei Hasdeu  cu deviza familiei: “Pro fide et patria” si langa ea, apoftegma lui Galilei “E pur si muove”. Mai sus, Ochiul Divin incadrat in trunghi.

Cei care viziteaza astazi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Campina pot patrunde, condusi de un ghid, in initimitatea biroului lui Hasdeu, in salon, in camera in care se afla pianul Iuliei si mai ales, atractia tuturor turistilor, in camera de spiritism in al carei perete se poate observa o gaura cu un diametru destul de mare. Nu suficient peantu a permite accesul unui om, insa perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atat de asteptat la aceste sedinte. O alta “prezenta” care atrage atentia in castel este o statuie a Mantuitorului, avand o inaltime mai mare decat statura obisnuita a unui om. Acesta se ridica deasupra unor nori cu bratele ridicate intr-un gest de binecuvantare, insa cu ochii in lacrimi. Reprezentarea deosebita si amplasarea sa intr-o lumina speciala au facut ca imaginea Mantuitorului sculptat sa impresioneze peste masura pe cei care au calcat pragul castelului.


Sedintele de spiritism

Pana la construirea castelului, locurile de desfasurare ale sedintelor de spiritism au fost variate insa, apoi, acesta a fost preferat cu deosebire, deoarece fusese construit la indicatiile Iuliei si favoriza, prin arhitectura sa deosebita, sedintele de comunicare cu spiritele. In Bucuresti, atunci cand acestea nu se desfasurau la cavoul Iuliei din cimitirul Bellu, aveau loc in biroul lui Hasdeu de la Arhivele Nationale, unde era director.

Scrierile lui  I.L. Caragiale pastreaza una dintre cele mai frumoase descrieri ale castelului, unde chiar de la inceput, Hasdeu incearca sa-i faca clar lui Caragiale cine este adevarata stapana a acasei:
“Noi suntem aci numai in gazda. Pentru aceea, mai nainte de orice, trebuie sa te prezint stapanei casei”. Hasdeu si-a condus prietenul catre trunchiul unui copac batran, unde, intr-o scorbura se afla portretul Iuliei Hasdeu, incadrat intr-un muschi viu, din care rasareau plante de munte.

Din perioada 23 decembrie 1890 pana in 18 aprilie 1903 s-a pastrat transcrierea a numai 101 rezumate ale sedintelor de spiritism, insa in realitate, numarul acestora a fost mult mai mare. Limba preferata a acestor comunicari era franceza, insa puteau fi si in romana, engleza, rusa si chiar araba. Desi pentru oamenii simpli care locuiau in jurul castelului, ceea ce se petrecea inauntru era de neinteles, pentru cei aflati in interiorul zidurilor, majoritatea carturari si artisti, aceste sedinte nu faceau altceva decat sa le deschida noi orizonturi de explorat.

Au fost invocate pe rand spiritele Iuliei Hasdeu, si, ulterior dupa deces, al mamei acesteia, al lui Nicolae, fratele lui Hasdeu si ale lui Tadeu si Alexandru Hasdeu, bunicul si tatal scriitorului. In orice astfel de sedinta era imperios necesara prezenta unui mediu capabil, iar in aceasta privinta sunt date unele lamuriri chiar in transcrierile sedintelor care s-au pastrat pana azi. Iulia vorbeste despre casa, ii da tatalui ei sfaturi cu privire la diverse probleme si povesteste chiar si despre vietile ei anterioare sau despre imersiunea unor spirite inferioare in comunicatie (in timpul sedintelor, in afara de spiritele celor care vorbeau, mai existau si spirite asistente, care puteau ingreuna sau usura procesul). Este foarte interesanta una dintre transcrierile pastrate in Fondul de Manuscrise din cadrul Arhivelor Nationale, in care Iulia vorbeste despre viata ei pamanteana ca Hypatia.


“Da, aceasta este, ai perfecta dreptate; nervozitatea mediumului meu a tulburat intreaga inspiratiune si a fost absolut imposibil sa-l fac sa scrie corect numele meu, Hypatia, dar tu ai ghicit imediat!...Fusesem, cum iti spun, lapidata, Papaliga (Papaliga nu este nimeni altul decat Hasdeu, iar acesta era numele cu care Iulia il alinta adeseori, cand se aflau in intimitatea familiei); am cazut la picioarele unei cruci intr-o biserica si lumea m-a tarat, apoi, prin oras: linsata si resturile bietei mele materii arse din ordinul patriarhului Cyrille. El fusese proclamat sfant, incomparabilul care priveste de la inaltimea crucii sale, i-a vazut sfintenia si…sa nu-i iertam aceluia, caci…vrea in mod absolut. Pentru biografia mea, da, dar tu vei vorbi in aceasta carte numai despre cele sase incarnari ale mele; primele trei vor ramane doar pentru tine; acelea nu sunt…inainte de a fi Hypatia; una dintre aceste existente este Syria, fiica Monicai. Am plecat din orasul incendiat pierind in flacarile sale, accident care mi-a rapit viata la numai 12 ani…caci nu devenim ceea ce dorim dintr-o data; Nicolas spune ca trebuie sa te lasi”.

In epilogul cartii sale “Sic cogito”, Hasdeu marturiseste cine i-a inspirat alegerea acestui nume pentru lucrarea sa asupra spiritismului, prima de acest gen din Romania:

“In capul cartii mele se citeste: Sic cogito “asa cuget eu”…In sedinta din 22 martie, eu primii prin Sperantia, scriind automaticeste in stare cataliptica, o lunga comunicatiune in care fie-mea vorbeste, intre altele, despre studiile mele asupra Spiritismului: “Tonul lor trebuie sa fie impunator si convins, un fel de Sic cogito, adeca: cine poate sa se convinga, cu atat mai bine pentru el, cine nu – cu atat mai rau…Cat priveste pe al tau Sic cogito, sa stii ca el va fi cuvantul final si totodata titlul operei intregi”.

Motivul Invierii in afara crestinismului

 Motivul Invierii in afara crestinismului 


Daca invierea lui Hristos este socotita de majoritatea Bisericilor crestine drept cel mai mare miracol biblic – in urma ei, Iisus fiind recunoscut de toti credinciosii ca Mantuitor al oamenilor si Fiu al lui Dumnezeu; invierea din morti, in general, nu este neaparat specific crestina, credinte si traditii religioase dintre cele mai diverse, unele mai vechi cu mii de ani decat crestinismul, altele care s-au format intr-un bazin ideatic fara nicio legatura cu acesta, abordand tema resurectiei si dandu-i semnificatii proprii. In acest articol, va invitam sa descoperiti cinci motive ale invierii in afara crestinismului si sa dezbateti, in comentariile de la sfarsit, existenta miracolelor.

Invierea in zoroastrim 


Zoroastrismul este un sistem filosofic initiatic si o religie straveche care au fost intemeiate si propovaduite de profetul Zarathustra (sau Zoroaster) in Persia, in Antichitate, incepand cu secolul VI i.Hr. Punctele cardinale ale dogmei persane sunt asemanatoare cu cele ale crestinismului: exista un singur Dumnezeu, Ahura Mazda, atotputernic, imuabil si incognoscibil, creatorul Universului, al adevarului si al ordinii, aflat in antiteza cu Angra Mainyu (sau Ahriman) - raul, haosul si dezordinea. Conflictul dintre cele doua divinitati ajunge sa cuprinda intreg Universul (recent, intr-o forma simplista, acest conflict a fost evocat in jocul video "Prince of Persia", din 2008) , iar omenirea, care beneficiaza de liber arbitru, are un rol activ in desfasurarea acestuia: prin fapte bune, credinciosii asigura fericirea generala si impiedica propagarea haosului si a raului. In cele din urma, Creatorul bun il va invinge pe Ahriman, moment in care timpul se va opri, iar Universul va cunoaste un proces de renovare: toate sufletele se vor reuni cu Ahura Mazda in Paradis.

Profetul iranian Zoroaster
*
Acel moment final, escatologic, cunoscut in zoroastrism drept Frashokereti, va fi marcat de venirea unui Mantuitor, Saoshyant, care, prin sacrificiul sau, va invia mortii, va purifica Universul si va aduce Paradisul. Numerosi istorici ai religiilor considera ca religiile abrahamice (crestinismul, iudaismul si islamul) au imprumutat numeroase idei din zoroastrism; in crestinism, legatura dintre stravechea religie a lui Zarathustra si Iisus se face direct: cei trei Magi de la Rasarit (preoti persani) vin, calauziti de Stea, la Iisus, identificandu-l cu Saoshyant.

Cei trei magi de la Rasarit, preoti ai zoroastrismului, il venereaza pe pruncul Iisus
*
De altfel, in textele sacre persane, precum Denkard, asemanarile dintre Mantuitorul iranian si cel crestin nu se opresc aici: Zatathustra profeteste ca Saoshyant se va naste dintr-o fecioara si ca va trai aproximativ 30 de ani. Despre invierea corpurilor in zoroastrism, Mircea Eliade scria: "Cu prilejul fiecarui An Nou se primesc vesminte noi, tot astfel cum, la sfarsitul Vremii, Ohrmazd le va da celor inviati vesminte stralucitoare. Innoirea universala si invierea trupurilor vor avea loc, ca urmare a sacrificiului implinit de Saoshyant… Resurectia si indestructibilitatea corpurilor reprezinta o dezvoltare indrazneata a gandirii eshatologice a lui Zarathustra…" Religie predominanta in Persia antica, zoroastrismul incepe sa fie persecutat de musulmani in Evul Mediu; initiatii iranieni zoroastrieni rezista pana in secolul XVII.

Invierea in budismul Zen 
Tema invierii apare inclusiv in traditii cu totul diferite ca fundament fata de cele trei mari religii monoteiste. Una dintre aceste credinte este budismul zen. Zen este un termen japonez derivat din chinezescul Chan, care - la randul sau - provine din limba sanscrita, din Dhyana, care se talmaceste prin "Meditatie". Budsimul Zen pune accentul pe cunoasterea experimentala pentru atingerea iluminarii, iar aceasta forma de cunoastere se realizeaza prin meditatie. Prima datare a acestei ramuri a budismului vine din secolul VII d.Hr., in China, de unde Chan se respandeste in Vietnam, Coreea si Japonia. In mod traditional, credinciosii budisti considera ca scoala spirituala Zen a fost formata de printul indian Bodhidharma, in secolul V, care a dus o viata ascetica, de calugar si a venit in China pentru a predica o forma speciala de invatatura, care nu poate fi deprinsa prin intermediul textelor sacre sau al cuvintelor, in general, ci prin introspectie si meditatie.
Prima inviere documentata in budismul Zen este aceea a insusi intemeietorului Bodhidharma. Nenumarate povesti si legende impanzesc spatiul asiatic despre viata miraculoasa a lui Bodhidharma. Pe langa faptul ca era recunoscut drept un mare intelept si initiat, se spune despre el si care era un maestru suprem al artelor martiale, el fiind cel care le-a introdus in Sumatra, Malaezia, Thailanda si in China, in celebrul Templu al calugarilor shaolini. Insa, prima intalnire dintre Bodhidharma si shaolini nu a fost una tocmai armonioasa. Inteleptii templului, infuriati de indrazneala lui Bodhidharma care propunea o Cale diferita de cea traditionala, l-au dat afara din templu. Ascetul a intrat intr-o pestera situata la cativa pasi de poarta templului, s-a asezat si a privit peretele pesterii. Vreme de noua ani, Bodhidharma a meditat in acea pestera, fara sa se miste, fara sa inchida ochii. Una dintre multele legende Zen spune ca, la un momentdat, ascetul a cazut epuizat si a dormit vreme de patru ani. Dupa ce s-a trezit, enervat fiind de propria-i slabiciune, si-a taiat ploapele pentru a nu mai adormi niciodata si a continuat sa mediteze. Dupa cei noua ani scursi in pestera, calugarii shaolini l-au recunoscut ca fiind un mare invatator si l-au poftit in templu. Nemultumit de forma fizica precara in care se aflau cei mai multi calugari, Bodhidharma a inceput sa-i invete cum sa se mentina puternici si sanatosi, prin tehnici de kung fu si meditatie. Doua copii, realizate in secolul XVI, dupa textele sale martiale au supravietuit pana in zilele noastre.

Bodhidharma meditand

*
La trei ani de la moartea invatatului, nestiind de sfarsitul acestuia, dregatorul Songyun din provincia Wei, s-a dus la Templul Shaolin, sa-si prezinte omagiile. Pe drum, s-a intalnit cu Bodhidharma, care mergea descult, cu un papuc in mana. Cand l-a intrebat incotro se duce si de ce tine papucul in mana, invatatul i-a raspuns ca pleaca acasa si ca va gasi raspunsul la manastirea Shaolin. Ajuns la templu, calugarii shaolini l-au informat pe Songyun ca Bodhidharma a murit in urma cu trei ani si ca este ingropat pe dealul din spatele templului. Impreuna cu calugarii, dregatorul a exhumat mormantul, iar in interiorul acestuia a gasit nici urma de cadavru, ci un singur papuc.
O alta legenda alegorica care abordeaza tema invierii in budismul Zen este aceea a maestrului Fuke. Acesta a intemeiat o forma de budism Zen cu multi adepti in Japonia, intre secolele XIII si XIX. Marca caracteristica a budistilor zen era flautul traditional shakuhachi, la care acestia cantau ore in sir, ca o forma de mediatie, si palariile din nuiele, pe care le purtau pe toata fata (vezi foto jos), atunci cand plecau in pelerinaj. Nu se cunosc multe detalii istorice despre viata lui Fuke, povestea sa a supravietuit mai mult in folclorul nipon, de unde aflam ca Puhua, cum mai era numit, era un invatat traznit si non-conformist - astfel incat, nu este de mirare ca maestrul a fost asociat cu asemenea puteri nefiresti, precum aceea de a invia din morti.

