sâmbătă, 5 ianuarie 2013


LHC se va opri din funcţiune timp de doi ani, urmând ca în 2015 să descifreze secretele Big Bangului 


Cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume va intra într-o perioadă de hibernare începând cu luna martie, permiţând inginerilor să efectueze o modernizare care îi va permite să atingă niveluri de energie foarte ridicate, ce vor putea deschide calea spre noi descoperiri uluitoare în urma identificării bosonului Higgs. Viena de la 63€› Rezervă bilete de avion prin Odată ce acceleratorul în valoare de 10 miliarde de dolari va fi redeschis la începutul anului 2015, acesta va putea fi folosit pentru a observa fenomene rare şi pentru a desluşi mai multe mistere, a explicat James Gillies, purtătorul de cuvânt al laboratorului de fizica particulelor cunoscut lumii sub numele CERN.

 Marele Accelerator de Hadroni — Large Hadron Collider, aşa cum este cunoscut în limba engleză — situat sub graniţa dintre Elveţia şi Franţa va continua să funcţioneze încă două luni, oprindu-se apoi din funcţiune pentru a permite inginerilor să amplaseze câteva mii de cabluri superconductoare care vor permite acceleratorului să atingă „energia maximă permisă de design”, a explicat Gillies.

 Fizicienii de la Centrul European de Cercetări Nucleare (cunoscut sub numele CERN, acronimul său în limba franceză) nu vor înceta lucrul în timp ce acceleratorul va fi oprit. Aceştia au de studiat cantităţi uriaşe de date obţinute în urma descoperirii în 2012 a noii particule subatomice ce poartă numele de bosonul Higgs, urmând să obţină noi informaţii despre univers. --> În următoarele două luni, LHC-ul va ciocni protoni cu ioni de plumb, ca apoi să fie supus câtorva săptămâni de teste înainte să fie oprit.


Acceleratorul a fost lansat în septembrie 2008, însă a fost oprit la doar nouă zile după lansare când o problemă de sudură a dus la supraîncălzire, dăunând magneţii masivi şi alte elemente ale acceleratorului. Reparaţiile au costat 40 de milioane de dolari.

 De la repornirea acceleratorului în noiembrie 2009, acesta a funcţionat aproape fără probleme, iar nivelul de energie a fost crescut treptat până la niveluri record, producând cantităţi uriaşe de date

. --> Cu toate acestea, din cauza accidentului din 2008, acceleratorul a fost nevoit să funcţioneze la un nivel al energiei mult situat sub capacităţile din proiectul acceleratorului. Pentru a repara această deficienţă, inginerii vor instala în următorii doi 10.000 de cabluri superconductoare reproiectate, acestea urmând să formeze o legătură între magneţi.

 Noile cabluri vor îmbunătăţi semnificativ capacitatea acceleratorului de a simula momentele ce au avut loc la scurt timp după Big Bang, acum aproape 14 miliarde de ani. „Vom obţine mai multe coliziuni. Cu cât sunt mai multe coliziuni, cu atât sunt şanse mai mari să observăm evenimente rare. Particula Higgs e doar una din numeroasele dorinţe pe care le avem de la acest accelerator de particule, aşadar creşterea nivelului de energie va duce la creşterea potenţialului de a face descoperiri”, a concluzionat Gillies.

 Sursa: Associated Press

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu