Apariţia vieţii – act creator sau întâmplare ?

Cu toţii am învăţat la şcoală, mai ales în timpul materialismului dialectic comunist, că viaţa a apărut pe Pământ într-un mod accidental, prin combinarea întâmplătoare a elementelor ce existau în „supa primordială” de după răcirea scoarţei terestre, ce s-a produs după formarea planetei noastre. Am învăţat că ulterior, prin mutaţii genetice şi selecţii naturale, – conform Teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin – au apărut specii tot mai avansate, ajungând-se din aproape în aproape la specia umană aşa cum există ea astăzi. 

Iată însă că odată cu noile rezultate ştiinţifice care apar, aceste teorii devin din ce în ce mai puţin validate de către savanţii prestigioşi, ajungându-se gradat la concluzia că aceşti paşi ai apariţiei vieţii pe Pământ, cât şi dezvoltarea ulterioară a speciilor,  nu s-au produs din întâmplare, ci au avut un sens foarte precis determinat.

Viaţa a evoluat ca şi cum ar fi existat un scop de atins

Astfel, referitor la modul în care au acţionat legităţile ce au condus la apariţia vieţii pe Pământ, există la ora actuală – datorită unor instrumente de calcul electronic foarte performante – o serie de informaţii ştiinţifice deosebit de semnificative, ce indică faptul că viaţa nu a apărut haotic, în urma unor mutaţii spontane, ci totul a fost orientat în mod evident către finalitatea foarte complexă a organismelor vii şi tot mai evoluate.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă cercetările efectuate de către savantul francez Lecomte du Nouy, de la Institutul Pasteur din Paris. El a calculat că timpul necesar reacţiilor chimice întâmplătoare de a conduce la formarea unei bacterii simple  ar fi trebuit să fie la o valoare estimată la… 10²⁴³ miliarde de ani, o valoare uriaşă, ce depăşeşte de altfel cu mult însăşi vârsta Universului (estimată la aproximativ 20 miliarde de ani)! La aceleaşi concluzii au ajuns ulterior şi profesorul Harold Morowitz, fizician de la Universitatea Yale (SUA), precum şi Douglas D. Axe, doctor în biologie la Universitatea din Cambridge-U.K. Una din concluziile studiilor dr. du Nouy a fost: „Chiar de la început, viaţa a evoluat ca şi cum ar fi existat un scop de atins şi ca şi cum acest scop ar fi fost apariţia conştiinţei umane.”

În anul 1994 oamenii de ştiinţă Walter L. Bradley si Charles B. Thaxton au publicat un studiu în care au arătat că dacă tot carbonul de pe Pământ ar fi fost disponibil sub formă de aminoacizi şi ar fi reacţionat chimic cu cea mai mare probabilitate de 10¹² reacţii pe secundă, timp de un miliard de ani, şansa formării unei proteine funcţionale ar fi fost de o şansă din 10⁶⁵, valoare care în matematică este considerată o probabilitate infimă, asimilată cu imposibilitatea.

Există o ordine și o înțelepciune superioară, divină!

Cercetări în această direcţie au fost realizate şi de către celebrul astronom Sir Fred Hoyle (cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale la dezvoltarea modelelor cosmologice de explicare a Universului) şi de către un coleg al său, dr. Chandra Wickramasinghe. Cei doi savanţi au calculat probabilitatea ca o enzimă simplă să se formeze din întâmplare, apoi probabilitatea de formare spontan-întâmplătoare a unei bacterii comune (gen Escherichia Coli), bacterie ce este formată din aproximativ 2000 de enzime cu funcţii diferite şi corelate. S-a ajuns la valoarea de o şansă din 10⁴⁰⁰⁰⁰, valoare care de asemenea indică o imposibilitate matematică. Dr. Wickramasinghe a făcut referitor la acest rezultat următoarea analogie plină de umor, dar foarte plastică şi semnificativă: „Şansa ca viaţa să fi apărut pur şi simplu este la fel de improbabilă ca şi aceea ca un taifun să măture un teren plin de fiare vechi şi să construiască un avion Boeing 747.

”

Într-un domeniu de studiu conex, cel al evoluţiei biologice, savantul Michael Behe a arătat că elementele care contrazic faptul că multe dintre funcţiile vitale complexe au evoluat prin selecţia naturală sunt deosebit de clare. Reunind aceste observaţii cu cercetările sale în domeniul microbiologic, concluzia sa a fost fără echivoc: „Rezultatul acestor eforturi cumulative de investigaţie se constituie ca un strigăt puternic şi clar:  Totul a fost proiectat!   Rezultatul este atât de important şi de lipsit de ambiguitate, încât ar trebui catalogat drept una dintre cele mai mari realizări din istoria ştiinţei. Observaţia că viaţa este proiectată inteligent este la fel de importantă ca şi observaţia că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui sau ca aceea că radiaţia este emisă în cuante.”
 
Prin aceste concluzii deosebit de semnificative, precum şi prin multe altele din diverse domenii ale ştiinţei moderne, asistăm astăzi la o din ce în ce mai pronunţată convergenţă a Ştiinţei cu Spiritualitatea, confirmându-se astfel ceea ce toate liniile spirituale tradiţionale au afirmat cu privire la caracterul creat al lumii, provenit dintr-o Ordine şi o Înţelepciune superioară, divină, ce face ca absolut tot ceea ce există să fie animat de un Sens fundamental, ce transpare în Universalitate.