vineri, 8 ianuarie 2010

2012 , APOCALIPSA SAU GENEZA ?

Se zvonesc multe despre anul 2012 si despre schimbarile prin care trecem,printre care unele plauzibile iar altele mai putin plauzibile.Cele mai mediatizate sunt cele legate de cultura mayasa , religie , apocalipsa.Am sa va prezint dovezile stiintifice dar si multe altele.

Planeta terra se manifesta ca un imens circuit electic. Intre suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra.

Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar.

Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda.

Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cit era odinioara.

De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului, multi se pling ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut.

In acest ritm in 2012, timpul va ajunge la 0.

De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.

Deci ciclul de 26.000 ani va fi complet.

O data cu Rezonanta Schumann , creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.

Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este cel mai précis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a 5-a Lume se sfirseste in 1987. A Sasea Lume incepe in 2012. Deci, acum suntem intre doua Lumi. Acest timp este numit ” Apocalipsa” sau Revelatia. Acest lucru inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU ” Sfirsitul Lumii” , asa cum multi considera in mod eronat.

Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.

Mayasii mai spun despre 2012 urmatoarele:
–vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi.
–vom depasi constiintele actuale despre Timp si Spatiu.
–vom depasi necesitatea Banului.
–dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a.
–planeta Terra si intreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.
–ADN-ul uman va fi reprogramat si imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.

In acest Timp dintre Lumi, oamenii se schimba. Isi schimba relatiile, felul de a gindi, locul de munca, atitudinea, deciziile.

Mai ales tinerii, nu mai accepta vechile sisteme si institutii, care vor disparea cu timpul.

Deciziile noastre nu se pot baza decit ori pe Iubire, ori pe Frica.

Trebuie sa alegem in orice moment Iubirea, sa urmam Intuitia, Inima. Trebuie sa creem forme-gind positive, si sa ne inconjuram de oameni care gindesc pozitiv.

Totul face parte dintr-un Plan Divin, nimic nu este intimplator in Univers.

Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra Timpului si Spatiului.

Posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi:
–migrene, dureri de cap, oboseala.
–senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala.
–crampe musculare.
–simtome de gripa.
–vise intense.
–creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.
–actualmente 16 ore echivaleaza cu 24 de ore, Timpul se contracta.
–corpul fizic a inceput sa se schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.
– cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta in ultimul timp.
–structura interna a ochiului uman se transforma in functie de noua atmosfera planetara si cresterea luminozitatii.
–activarea capacitatilor latente a fiintelor, noii nascuti avind capacitate telepatica mult marita.
–toate bolile incurabile ale sec . XX vor dispare, inclusive SIDA si cancerul.

Noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul Montauk.

In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau descrie ceea ce vedeau.

Cei care au fost, relateaza ca anul 2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru a vedea ce se va intimpla pina in anul 10.000 D.C.

Ceea ce se afla dincolo de 2012 este ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara.

Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de Creator.

Crestinii numesc acesta “Revenirea in Glorie” , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.

A 4-a Dimensiune e plina de Viata, si acolo predomina Compasiunea, Intelegerea si Iubirea.

La nivel de planeta asistam in primul rind la inceputul inversiunii Polilor magnetici, ceea ce se intimpla o data la 13 .000 de ani, deci de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani.

In ultimii mii de ani, liniile de cimp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord.

Acum, oamenii de stiinta observa ca acest cimp magnetic stabil, incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat mult.

Geofizicianul francez Gauthier Hulot afirma ca acest cimp, in Atlanticul de Sud si in America de Sud, este cu 30% mai slab.

Dr. Garry Glatzmaier, profesorul de Fizica Pamintului la Universitatea California din Santa Cruz, afirma ca miezul metalic lichid al planetei se misca continuu, pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza cimpul magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse cimpului majoritar, si care pot creste in intensitate, ducind in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire a cimpului magnetic.

Pentru satelitii care se afla deasupra atmosferei , cimpul magnetic planetar este singurul scut protector impotriva particulelor din vintul solar. Ei se defecteaza cind trec printr-un cimp magnetic slab.

