Protect Ip Act Break - Proiectul anti-piraterie

Principalii giganti ai internetului , google , twitter si yahoo sunt ingrijorati de noul proiect anti-piraterie.

Mai mulţi pionieri ai internetului, dintre care fondatori ai eBay, Google, Twitter, Yahoo! sau Wikipedia, au publicat miercuri o scrisoare deschisă exprimându-şi îngrijorarea faţă de un proiect de lege antipiraterie în prezent în studiu în ambele camere ale Congresului Statelor Unite.

Proiectul, denumit "Stop Online Piracy Act" la Camera Reprezentanţilor, fusese introdus în prealabil în Senat sub numele de "Protect IP Act" şi vizează combaterea pirateriei online, scrie Agerpres.



Dacă el a primit sprijin de la Hollywood, din partea industriei muzicale sau a Camerei de Comerţ a SUA, acest proiect s-a lovit de opoziţia asociaţiilor de apărare a libertăţii de expresie, potrivit cărora el ar permite administraţiei americane să închidă site-uri web, inclusiv din străinătate, fără un proces în forma cuvenită.



Potrivit acestor pionieri ai internetului, a căror scrisoarea adresată congresmanilor americani este publicată în mai multe ziare, propunerile legislative în studiu "ar oferi guvernului SUA puterea de a cenzura internetul utilizând proceduri similare celor folosite de China, Malayezia sau Iran".


"Am avut cu toţii şansa de a forma grupuri sau asociaţii bazate pe internet într-un mediu de reglementare ce promovează spiritul de întreprindere, inovaţia, crearea de conţinut şi libera exprimare online" scriu ei.

"Ne temem astăzi că Protect IP Act şi Stop Online Piracy Act, care iniţial s-au bazat pe o bună intenţie de a lupta împotriva pirateriei online, ne contestă această structură", adaugă ei.

Aceste proiecte de lege ameninţă "să ceară serviciilor de internet, cum ar fi cele pe care le-am fondat, să supravegheze legăturile spre care se îndreaptă utilizatorii sau ce anume pun ei online", adaugă aceştia, avertizând că acest fapt ar putea avea un "efect ce va îngheţa" internetul.


Printre semnatarii acestei scrisori figurează cofondatorul Google Sergey Brin, cofondatorii Twitter Jack Dorsey, Biz Stone şi Evan Williams, cei de la Yahoo! David Filo şi Jerry Yang sau fondatorul eBay Pierre Omidyar şi cel de la Wikipedia Jimmy Wales.

Misterul Oamenilor Verzi

Oamenii verzi

Un băiat şi o fată dintr-o altă dimensiune spaţio-temporală bulversează înţelegerea şi cunoştinţele oamenilor din Spania secolului trecut. Noroc că Inchiziţia îşi încheiase veacul!

În vara anului 1887, nişte ţărani ce lucrau câmpul de lângă satul Banjos  (Spania) au observat ieşind dintr-o pivniţă părăsită doi copii, un băiat şi o fată; ceea ce era izbitor la aceştia era culoarea verde a pielii celor doi copii (precum frunzele copacilor), cât şi îmbrăcămintea lor, curioasă nu doar în ceea ce privea croiala, dar şi ca textură, materialul fiind cu totul străin de ceea ce se ştia până atunci. În plus, atât fata cât şi băiatul vorbeau într-o limbă total necunoscută.

Este lesne de înţeles că un asemenea eveniment s-a răspândit ca fulgerul în ţară; din păcate, nici lingviştii chemaţi de la Barcelona pentru a identifica dialectul folosit de copii şi nici alte somităţi ştiinţifice cărora li s-a cerut ajutorul pentru a determina ţesătura hainelor lor nu au fost de vreun ajutor, misterul învăluind atât apariţia, cât şi originea celor doi.

Copiii au fost luaţi în grija judecătorului local, Ricardo da Calno, care – în naivitatea lui – a încercat să le spele culoarea verde de pe faţă şi de pe cap, însă fără niciun succes. Chipurile celor doi copii îmbinau într-un mod ciudat trăsăturile clasice europoide cu cele negroide, în timp ce ochi erau asiatici, migdalaţi.