Adepti Fuke Zen cantand la flaut
*
Se spune ca Fuke, foarte batran fiind, si-a prevestit propria moarte, apoi a iesit in piata satului in care se afla si a inceput sa ceara o mantie tuturor satenilor pe care-i intalnea. Acestia i-au oferit cu generozitate mantii maestrului, insa Fuke le refuza, spunand ca nici una nu-i este pe masura. Marele Maestru Zen Rinzai Gigen, intemeietor al budismului zen Linji, fost invatator si apropiat al lui Puhua, a venit la Fuke si l-a sfatuit sa-si cumpere un cosciug, din moment ce tot va muri. Apoi, cand Fuke s-a intors, i-a spus: "Uite, ia aceasta mantie" si i-a dat propriul vesmant. Fuke s-a imbracat in mantie, a luat pe umeri sicriul si s-a dus din nou in piata, unde a grait la multime: "Rinzai mi-a oferit aceasta mantie. Acum voi pleca spre Poarta de Est, sa ma transform". Poporul, curios, s-a strans in jurul lui, dar, dupa un moment de cumpana, Fuke a raspuns ca inca nu-i sosise clipa si ca mai are de asteptat o zi. Vreme de trei zile, maestrul venea in piata si-si prorocea moartea, apoi dadea acelasi raspuns, astfel incat nimeni nu-l mai credea. In cea de-a patra zi, Fuke a plecat singur spre Poarta, a pus cosciugul jos, s-a asezat in el si a rugat un calator care tocmai intra in oras sa fixeze si sa incuie capacul. Intre timp, vestea s-a raspandit, iar poporul s-a strans in jurul cosciugului. Oamenii l-au pus pe calator, care inca nu plecase, sa ridice capacul cosciugului: sicriul era gol. Satenii au auzut din ceruri rasul lui Fuke si sunetul clopotelului pe care acesta il purtase o viata intreaga prins la bratara de la mana dreapta.

Budismul are numeroase alte povesti despre maestri sau calugari deosebiti care se intorc din morti, insa numai una singura poate fi considerata apropiata de motivul invierii in cheie crestina - aceea din budismul de tip Mahayana, a lui Bodhisattva. Departe de a fi un personaj istoric, Bodhisattva este echivalentul unui sfant budist, putand fi o reincarnare a lui Buddha sau un maestru intelept oarecare. Ceea ce-i uneste pe toti este faptul ca deja au atins Nirvana, iluminarea si pacea suprema, insa s-au intors la viata din mila si dragoste pentru ceilalti oameni, pentru a-i invata Calea - cu alte cuvinte, pentru a-i mantui. Intr-un sens strict, aceasta intoarcere la viata este considerata un proces mai mult metaforic; cu toate acestea, au existat si inca mai exista numerosi invatati hindusi, chinezi si japonezi care pretind ca au trait experienta mortii si a invierii, ca parte a devenirii lor spirituale.

Invierea in mitologia greaca 
In Grecia antica au existat atat de multe culte si credinte incat numerosi istorici ai religiilor avertizeaza ca este impropriu sa folosim termenul de religie la singular, in acest caz, ci ca, in ciuda similitudinilor, mai corect este sa vorbim despre culte. Majoritatea grecilor aveau un bazin spiritual comun - Zeus, Poseidon, Hades, Apollo, Artemis, Ares, Dionisos, Hefaistos, Atena, Hermes sau Hera fiind zei raspanditi pe intreg teritoriul Greciei antice, insa modul in care erau venerati, relatiile dintre ei, puterile, atributele sau chiar numarul lor in Olimp erau chestiuni de practica religioasa radical diferite de la nord la sud sau de la est la vest. La toate acestea, se adauga filosofia greaca, de la stoici, la Platon si mai departe, care sugereaza existenta unei singure divinitati transcedente, care se manifesta prin zeii din Olimp. Practicile religioase ale epocii helenistice s-au extins de pe continent in insule si apoi pana in sudul Italiei si in Marsilia, iar filtrate de cultul etruscilor, aceste practici au intemeiat, peste secole, fundamentul religiei Romei Antice.

Hercule
*
Desi motivul invierii nu este unul central in mitologia greaca, un numar impresionant de oameni, in special Eroi, sunt adusi fizic la viata din moarte: Asclepius, Ahile, Agamemnon sau Hercule - indivizi cu o existenta extraordinara, carora, dupa moarte, li se ingaduie resurectia si un paradis terestru (precum Ahile, in insula Leuke, sau Menelaos, care pleaca in insula Fericitilor), un paradis celest (Aclepius este omorat pentru a fi inviat si transformat in divinitate de insusi Zeus, iar Ganymede este primit in Olimp) sau un paradis subpamantean (unde pleaca Trofonius si Amfiaraos).


Mircea Eliade nota "Totusi, moartea lor [a Eroilor] este aceea care confirma si proclama conditia lor supraumana. Daca nu sunt nemuritori, precum zeii, eroii se disting de oameni prin faptul ca ei continua sa actioneze si dupa moarte." Trebuie mentionat faptul ca, in religiile Greciei antice, imortalitatea presupune intotdeauna o uniune eterna a corpului cu sufletul, iar ideea de nemurire spirituala a aparut mult mai tarziu, fiind initial de natura pur si filosofica, nu religioasa. In ciuda invierii anumitor Eroi, in traditia religioasa a Greciei antice nu a existat ideea unei invieri universale a mortilor. Cu toate acestea, sfantul Iustin din Cezareea nota, in secolul II d.Hr., intr-o lucrare destinata convertirii la crestinism a grecilor inca pagani, ca: "atunci cand spunem ca Iisus Hristos, invatatorul nostru, a fost crucificat, a murit si a rasarit din nou, ducandu-se la ceruri, nu marturisim ceva diferit fata de ceea ce credeti voi despre fii lui Zeus".

Invierea in Voodoo 
Specific religiei de tip Voodoo, conceptul de zombie - oameni morti readusi la viata pentru a fi controlati de un vrajitor puternic - se pierde printre multe alte legende in sistemul de credinte din Africa si Caraibe, din care origineaza, nejucand un rol central in voodoo alb, nici in cel negru. Popularitatea de care se bucura in prezent se datoreaza succesului comercial al filmului "Noaptea Mortilor Vii", din 1968, de unde a devenit un motiv recurent al industriei de fabricat vise de la
 Hollywood.



Potrivit canoanelor voodoo, un mort poate fi inviat de un puternic bokor - un vrajitor sau o vrajitoare voodoo, specific din Haiti, care "serveste lumea Loa [a spiritelor] cu ambele maini", adica practica atat magie alba, cat si magie neagra. Zombie se afla permanent sub controlul vrajitorului, intrucat mortul reintors la viata nu mai are vointa proprie. Din Nigeria pana in Ghana, in toate traditiile voodoo ale triburilor din Africa de Vest exista si conceptul de zombie astral care este o parte a sufletului mortului, capturata de vrajitor si prin intermediul careia acesta isi sporeste puterile. Zombie astrali sunt intemnitati, de obicei, in niste sticlute magice, conjurate cu blesteme, pe care vrajitorii le pot vinde pe post de talismane binefacatoare sau aducatoare de noroc. Zombie astral nu ramane captiv pentru totdeauna, dupa o vreme Dumnezeu luandu-l in lumea spiritelor.



Bokor Voodoo
*
Cercetarile moderne care s-au facut in Haiti si Africa au relevat ca, de multe ori, vrajitorii folosesc substante etnobotanice pentru a intra in stare de transa, iar mai multi antropologi care au avut prilejul de a-i studia, printre care Zora Neale Hurston sau Wade Davis, au marturisit ca anumite droguri foarte puternice, pe care bokor le dau credinciosilor, ii pot duce pe acestia din urma intr-o stare docila, de semihipnoza, in care se comporta precum redutabili zombie.

Invierea in Magia Neagra 
Minunea savarsita de Iisus prin invierea lui Lazar din Betania, episod relatat in Noul Testament, in capitolul 11 al Evangheliei dupa Ioan, a inspirat, mai apoi, numeroase traditii negre care s-au constituit intr-o adevarata disciplina a magiei, anume necromantia. Necromantul, vrajitor sau ocultist, convoaca spiritul unui mort, fie sub forma de duh, fie printr-o temporara incarnare si inviere din morti, in scopul divinatiei - al aflarii viitorului, al calauzirii si al deslusirii secretelor. Desi, in Europa occidentala si de Est, necromantia ajunge sa fie larg raspandita abia dupa Iisus si incepand cu Evul Mediu timpuriu, in Egipt, in Persia, in Babilon, in Grecia antica si chiar la Roma este o practica samanica comuna, din cele mai vechi timpuri.