Iminenta inversare a Polilor ar putea fi aratata si de extinderea Aurorei Polare, care se observa numai la Polul Sud, urmind ca acum sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud.

Slabirea cimpului magnetic duce de asemenea la sporirea cazurilor de cancer.

Dupa cum se stie, si pasarile folosesc pentru orientare cimpul magnetic terestru. In Suedia au disparut mii de porumbei, , in S.U.A. a disparut o intreaga specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de la est la vest in loc de nord-sud.

Columbofilii aradeni au trimis la Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei, dintre care nu s-au mai intors decit 50. Ungaria a trimis 1500 de porumbei si s-au reintors 40.

Alte efecte ale marilor transformari cosmice la care asistam, sunt atmosferele planetelor Sistemului Solar.

Atmosfera lui Marte creste rapid, acum e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul 1997.

Luna, isi ” fabrica” atmosfera proprie care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind compusa din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei Dimitriev, cercetator rus.

Atmosfera Terrei se schimba si ea, in straturile superioare formindu-se un nou gaz, care pina acum nu exista.

Venus ne arata o crestere marcanta de intensitate luminoasa.

Jupiter sufera o modificare atit de puternica , incit s-a format un tub de radiatie ionizata, intre el si un satelit al sau , Io. De asemenea cimpul lui magnetic a crescut in intensitate de 2 ori.

Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum isi intensifica cimpul magnetic si devin tot mai stralucitoare.

Activitatea vulcanica pe Terra a crescut cu 500% din 1875 incoace, iar cimpul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901.

Conform Academiei Nationale de Stiinte din Siberia, aceste multiple schimbari se datoresc intrarii Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa.

Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar, a crescut recent de 10 ori in intensitate.

Soarele are un cimp magnetic numit heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar.

Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei, si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum integul Sistem Solar a intrat intr-o zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura Fotonica.

Acesta energie aprinde plasma heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai stralucitoare. Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o va raspindi apoi in intregul Sistem Solar, saturind spatiul interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment mare de energie.

Despre Centura Fotonica voi scrie intr-un alt articol.

17 comentarii:

  1. Hmmm...Nu prea stiu ce sa cred...FOarte Interesant

    RăspundețiȘtergere
  2. iti recomand cu placere o carte nou aparuta scrisa de Emil strainu-Incursiune in enigmatic. sper sa iti placa!

    RăspundețiȘtergere
  3. mersi pentru recmoandare , o s-o caut si o sa o citesc :) ..

    RăspundețiȘtergere
  4. interesant articol!!Te pune pe ginduri!!

    RăspundețiȘtergere
  5. normal ca te pune pe ginduri din moment ce timpul nu mai exista dupa 2012,atunci o sa ne raportam planurile zilnice si de viata la ciclii terestri ........... deci trebuie sa invatam sa iubim curat cu inima ca sa ne fie mai usor in descoperirea propriilor noastre meniri