În ceea ce priveşte alimentaţia, cu excepţia a puţină fasole verde proaspătă, restul hranei a fost respins în mod constant de cei doi; de altfel, băiatul a murit la scurt timp datorită lipsei de adaptabilitate la regimul alimentar, dar fata a mai supravieţuit cinci ani, timp în care pigmentul ei verde s-a diminuat, ajungând la o nuanţă vernil foarte deschisă.

Graţie unei anumite inteligenţe pe care o poseda, tânăra a reuşit să înveţe limba spaniolă şi să facă puţină lumină în jurul enigmaticei întâmplări. Astfel, localnicii au aflat că în ţara de unde venea ea, soarele nu se ridica niciodată deasupra orizontului, făcând să domine un crepuscul permanent; ceea ce era curios era faptul că acel teritoriu se învecina cu altul (fiind despărţite de un fluviu foarte lat) în care soarele lumina tot timpul! Într-una din zile, ea şi fratele ei au fost surprinşi de o furtună iscată din senin, ca o tornadă; prinşi repede în vârtejul imens, cei doi s-au trezit deodată în pivniţa din care, mai apoi, au ieşit pe câmpul de lângă satul Banjos.

Fata a fost crezută, deoarece nimeni nu mai văzuse vreodată oameni cu pielea verde. Fiind însă imposibil de soluţionat, cazul a fost repede ocultat, pentru a nu scoate în evidenţă neputinţa ştiinţei din acele vremuri. Singura explicaţie oferită atunci a fost că, probabil, cei doi veneau de pe Marte, a cărui atmosferă crepusculară fusese cea care cauzase culoarea verde a pielii. Astăzi se crede însă că viaţa pe planeta Marte este aproape imposibilă (din perspectiva conceptuală modernă), întrucât fiinţele vii ar trebui să respire o atmosferă de aproape 95% bioxid de carbon.

Oricum, pentru a ajunge pe Pământ ar fi fost nevoie mai curând de o navă spaţială, decât de un ciclon. Nici ipoteza lui Jaques Bergier, conform căreia cei doi ar fi fost lăsaţi aici de o civilizaţie extraterestră ca un fel de test pentru a verifica reacţia oamenilor nu rămâne în picioare, căci ce civilizaţie ajunsă la un asemenea progres tehnologic – cel al zborurilor interstelare – şi-ar fi sacrificat cu bună ştiinţă copiii pentru un experiment de o valoare îndoielnică?

În lumina noilor descoperiri şi cunoştinţe ştiinţifice, pare cel mai probabil că cei doi „oameni verzi” au fost confruntaţi cu o discontinuitate spaţio-temporală, care le-a permis proiecţia instantanee într-un alt colţ de univers sau într-o lume paralelă.

Padurea Baciu - Un triunghi al bermudelor de Romania

 Daniel Roxin, autorul cartilor "Magicianul Alb" si "Misterele din Padurea Baciu", impreuna cu Gabriel Vasilescu (Dincolo de limite) si alti prieteni au realizat un film documentar de exceptie despre fenomenele neobisnuite din Padurea Hoia - Baciu. Felicitari realizatorilor acestui film! Recomand calduros si cele doua carti, mentionate mai sus.

Prezentare film documentar:

Fenomenele paranormale din Pădurea Hoia-Baciu, prin complexitatea, ineditul şi frecvenţa cu care se manifestă, fac din această zonă un spaţiu unic, cel mai activ şi cel mai cercetat de specialişti la nivel mondial.

Pădurea Hoia-Baciu uimeşte mereu prin neobişnuitul fenomenelor care se petrec aici - apariţii OZN, sfere luminoase, forme geometrice zburătoare, lumini nocturne sau diurne colorate, apariţii umanoide stranii, forme nebuloase ciudate, materializări şi dematerializări, contorsionări de copaci în intervale de zeci de secunde, câmpuri mobile radioactive şi multe alte lucruri care ne sfidează înţelegerea... 