Iisus il invie pe Lazar
*
De cele mai multe ori, ritualurile necromantice presupun folosirea unor cercuri magice, a talismanelor, a focului, a hainelor si suvitelor de par care au apartinut celui ce urmeaza a fi invocat. Cel mai vechi text scris care pomeneste necromantia este celebra "Odiseea" a lui Homer, epopee care a aparut in jurul anului 700 i.Hr. Sub tutelajul nimfei vrajitoare Circe, Ulise face o calatorie in tenebre, in lumea lui Hades, zeul imparatiei subpamanete, pentru a invia spiritelor celor morti, in speranta ca va afla de la acestia detalii pretioase despre drumul pe care trebuie sa-l urmeze pentru a se intoarce acasa. Ulise nu este in stare sa faca singur vrajile necesare si are nevoie de ajutorul mai multor camarazi. Homer descrie aici un ritual specific de necromantie - probabil, destul de obisnuit in vremea sa - care presupune o anumita ora din cursul noptii, o groapa de foc, sange de animale (oferit in sacrifiu duhurilor) si o serie de rugaciuni atat pentru spirite, cat si pentru zeii subpamanteni.



Nimfa Circe
*
Uimitor, un alt episod celebru de necromantie clasica este prezent chiar in Biblie, in Vechiul Testament, in 1 Regi, 28:3-25. Aflandu-se intr-un impas politic si fiind bantuit de viziuni profetice pe care nimeni nu era in stare sa i le interpreteze, regele Saul il invoca pe Samuel printr-un act de necromantie savarsit de vrajitoarea din Endor.
"Murind Samuel, l-a plâns tot Israelul şi l-au îngropat în Rama, cetatea lui. Saul însă izgonise pe cei ce chemau morţii şi pe ghicitori din ţară. S-au adunat deci Filistenii şi s-au dus de şi-au aşezat tabăra la Şunem; şi-a adunat şi Saul tot poporul lui Israel şi şi-a aşezat tabăra pe Ghilboa. Văzând însă Saul tabăra Filistenilor, s-a spăimântat şi s-a tulburat tare inima lui. Şi a întrebat Saul pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici în vis, nici prin Urim, nici prin prooroci. Atunci Saul a zis slugilor sale: "Căutaţi-mi o femeie vrăjitoare, ca să merg la ea s-o întreb". Iar slugile i-au răspuns: "Este aici în Endor o femeie vrăjitoare". Apoi şi-a dezbrăcat Saul hainele sale şi a îmbrăcat altele şi s-a dus el însuşi cu doi oameni şi au venit la femeie noaptea; şi i-a zis Saul: "Rogu-te, ghiceşte-mi chemând un mort şi scoate-mi pe cine îţi voi spune eu!"" Duhul lui Samuel este iritat de aceasta invocare, dar ii profeteste lui Saul, anuntand infrangerea si moartea sa si a fiilor sai, chiar a doua zi - eveniment care se petrece exact asa cum este prezis


"Saul si vrajitoarea din Endor", tablou realizat de pictorul englez Benjamin West in 1777.
*
Pentru a impaca aceasta manifestare a artei negre, deloc specifica Bibliei, cu dogma care incadra necromantia in randul actelor Necuratului, invatatii evrei, rabinii, au format teoria conform careia spiritele mortilor se mentin in apropierea corpului si a lumii mundane vreme de un an de la moarte, interval in care, prin tehnici magice speciale, spiritul poate intra in contact cu cei vii. (Trebuie spus ca Kaballah, scoala de gandire care se ocupa cu intelegerea misticismului iudaic, este mult mai deschisa magiei decat orice Biserica crestina, din iudaism nascandu-se si celebra legenda a Golemului, creaturi faurite si invocate din elemente lipsite de suflet, care se supun orbeste celui care le-a chemat.) Desi nu exista un consens general in ceea ce priveste actul biblic de necromantie, unii apologeti crestini afirma, pe de alta parte, ca este imposibil ca oamenii sa convoace spiritele, iar ceea ce s-a intamplat cu Saul si Samuel a fost un act singular, savarsit de Dumnezeu sau cu voia lui Dumnezeu. Intr-un fel, o astfel de viziune este justificata. Desprins din contextul general al dogmei crestine, pasajul biblic cu pricina ar sugera ca oricine, oricand, poate invoaca spiritele prin acte vrajitoresti.
In ciuda faptului ca ganditori de renume, precum da Vinci sau Galilei au demonstrat inconsistentele din acest domeniu magic (plus, sa nu uitam, de persecutia constanta la care a fost supusa de Biserica Catolica), in Evul Mediu, mai ales in timpul Renasterii, necromantia a ajuns o idee cu o larga raspandire in superstitiile si in folclorul european, in forma ei de atunci fiind precursoare directa a controversatelor sedinte de spiritism din secolele XIX-XX si, inclusiv, a celor din zilele noastre.
Surse: Istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade; Religiile lumii, Jean Delumeau, Wikipedia , www.descopera.ro
*

luni, 8 noiembrie 2010

Al 3-lea Razboi Mondial

                                                   Al 3-lea razboi mondial


 Conform astrologilor si profetilor, anul urmator, cel al Tigrului Galben de Metal, nu va fi unul usor. Interpretatorii predictiilor lui Nostradamus vorbesc despre o fecioara misterioasa a carei moarte este dorita si despre un lider “nemilos si insetat de sange”, care va conduce cu “sabie si foc”. Pavel Globa, un faimos astrolog rus, crede ca 2010 va fi un an mai usor pentru rusi, insa Europa si SUA ar trebui sa se astepte la un declin economic si mai pronuntat.


Cercetatorii manuscriselor lui Nostradamus cred ca aceste predictii pentu anul urmator se gasesc in al zecelea catren din ce-a de-a zecea centurie. Pasajul mentioneaza, pe langa fecioara misterioasa si liderul aducator de distrugere, si “Arca de furie a Satanei”, iar interpretatorii cred ca aceasta s-ar putea referi la o racheta balistica. Specialisti faimosi in studierea centuriilor lui Nostradamul cred despre catrenele acestuia ca anunta urmatoarele evenimente pentru 2010: – posibila incepere a celui de-al treilea razboi mondial in noiembrie, in care arme bacteriologice si chimice vor fi intrebuintate – vor exista conflicte intre occidentul european si SUA – un conflict se va isca intre Marea Britanie si Franta – exista posibilitatea unui conflict militar armat in peninsula Crimeea. – Europa va suferi un picaj economic – in Marea Neagra va avea loc o catastrofa care va implica hidrogenul sulfurat.