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragul meu Kundalini ( Ruda cu sarpele Kundalini ? )
    Eu,cu mintea mea proasta,ma gandesc sa nu iau drept bun tot ce mi se vinde.Caci se poate vinde avand un interes ori poate din alte cauze.
    Se afirma in cele de mai sus ca acum ziua nu mai are 24 de ore.Ca are numai 16.Asa sa fie ?
    Inseamna ca pamantul se invarte cu o rotatie mai rapida,nu? De 16 ore in loc de 24.
    Asta inseamna ca o secunda noua are 1.5 secunde vechi corespunzatoare zilei de 24 H.Si invers : o secunda veche are 0.667 secunde noi corespunzatoare zilei de 16 ore .Deci acum un recordmen mondial care alerga 100 m. in 10 s acum ii va alerga in10x0.667=6.67 s.Asta da record !
    Prin scoala primara am invatat ca s=at-patrat-/2
    De aici scot ca acceleratia este egala cu de 2 ori spatiul inpartit la timpul la patrat.
    Stim ca gravitatia este o acceleratie.Sa vedem ce devine gravitatia in cazul noului timp.Deci :
    Gravitatia este egala cu 2x9.81/1.5x1.5= 8.72
    Deci daca inainte aveai 100 kg. acum poti sa te bucuri ca ai slabit: acum ai numai 88.89 kg.Si conform teoriei ca vom ajunge la timpul zero,poti sa te bucuri de pe acum,caci vei avea zero kg.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da ...foarte interesant...ce am scris sunt pur teorii ...dar oricine isi poate da seama cum ca timpul trece mult mai repede ! Parerea mea .. :) ..multumesc pentru calcule si apreciere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Draga Kundalini, ( Sarpele ? )
    Prin raspunsul tau m-ai incurajat sa continui.Deci :
    - Maiasii nu puteau sa afirme ca tehnologia actuala va dispare deoarece ei nu aveau notiunea de tehnologie.La fel despre bani si despre stiinta privind spatiul si timpul.
    - In materialul de baza faci afirmatia ca aurora polara apare numai la polul sud al pamantului.Stiai ca aceasta se mai numeste " Aurora boreala " ? Cunosti sensul cuvantului " Boreal " diferit de al cuvantului " Austral " ?
    - In raspunsul la interpelarea mea sustii ca " dar oricine isi poate da seama cum ca timpul trece mult mai repede ". Cum isi da seama ?
    Eu am sa-ti spun un lucru din viata de toate zilele:
    In anul de gratie 1974 s-au facut norme de lucru pentru prelucrari mecanice pe masini unelte,care sunt valabile si astazi.Conform acestora,un strungar facea atunci 30 pieseX/8 ore.Conform teoriei scurtarii timpului acum ar trebui sa faca numai 20 de pieseX.Dar strungarul nostru este incapatanat si face tot 30 de pieseX / schimb.
    Cum se explica asta ?
    Sunt doua variante: 1/Pentru el timpul a ramas neschimbat. 2/Se misca mai repede si el si strungul,. Care sa fie ?

    RăspundețiȘtergere
  9. Si pentru ca nimeni nu are nici o opinie fata de cele expuse anterior,vreau sa-l intreb pe posesorul acestui blog: de ce Kundalini ? stim ca sarpele Kundalini porneste din osul sacru,trece incet,incet prin cele sase xxxxxx si ajunge in a saptea.Daca reusesti aceasta performanta esti un om fericit.Si acum vine intrebarea:
    - de unde porneste proprietarul acestui blog,prin ce sase - - - - (nu stiu ce) trece si unde ajunge in final ca sa fie fericit ?
    Astept raspuns.
    26.02.2011 Anonimus

    RăspundețiȘtergere
  10. Este de laudat (Laudatium ) efortul Domnului Kundalini de a ne aduce la cunostinta o serie de evenimente si fapte trecute,prezente si viitoare pe care noi,muritorii ( Ave Kundalini,muritorii te saluta ) sa le discutam.
    Poate vei binevoi sa iei in atentie si alte cateva aspecte ale naturii:
    - Apa vie si apa moarta.
    - Forme de prezentare ale apei
    - Masina fara combustibil a lui Tesla.
    - Experimentul Philadelphia si consecinta Montauk
    - Motorul Stirling
    - Iadul descoperit la un foraj din Siberia.
    - Edgar Cayce.
    -Etc.
    Pot sa insir mult mai multe subiecte care merita atentie, dar ma opresc aici.
    Ce parere ai ?
    27.02.2011 Cu toata stima,
    Anonimus

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc foarte mult pentru ideile prezentate , voi lua in seama , voi cerceta si voi posta cat de urat toate cerintele dvs !

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga KUNDA,
    Nu am postat subiectele acelea pentru mine,ci pentru tine,pentru ca te-am vazut atat de dornic de cunoastere.Eu am trecut de mult prin ele.
    Dragul meu,mu e frumos sa postezi aceste subiecte " cat mai urat 'Te-ai gandit probabil la " cat mai urat, cat mai murdar,cat mai vulgar etc. "
    Daca totusi mai vrei sa-mi faci o bucurie,spune-mi ceva ce nu stiu despre Bobinele Tesla.Iti multumesc anticipat.
    10.03.2011 Anonymus ( Tensing Norgay )

    RăspundețiȘtergere
  13. Stimata Doamna / Domnisoara,
    Imi cer mii de scuze ca m-am exprimat intr-un mod total necorespunator fata de o Doamna / Domnisoara.Initial am considerat ca blogul apartine unui barbat cu care te poti purta mai dur,bineinteles in limitele bunei cuviinte si a netichetei.
    Astazi V-am citit profilul complet lucru care ma determina sa Va cer inca odata mii de scuze.
    Cu tot respectul
    13.03.2011 Tensing Norgay

    RăspundețiȘtergere
  14. Stimata Doamna/Domnisoara ( ? )

    Vad ca v-ati situat pe un anumit nivel al cunoasterii,nivel mediu, din care nu vreti sau nu puteti sa iesiti.Sa incercam totusi.Intrucat spatiul pentru comentarii nu accepta decat 4500 semne,sa incercam sa fragmentam lucrarea si sa speram ca va fi bine.Deci:

    Transformarea alchimica, datorata emisiilor solare (iata ce inseamna, de fapt, 6 6 6)
    "Premiile Nobel in anul 2010, pentru Chimie si Fizica au fost acordate pentru cercetarile legate de atomul de carbon. Premiul Nobel pentru Chimie a mers la trei oameni de stiinta, pentru dezvoltarea unui set de instrumente privind modificarea atomilor de carbon, in timp ce premiul pentru Fizica a fost primit de doi fizicieni rusi pentru studiul lor asupra proprietatilor remarcabile ale graphenelor - un element structural de baza a unor carboni alotropi, inclusiv grafit.
    In timp ce se anunta Premiul Nobel pentru Fizica, Academia Regala Suedeza de Stiinte, a declarat: “atomii de carbon, baza tuturor formelor de viata cunoscute pe Pamant, ne-au surprins din nou.”
    Ei nu-si dau seama cât de importanta este declaratia lor; pentru ca ceea ce am vazut in graphene este doar o mica parte din minunile de care este capabil carbonul. In special ceea ce ne asteapta in viitorul foarte apropiat!
    Inainte de a dezvalui forma de carbon care va schimba fiecare aspect al vietii noastre, atat de complet si atat de drastic, aduc in atentia dumneavoastra evenimente legate de alte cateva stiri, din ultimele saptamani.
    Recent a existat un val de ingrijorare in cercurile stiintifice cu privire la descoperirea influentei Soarelui asupra dezintegrarii elementelor radioactive pe Pamant. S-a constatat ca un anumit tip de emisii ciudate ale Soarelui cauzeaza mutatii pe Pamant. Influenta sa asupra ratelor de dezintegrare ale unor elemente cum ar fi Carbon-14, a fost deosebit de ingrijoratoare si neasteptata. Atomii de carbon, dupa cum s-a declarat anterior, sunt componenta de baza a vietii, asa cum o stim; iar Carbon-12 este forma cea mai abundenta de carbon pentru aproximativ 99% dintre toate formele cunoscute de carbon. Acesta este izotopul de carbon, care consta din 6 protoni, 6 electroni si 6 neutroni – deci 6-6-6. Va suna familiar?
    Dupa oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12. Prin incinerare corpul uman se intoarce in starea sa, de Carbon-12. Dupa hidrogen, heliu si oxigen, care sunt toate gaze, Carbon-12 este cel mai abundent element din Univers. Carbon-12 este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun AND-ul uman. Astfel, Carbon-12 este intr-adevar, elementul cel mai important in ceea ce priveste viata, asa cum o stim astazi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria in Apocalipsa cu privire la numarul 666, care este numar de om (sau numarul fiarei). Acesta este numarul lui Carbon-12 care este baza corpului fizic al omului in legatura cu Universul fizic. Deci 666 este numarul vietii, al carbonului 12 fara de care nu se poate viata. Ignoranta anumitor persoane l-au interpretat ca numarul diavolului
    ( Va urma partea II - a.
    29.03.2011 Tensing Norgay