Catrenele lui Nostradamus conţin următoarele informaţii despre anul 2010:


- Este posibil ca cel de‑al Treilea Război Mondial să înceapă în luna noiembrie, cînd vor fi folosite arme bacteriologice şi chimice;
- Va exista un conflict între ţările din vestul Europei şi SUA;
- Va porni un conflict între Marea Britanie şi Franţa;
- S‑ar putea să izbucnească un conflict armat pentru cucerirea peninsulei Crimeea;
- Europa va suferi o scădere a economiei;
- Va exista o catastrofă în Marea Neagră declanşată de hidrogenul sulfurat.
La sfîrşitul secolului al XX‑lea, un grup de specialişti a formulat următoarele predicţii ştiinţifice referitoare la anul 2010:
- Activitatea solară va scădea;
- Vor fi inundaţii grave în sud‑estul Asiei;
- Rata natalităţii din Europa va scădea;
- Rusia şi Belarus vor înregistra o creştere economică;
- Va începe o eră a matriarhatului, ce va dura 23 de ani;
- Va fi constituită o alianţă între Statele Unite, Europa şi ţările din bazinul Pacificului;
- Se vor forma noi teorii politice şi economice, care vor schimba drastic viitorul;
- Vor apărea noi roboţi‑android în viaţa cotidiană a oamenilor;
- Vor fi descoperite dovezi ştiinţifice despre existenţa sufletului.
Cei mai mulţi dintre prezicători consideră că anii guvernaţi de semnul tigrului sînt dificili, dar pot aduce multe schimbări, necesare pentru a merge cu bine mai departe

Asa zisele catrene ale lui Nostradamus sunt atat de vagi , incat pot sa fie interpretate dupa voia cititorului sau manipulatorului. In afara de asta, astrologia inseamna determinism.Deci...luati`le ca atare.

luni, 6 septembrie 2010

Universul Elegant - Legiile Universului - Ce suntem defapt ?

Teoria stringurilor are potentialul de a genera o teorie unificata a fizicii.



Exista o rezonanta si se pare ca este foarte bine acordata(de cine?).

Calatoria in timp si universurile paralele devin realitate-cunoastem doar o "felie" din TOT.

Va invit sa urmariti un documentar bine realizat:


Create your own banner at mybannermaker.com!








Teoria este senzațională și trebuie să recunosc că este prima dată când vin în contact cu ea

marți, 17 august 2010

Cateva cuvinte despre hipnoza

Exista posibilitatea de a mari probabilitatea ca ceilalti sa ne indeplineasca dorintele atunci cand le cerem acest lucru?

Este o intrebarea pe care ne-am pus-o fiecare dintre noi. Raspunsul: da, daca stim CUM anume sa cerem.
Milton Erickson a fost o personalitate fascinanta. Capacitatea sa de a comunica direct cu inconstientul celor cu care interactiona a fost recunoscuta ca fiind iesita din comun.

Peste acest neajuns se poate trece cu ajutorul sugestiilor indirecte, care permit elminarea rezistentei prin introducerea unor ordine implicite.

Liberul arbitru al celui cu care comunicam este respectat in totalitate: el poate oricand sa refuze ceea ce ii cerem daca este in contradictie cu interesele sale, cu valorile, credintele, nevoile pe care le are, cu morala sa ori cu imaginea pe care o are despre el insusi.

Cel care foloseste hipnoza ericksoniana trebuie sa isi supravegheze sub aspect etic motivatiile, pentru ca altfel va constata fie ca aceasta tehnica nu functioneaza, fie ca ea se intoarce ca un bumerang impotriva lui.

Milton Erickson a observat ca anumite tipare lingvistice maresc in mod semnificativ probabilitatea ca ceilalti sa adopte fata de noi o atitudine de colaborare. Iata mai jos cateva dintre acestea:

1.Puterea explicatiei

S-a facut urmatorul experiment: la un supermarket mai multi voluntari au incercat sa treaca peste rand, unii folosind formula “Va rog sa-mi dati voie sa trec in fata!”, altii folosind formula “Va rog sa-mi dati voie sa trec in fata pentru ca…”.
S-a constat ca numarul celor care au reusit sa convinga a fost semnificativ mai mare in grupul celor care au prezentat un motiv pentru cererea lor.
Neasteptat a fost faptul ca ei avut succes mult mai mare decat cei din prima grupa chiar si atunci cand motivele prezentate erau de-a dreptul absurde, de exemplu: “Va rog sa-mi dati voie sa trec in fata pentru ca pisica mea este singura acasa!”
Ne-ar ajuta, deci, sa folosim cat mai des expresia “pentru ca”.

2.Falsele alegeri

“Vrei sa… sau vrei sa… ?”
“Vrei sa… sau sa… sau sa…”
“Preferi sa… sau doresti sa…”

Oamenii prefera sa faca alegeri, au senzatia ca ei sunt cei care stapanesc situatia. Insa daca privim cu atentie sunt alegeri false, deoarece numarul de variante este limitat.


3.Provocarea liberului arbitru
“Poti sa…” / “Poti sa… pentru ca…”
“Ai putea sa…” / “Ai putea sa…, nu-i asa?”
“Crezi ca esti in stare sa… ?”
“Este usor sa…, nu-i asa?”
“Nu esti obligat sa…”
“Ai putea sa… sau nu!”
“Nimeni nu stie mai bine ca tine ca…”
“Numai tu poti sa hotarasti daca…”

Bineinteles ca pot! Bineinteles ca sta in puterea lor! Se subliniaza clar ca alegerea le apartine, asadar cum ar putea sa ne refuze?

4.Ca si cand lucrurile sunt deja cunoscute

Pobabil stii deja ca…”
“Incearca sa rezisti tentatiei de a…”
“Poti observa (remarca, intelege) cu siguranta ca…”

Cum ar putea sa opuna rezistenta unui lucru pe care il stiu deja? Vor avea senzatia ca el doar le este reamintit, ca li se atrage doar atentia asupra lui… nu ca sunte fortati sa-l accepte.

5.Indreptarea atentiei catre interior
“Ai putea remarca senzatia de… in timp ce…”
“Ai putea observa ce placut te simti cand…”

Este o modalitate foarte eficienta de a induce o stare modificata de constiinta prin bifurcarea atentiei.


6.Ca si cand lucrurile s-au intamplat deja
“Ce s-ar intampla daca…”
“Cum ar fi daca….”
“Ma intreb cum te-ai simti daca…”
“Iti poti imagina ca…?”

Solicitarea imaginatiei ii face pe oameni sa se gandeasca la un lucru fara a da voie ratiunii sa cantareasca mai intai argumentle pro si contra.


7.E doar o chestiune de timp pana sa se intample
“Mai devreme sau mai tarziu…”
“Intr-o zi…”
“Poate ca vei….”
“Poate ca inca nu… pana acum.”

Puterea sugestiei implicite consta in faptul ca ea indrepta atentia de la CE se va intampla spre momentul CAND, inevitabil, se va intmpla acel lucru.
 
8.Contradictiile
“Nu as vrea sa-ti spun, deoarece…”
“Ti-as putea spune ca… dar totodata…”

Ne calcam pe suflet si spunem un lucru impotriva vointei noastre, cum ar putea ceilalti sa nu-l creada?

9.Formularile impersonale
“Cineva mi-a zis odata ca…”
“Unii (oamenii) ar putea sa…”
“X mi-a spus odata ca…”
“Anumite persoane sunt de parere ca…”
“Este important sa…”
“Este bine sa…”

Mesajul este mult mai putin probabil sa fie respins daca nu vine direct din partea noastra, ci dinspre altcineva.

10.Nu face un lucru prea repede

“Nu trebuie sa te grabesti sa…”
“Ai timp sa te hotarasti sa…”

Sugereaza ca acel lucru se va intampla, doar ca nu se stie cand. In plus mai induce si senzatia ca ceilalti pot alege propriul lor ritm de actiune.