    RăspundețiȘtergere
  15. Am scris mai devreme,aici ,acelasi lucru dar vad ca a disparut.Ma straduiesc sa scriu din nou.Siestemult de scris:4000 de semne. Deci:


    Transformarea alchimica, datorata emisiilor solare (iata ce inseamna, de fapt, 6 6 6)
    "Premiile Nobel in anul 2010, pentru Chimie si Fizica au fost acordate pentru cercetarile legate de atomul de carbon. Premiul Nobel pentru Chimie a mers la trei oameni de stiinta, pentru dezvoltarea unui set de instrumente privind modificarea atomilor de carbon, in timp ce premiul pentru Fizica a fost primit de doi fizicieni rusi pentru studiul lor asupra proprietatilor remarcabile ale graphenelor - un element structural de baza a unor carboni alotropi, inclusiv grafit.
    In timp ce se anunta Premiul Nobel pentru Fizica, Academia Regala Suedeza de Stiinte, a declarat: “atomii de carbon, baza tuturor formelor de viata cunoscute pe Pamant, ne-au surprins din nou.”
    Ei nu-si dau seama cât de importanta este declaratia lor; pentru ca ceea ce am vazut in graphene este doar o mica parte din minunile de care este capabil carbonul. In special ceea ce ne asteapta in viitorul foarte apropiat!
    Inainte de a dezvalui forma de carbon care va schimba fiecare aspect al vietii noastre, atat de complet si atat de drastic, aduc in atentia dumneavoastra evenimente legate de alte cateva stiri, din ultimele saptamani.
    Recent a existat un val de ingrijorare in cercurile stiintifice cu privire la descoperirea influentei Soarelui asupra dezintegrarii elementelor radioactive pe Pamant. S-a constatat ca un anumit tip de emisii ciudate ale Soarelui cauzeaza mutatii pe Pamant. Influenta sa asupra ratelor de dezintegrare ale unor elemente cum ar fi Carbon-14, a fost deosebit de ingrijoratoare si neasteptata. Atomii de carbon, dupa cum s-a declarat anterior, sunt componenta de baza a vietii, asa cum o stim; iar Carbon-12 este forma cea mai abundenta de carbon pentru aproximativ 99% dintre toate formele cunoscute de carbon. Acesta este izotopul de carbon, care consta din 6 protoni, 6 electroni si 6 neutroni – deci 6-6-6. Va suna familiar?
    Dupa oxigen, al doilea element cel mai abundent din corpul uman este Carbon-12. Prin incinerare corpul uman se intoarce in starea sa, de Carbon-12. Dupa hidrogen, heliu si oxigen, care sunt toate gaze, Carbon-12 este cel mai abundent element din Univers. Carbon-12 este, de asemenea, unul dintre cele 5 elemente care compun AND-ul uman. Astfel, Carbon-12 este intr-adevar, elementul cel mai important in ceea ce priveste viata, asa cum o stim astazi. Aceasta este, probabil, ceea ce se scria in Apocalipsa cu privire la numarul 666, care este numar de om (sau numarul fiarei). Acesta este numarul lui Carbon-12 care este baza corpului fizic al omului in legatura cu Universul fizic. Deci 666 este numarul vietii, al carbonului 12 fara de care nu se poate viata. Ignoranta anumitor persoane l-au interpretat ca numarul diavolului
    = Urmeaza =
    29.03.2011 Tensing Norgay

    RăspundețiȘtergere
  16. Am pus aici un comentariu despre C12(partea I)care a disparut.Imi pare rau,pentru ca acolo era numai introducerea.Partea deosebit de interesanta in legatura cu 2012 urma.
    Acum s-a intrerupt filmul.Imi pare rau.
    .03.04.2011 Tensing Norgay
    P.S. Stii cine a fost Tensing Norgay ?

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu zic sa stergi articolul asta de pe blog ca e o mare prostie. Sper ca-ti dai si tu seama de asta...

    RăspundețiȘtergere