11. Ma intreb daca o vei face
“Ma intreb daca vei….”
“Ma intreb daca poti sa…”

Ceea ce aud ceilalti este ca nu li se impune nimic, dimpotriva, ca nu suntem siguri daca vor alege ceea ce dorim noi… asadar nu sunt deloc provocati sa nei opuna rezistenta.

12.Un cuvant magic
Cu toate ca pare inofensiv (sau tocmai de aceea), cuvantul “acum” face ca o dorinta sa fie receptionata de inconstient drept comanda si el trece la indepinirea ei fara a mai cantari toate aspectele in legatura cu ea

luni, 2 august 2010

Efectul de Piramida

Efectul de Piramida

O multime de carti s-au scris despre piramide si efectul de piramida. Care mai de care. Net-ul este impanzit de informatie. De la vechii egipteni la extraterestri. De la preotul Ra Ta la Atlantis. De la sute de mii de sclavi la levitatie. De la inutil la vindecari miraculoase.


Din noianul de informatii una mi-a atras atentia. Faptul ca o piramida construita cu proportiile celei din Giza ar vibra cu Anahata Chakra. Ca Giza este de fapt Inima planetei. De-a lungul timpului am construit numeroase conuri, la diferite unghiuri. Mai mici, egale sau mai mari decat unghiul Marii Piramide de la Giza.

Am ajuns la urmatoarele concluzii:
1. La un unghi egal cu cel al Marii Piramide se pare ca zona energetica a Anahata Chakra incepe sa devina activa.
2. La unghiuri mai mici, chakre inferioare Anahatei incep sa se activeze.
3. La unghiuri mai mari, chakre superioare Anahatei devin active.

Cu aceste concluzii am luat Omul Vitruvian si am incercat sa vad daca poate sa ajute la gasirea unei corelatii intre unghiul de inclinare al piramidei si chakrele corpului uman.



Am fost placut surprins sa vad ca daca se traseaza o linie din punctul “a” la linia “ef” se obtine un punct pe care l-am notat cu “o”. Din acest punct trasand o linie cu o inclinare de 51.844 grade (unghiul aproximativ al Marii Piramide), aceasta linie intalneste verticala prin “Om” in zona pieptului. Adica tocmai in zona Anahata.

Parerea mea este ca acest punct “O” este punctul cel mai important al Omului Vitruvian. Acest punct este cel care face legatura intre unghiul de inclinare al piramidei si centrul energetic afectat.



Poate ca problema Cuadraturii Cercului nu este o problema doar de aflare a unei cai de transformare a patratului in cerc (sau invers) ci o problema de energetica, a corpului energetic uman.

Cuadratura Cercului

Cuadratura cercului este o problema veche, venita inca din antichitate. Este atat de veche incat nici macar nu se mai stie de ce s-a pus aceasta problema. Ce incercau anticii sa rezolve cu aceasta?


Azi problema se pune astfel: doar cu ajutorul unui compas si liniar sa se construiasca un patrat care are aria egala cu a unui cerc oarecare. Asa cum se pune problema azi ea nu poate sa fie rezolvata. Deja s-a demonstrat aceasta. Cu ajutorul unor calcule insa aceasta este posibil. Un calcul destul de simplu poate sa rezolve problema.

Stiau insa anticii cum sa rezolve aceasta problema? Nu am sa raspund la aceasta intrebare acum. Cert este ca cel care este considerat ca si gasitorul solutiei este Leonardo da Vinci. Se considera ca el a pus aceasta rezolvare in celebrul Om Vitruvian. Omul Vitruvian este un desen la scara a proportiilor corpului uman incadrat intr-un cerc si in acelasi timp si intr-un patrat.



Stiind aceasta am cautat pe internet imagini ale Omului Vitruvian. Si am gasit o multime. Am printat una dintre ele si m-am pus pe calcule. Prima surpriza nu s-a lasat asteptata. La o anumita arie a patratului diametrul cercului nu era egal cu cel din schita. Crezand ca poate schita nu este cea corecta am cumparat un afis (copie xerox) cu aceasi imagine. De data aceasta mult mai mare. Inarmat cu aceasta noua schita am refacut calculele si (surpriza) diametrul cercului nu este egal cu cel din Omul Vitruvian.

Cum exista atatea necunoscute despre aceasta transformare a patratului in cerc am hotarat sa va ce se intampla daca in loc de aria patratului si a cercului o sa refac calculele considerand perimetrul lor. O a doua surpriza, nici de aceasta data diametrul calculat nu este egal cu cel de pe desen.

In cele doua cazuri am obtinut un diametru mai mare si unul mai mic decat cel de pe desen. O a treia surpiza (placuta) a aparut in clipa in care am facut media dintre cele doua diametre. Diametrul gasit este egal cu cel din schita.
Daca da Vinci este cel care a gasit rezolvarea acestei probleme si Omul Vitruvian este rezolvarea atunci se pare ca in vremurile de pana la Leonardo problema s-a pus altfel. Problema era de gasire a unei metode prin care patratul sa poata sa fie transformat intr-un cerc. Si invers.
In zilele noastre, datorita puterii calculatoarelor, stim ca un patrat nu poate sa fie transformat intr-un cerc. Daca aria celor doua este egala, atunci perimetrul este diferit. Si invers.


Undeva pe parcurs aceasta problema a fost schimbata, i s-a dat o fata noua. Cea pe care am enuntat-o la inceput.
O intrebare totusi ramane. De s-au framantat mintile luminate sa gaseasca o metoda de a transforma patratul intr-un cerc? De ce s-a pus problema cuadraturii cercului?

Omul Vitruvian - Sau Armonia Divina In Corpul Uman

In construirea Omului Vitruvian, Leonardo daVinci s-a folosit de datele pe care un arhitect roman al antichitatii, Vitruvius, le-a consemnat. Vitruvius insusi spunea ca aceste date le avea din surse mult mai vechi. Cat de vechi oare?




Lista proportiilor corpului uman si un desen al “omului” se poate gasi la: http://en.wikipedia.org/wiki/Vitruvian_Man







Unitatea de masura (probabil cea mai naturala si lipsita de conventii) este degetul. Latimea unui deget. Aceasta unitate de masura am gasit-o si in practica acupuncturii.



Din lista proportiilor rezulta ca inaltimea omului este egala cu 96 degete. Asa cum am scris in postul Cuadratura Cercului http://raveda.wordpress.com/2009/10/26/cuadratura-cercului/, cercul trasat de catre daVinci are diametrul egal cu media diametrelor cercurilor obtinute daca se considera ca patratul si cercul au: 1. aria egala, 2. perimetrul egal.

1. Ariile egale. D1= 108,3244 degete

2. Perimetrle egale. D2= 122,231 degete

Diametrul cercului lui daVinci este media acestor diametre si este D= 115,2777 degete, raza r= 57,63885 degete.



Pe desenul de mai sus am trasat cateva linii care sa ma ajute sa inteleg mai bine desenul si astfel am obtinut urmatoarea imagine:







Pe aceasta imagine este destul de clar ca centrul patratului se afla in aria in care invatatura hindului plaseaza Muladhara Chakra. Coincidenta? Muladhara Chakra are ca simbol un patrat si este simbolul materialului, a fizicului. Cred ca se poate spune ca patratul din aceasta imagine reprezinta corpul fizic.



Centrul cercului este plasat in aria ombilicului. Mai exact este plasat la 1,5 degete sub ombilic. Si asta e inca o surpriza. In artele martiale (si nu numai) se considera ca in acest loc se afla Hara, “oceanul de energie”. Centrul cercului este legat de energie.




Daca cercul este legat de energie si patratul de materie, atunci Omul Vitruvian reprezinta legatura dintre material si energetic.



La ora actuala se considera (in lipsa de probe) ca daVinci a folosit acest desen si proportiile corpului uman doar in picturile si sculpturile sale. A mers el mai departe decat atat? Habar nu am. Nimeni nu pare sa stie.



Din lumea antica ne vine si Proportia de Aur, proportia Numarului de Aur. Acest numar este de 1.61803399. Cum se obtine si cat de important este (si a fost) se pot gasi o multime de informatii. Aplicat la Omul Vitruvian poate el sa ofere alte indicii?



Daca se aplica proportia Numarului de Aur lungimii laturii patratului (inaltimea omului) se obtine 59,331266 degete, punct care se afla in ombilic. Inaltimea “omului” raportata la inaltimea pana la ombilic formeaza Proportia Numarului de Aur!



Aceasi proportie aplicata la diametrul cercului da o inaltime de 71,245541 degete. Aceasta inaltime este aferenta zonei de pe piept ,putin mai sus de furca pieptului, intre locul unde se considera ca se afla Anahata Chakra si Surya Chakra (chakra minora a Anahatei)! Adica aceasi zona in care trebuiau unificate energiile “pamantului” cu ale cerului!

sâmbătă, 22 mai 2010

Top 10 Cele mai ciudate meserii din istorie

Top 10 – Cele mai ciudate meserii din istorie






















Rari sunt privilegiatii sortii care pot declara oricand, la orice ora si cu mana solemn asezata pe inima, ca sunt pe deplin multumiti si impliniti de serviciul sau cariera lor. Marea majoritate a furnicilor truditoare la program zinic, din Romania sau orice alt loc din lume, sunt departe de a fi fericite cu serviciul lor. Si au motive cu adevarat intemeiate. Cu toate acestea, ambele categorii de “oameni ai muncii” sunt invitati sa-si arunce privirele pe urmatorul clasament. Dupa parcurgerea acestuia, sunt sigur ca vor urma clipe lungi de reflectie asupra prezentului, viitorului si chiar al rostului omului pe pamant...
10. Miner in minele de argint

In secolele trecute, argintul era mult mai pretuit si mai cautat decat este in prezent. Fascinatia pentru metalul alb din care erau faurite, candva, monede, ornamente pentru arme si mobilier sau cupe, potire si vase, era una deosebita. Meseria de miner in minele de argint de odinioara, nu pare la prima vedere o ocupatie scabroasa, umilitoare, murdara sau periculoasa. Cu toate acestea, lipsa uneltelor mecanizate transforma cautarea argintului intr-o indeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul nostru.


Minerii sapau direct cu tarnacoapele si scoteau minereul amestecat cu pamant in saci. Afara, copii, care erau selectati in prealabil dupa criteriul mainilor mici si abile, erau pusi sa scormoneasca mormanele de steril cu mainile goale pana gaseau fragmentele infime de argint. In Antichitate, durata medie de viata pentru copiii pusi sa muncesca in mine, era de doar 3 luni de zile de la inceperea acestei activitati. Fapt care nu-i deranja deloc pe romani, de exemplu, deoarece atat adultii, cat si copii respectivi erau sclavi.

Baieteii cu varste cuprinse intre 4 si 7 ani erau coborati cu franghii in cele mai inguste si inaccesibile crevase, unde trebuiau sa culeaga sterilul cu degetele. Caldura si aerul irespirabil duceau la decese zilnice. Mortalitatea era amplificata de gazele otravitoare care sunt asociate locurilor unde se gasesc depozitele de minereu de argint.


9. Stercorariul - colector de excremente


Roma Antica era celebra pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, in ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetatii Eterne, multi romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea saraci pentru a plati serviciul sanitar. Chiar si cei care isi permiteau canalizare personala, nu o alegeau intotdeauna cu bucurie, deoarece experienta demonstrase ca labirintul de galerii adapostea cohorte de sobolani, iar mirosul fecalelor care balteau sub casa cetateanului Romei era deopotriva insuportabil si persistent.



Intr-o astfel de situatie, solutia venea sub forma lui stercorarius, primul "cacanar" patentat in istorie. Slujba acestuia era aceea de a bate de doua ori pe zi la usa cetatenilor, cu scopul de a colecta intr-o galeata mare, fecalele produse de acestia in ziua respectiva. Dupa efectuarea scarbosului troc, stercorariul isi conducea linistit caruta ticsita cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei. Acolo, la portile orasului, stercorariul era asteptat de taranii din imprejurimi care cumparau excrementele la pret bun pentru a le folosi apoi drept ingrasaminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume si cereale.

In ciuda indeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relateaza ca multi erau aceia care se inghesuiau pentru o slujba de stercorarius, oferindu-se deseori mite substantiale pentru ocuparea "pestilentialului" post.


8. Urinatores - scufundator cu vezica... slaba

Tot istoria ne aduce marturii despre o tagma demult disparuta, aceea a urinatorilor. Acestia erau, la origine, scufundatori la adancime mare, in apele care scaldau orasul Ostia. Scufundatorii se echipau cu un vas umplut cu aer si atasat la centura pentru a se alimenta in timpul plonjarii in adancuri; de asemeni, intotdeauna aveau legate greutati de plumb, pentru a ajunge cat mai repede la adancimea dorita.


Sarcina lor principala era aceea de a cauta materiale rare de constructii. Datorita faptului ca scufundatul fara echipament modern provoaca o presiune imensa in zona abdomenului, acesti temerari muncitori urinau in mod excesiv, mult mai mult decat ceilalti oameni, de unde li s-a tras si numele. Meseria era foarte riscanta, dar castigurile financiare se prezentau atat de mari incat multi dintre urinatores deveneau cetateni influenti ai Romei, dupa momentul in care se retrageau.


7. Caraus de lectica

Carausul de lectica era, dupa cum ii spune si numele, un sclav obligat sa ridice si sa transporte femei de neam nobil sau, mai tarziu, chiar barbati, in lectica. Era o slujba dificila, extrem de solicitanta din punct de vedere fiziv si periculoasa, care implica, deseori, urcatul si coboratul pe scari cu lectica pe umeri. Carausii erau obligati sa se imbracace cu haine pretioase, impodobite cu numeroase ornamente (total neconcordante unei asemenea activitati), pentru a evidentia si cu aceasta ocazie luxul si bogatia stapanilor.


Mai tarziu, lecticile au inceput, de asemenea, sa fie impodobite cu ornamente si echipate cu ferestre, ceea ce le sporea considerabil greutatea. Documentele vremii relateaza ca transportul cu lectica, in ciude emfazei sale, era unul destul de incomod, multi patricieni si senatori plangandu-se de stari asemanatoare raului de mare, datorate cel mai probabil leganatului continuu din timpul deplasarii.

Indeletnicirea a supravietuit pana de curand sub forma unui grup de oameni care carau pe umeri Papal Sedia Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei). Sedia a fost folosita pentru ultima data in anul 1980, dar tot mai multe voci de la Vatican sustin reintroducerea sa.


6. Gymnasiarch - ingrijitor personal pentru atleti

In perioada Greciei Antice, gymnastiarch-ul avea un program de lucru incarcat in fiecare zi. Era, evident, perioada marilor intreceri olimpice, cu mii de atleti si razboinici care asudau din greu. Gymnasiarch-ul trebuia sa unga cu ulei, sa stearga de transpiratie si murdarie, sa maseze si sa scarpine atletii dupa epuizantele lupte si sesiuni de ridicat greutati din gymnasium.


Cu toate ca gymnasiarchia se incadra ca o meserie murdara prin definitie, pozitia era una foarte cautata, fiind accesibila, in special, cetatenilor greci bogati. In plus, ocupatia de gymnasiarch era considerata drept cea mai respectabila indeletnicire filantropica din orasele-state grecesti. Pentru a te califica, trebuia sa ai intre 30-60 ani si o posibila clientela bogata. Unul dintre beneficiile ocupatiei era acela ca purtai tot timpul cu tine un bat cu care aveai voie sa-i bati serios pe toti adolescentii care se comportau necuviincios si sfidau regulile din gymnasium.


5. Cititor si sculptor de blesteme

Pe vremuri, cand nu exista hartia, blestemele lungi, intortocheate si teribile, erau scrise pe bucati mari de... plumb. Apoi, placile de plumb erau fixate, prin intemediul cuielor, in altarele sau pe peretii templelor. Individul care se ocupa de bizara misiune trebuia sa stea in fiecare zi in fata templului si sa retina cu sfintenie toate plangerile si blestemele clientilor sai, care plateau suma necesara transcrierii grozaviilor in plumbul moale.


Multe astfel de placi s-au pastrat pana in ziele noastre, prin urmare avem o imagine a nadufului care rabufnea, deseori, in activitatea cotidiana a Romei Antice. Iata cateva exemple: "Sa fie legate toate membrele si tendoanele lui Victorius, vizitiul ticalosilor de la Echipa Albastra! Caii cu care va concura - orbeste-i sa nu poata vedea si rasuceste-le sufeltele si inimile sa nu poata respira". Sau "Vreau ca ticalosul de Titus, care imi datoreaza bani de 20 de ani, sa moara in chinuri groaznice. O, voi Zei ascultati-ma! Tu, Jupiter, fa ca intr-o buna zi acest gunoi sa se inece la masa sau sa ajunga sclav in arena, iar eu sa vad cum il sfasie leii in Colosseum!"


4. Organizator de... orgii

Ei bine, daca astazi avem organizatori de nunti, de evenimente si nimicuri mondene sau de lansari de mai stiu eu ce, pe vremuri, oamenii priveau orgia ca pe o sarbatoare indelung asteptata, a carei organizare trebuia sa fie ireprosabila. Poate va imaginati ca individul desemnat pentru tentanta misune avea o slujba foarte incitanta si "interesanta". Maestrul de ceremonii al destrabalarilor trebuia sa se ocupe cu livrarea mancarurilor, femeilor, muzicii si trupelor de saltimbanci. Credeti ca era usor? Documente stravechi ne asigura ca nu...


Planificatorul de orgii trebuia sa depuna eforturi considerabile pentru gasirea si angajarea unor curtezane care, pe langa faptul ca era musai sa arate cat mai bine conform standardelor vremii, trebuiau, in plus, sa nu aiba nici urma de boli venerice
. Ultima conditie fiind obligatorie si relativ greu de indeplinit. De asemenea, mancarea si bauturile trebuiau sa exprime luxul si opulenta gazdei, care nu se uita la bani in cazul unei asemenea ocazii. Saltimbancii si circarii trebuiau sa fie in plina forma fizica, fara intinderi musculare sau accidentari mai vechi, care sa le puna in pericol reprezentatiile.

Pe langa aceste aspecte, organizatorul de orgii nu era bine vazut de o parte a membrilor societatii, fiind urat de cei de conditii mai modeste si chiar vanat de gelosii aristocrati din tabere rivale nobilului care platea orgia. Cel mai faimos organizator de orgii din Roma Antica a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca nimeni altul depravarea romanilor in lucrarea Satyricon.



3. Clovn la inmormantari

Ei bine, a existat si asa ceva! Principala obligatie de serviciu a clovnului funerar era aceea de a se imbraca la inmormantari cu hainele decedatului, a-i mima gesturile, mersul si expresiile favorite si a se maimutari in jurul sicriului pentru a starni rasul rudelor indurate. Vechii romanii credeau ca un astfel de obicei va impaca spiritul mortului si va readuce mult dorita veselie in lumea celor vii.


Cand incepea procesiunea funerara spre cimitir, clovnul staroste alerga in urma mortului, acompaniat de clovnii ucenici, toti strambandu-se si ironizandu-l pe cel plecat dintre cei vii. Cei mai buni clovni funerari erau foarte respectati si pretuiti, unii dintre ei avand voie chiar sa-i ironizeze pe imparati la inmormantari. Clovnii macabri erau foarte bine platiti, sursele istorice afirmand ca aveau castiguri mai mari chiar decat ale gladiatorilor.


2. Prastier

Dupa cum ne spune si denumirea, prastierul era un soldat din Antichitate specializat in folosirea prastiilor de razboi. Atat de important era rolul sau incat, spre exemplu, in armata romana, prastierii reprezentau un aspect essential al tacticii militare, deoarece prastia era mult mai eficienta (atat ca distanta, cat si ca pagube provocate inamicilor) decat sagetile.


Antrenamentul unui prastier de elita incepea inca din copilarie, intr-un mod extrem de pragmatic. Copilul trebuia sa-si asigure hrana zilnica cu ajutorul prastiei, altfel fiind condamnat sa moara de foame. Era o modalitate de antrenament si perfectionare foarte eficienta, prin care tanarul ajungea un tintas de temut. Un prastier bun putea arunca cu precizie pietre de pana la 450 grame greutate, la o distanta de 200 de metri. Din acest motiv, viata unui prastier era foarte riscanta, la inceputul oricarei batalii, fortele oponente incercand, in primul rand, sa-si anihileze concomitent tocmai diviziile de prastieri.

1. Stergator de funduri regale

Vrand parca sa ilustreze perfect trista butata "Ce nu face omul pentru o bucata de paine", englezii au inventat in trecut scarbavnica "meserie" a stersului de funduri incoronate. Denumit ofical si pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor exceptional, "ridicat in rang". Noua sa datorie la locul de munca era aceea de "a curata anusul regal dupa defecare".

In primii ani de domnie ai regelui Henric al VIII-lea, titlul a fost acordat piticului curtii, care facea parte din suita regala si isi petrecea timpul in Private Chamber. Regii britanici au apelat deseori la pitici care sa-i stearga la fund, dintr-un ciudat motiv de Lejmajestate: in fata unui om de talie normala, regele ar fi trebuit sa se aplece pentru a fi sters al fund. Iar un rege care sa apleaca in fata unui supus de al sau, chiar si pentru a fi sters al fund, asa ceva nu se putea imagina. Prin urmare, bietii pitici ajungeau cu manuta direct la fundul incoronat fara ca regele sa faca umilitorul gest de a se inclina.


Piticii au avut totusi concurenti seriosi, deoarece postul de stergator era considerat foarte valoros. O multime de fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru "nobila" cinste. Odraslele aristocratilor din Londra au priceput repede ca daca stateau in genunchi pentru destestabila operatiune, regele nu se inclina, iar uzantele curtii nu erau incalcate.

Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali ai regilor. Prin natura gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt rang social, vanat de multi.
A vegetarian leaks