Despre toate acestea veţi putea urmări în filmul documentar „Pădurea Baciu, un Triunghi românesc al Bermudelor” materiale video şi foto de excepţie, alături de mărturiile a doi cercetători care au studiat acest loc enigmatic de zeci de ani – domnul Prof. Univ. Dr. Adrian Pătruţ, preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie şi domnul Cristian Mureşanu, realizator şi producător al emisiunii „Ştiinţă şi cunoaştere” (TVR Cluj).

Aşa după cum veţi constata, misterul din jurul acestor fenomene naşte, inevitabil, intrebări tulburătoare despre noi şi despre Univers, despre potenţialul nostru ca oameni şi despre potenţialităţile nelimitate ale Universului în care trăim. Un Univers pe care îl cunoaştem atât de puţin...

Adevarul despre atacurile de la 11 septembrie 2001

Adevarul despre atacurile de la 11 septembrie 2001

  Adevarul despre atacurile de la 11 septembrie 2001 DOVEZI IMPOTRIVA VERSIUNII OFICIALE ADOPTATE DE GUVERNELE OCCIDENTALE

Combustibilul de avion, kerosenul, arde cu flacari GALBENE, asa cum se vede pe aceasta fotografie de la NASA cu un avion care a luat foc pe pista in urma unui impact.
















Flacarile exploziilor avioanelor care au intrat in turnurile gemene ale WTC la 11 Septembrie 2001 sunt ROSII, ceea ce indica folosirea unui EXPLOZIBIL (napalm) amplasat in avioane.















Fotografia urmatoare arata explozia unei bombe cu NAPALM, care dezvolta o temperatura foarte mare, capabila sa topeasca otelul. Observati identitatea culorilor exploziei bombei cu napalm si a exploziei avionului in turn.













Fara utilizarea unor bombe sau rachete cu napalm care sa explodeze la impactul avioanelor cu turnurile gemene, aceste avioane nu ar fi strapuns structura masiva de otel a turnurilor, caci avioanele sunt facute din aluminiu, metal usor si moale. Daca bombele nu ar fi topit structura de otel, avioanele ar fi ramas cu botul infipt in turnuri sau ar fi cazut jos pe strada dupa impact. Fotografia urmatoare arata structura de otel a turnurilor gemene la vremea constructiei lor. Este practic IMPOSIBIL ca un avion din aluminiu sa treaca prin aceasta structura de OTEL, decat daca otelul este topit in prealabil !!!

















Pe fotografia urmatoare se vede clar inceputul exploziei DIRECTIONATE a bombei cu napalm INAINTE ca avionul sa intre in turn. Fotografia reprezinta o secventa dintr-o inregistrare video a impactului.















Video al momentului impactului: http://www.letsroll911.net/images/Splitscreen% 20Low.wmv si http://www.letsroll911.net/images/Pip%20Low.wmv Pe o secventa a unei alte inregistrari video se vede bomba(racheta) cu napalm atasata pe partea dreapta a fuzelajului avionului, stralucind in soare.














In fotografia urmatoare se pot vedea bombe cu napalm de tipul MK-77 atasate pe aripa unui avion de lupta. Cu putine modificari ele se pot atasa pe corpul oricarui avion.













ESTE CLAR CA TERORISTII ARABI NU PUTEAU MONTA BOMBE CU NAPALM PE AVIOANE. ACEST LUCRU TREBUIE SA FI FOST FACUT DE MILITARI SAU DE SERVICIILE SECRETE PT. A CREA MOTIVUL INVAZIEI TARILOR ARABE. Echipa de teroristi arabi (posibil drogati sau hipnotizati) care s-a urcat in avioane a servit doar la acoperirea de tip “false-flag” a adevaratilor atentatori.

Dar oricum, nici explozia bombelor cu napalm nu ar fi fost suficienta pentru a provoca prabusirea turnurilor gemene. Au fost plasate dinainte pe structura de otel si multe alte incarcaturi explozive (cutter charges) care prin “taierea” structurii de rezistenta din otel au dus la prabusirea controlata a turnurilor.

Numai o explozie foarte puternica poate transforma betonul in praf !!! Combustibilul de avion arsese de mult in momentul in care au avut loc exploziile care au dus la prabusirea turnurilor.

Mica explozie din dreapta de la acest nivel apartine si ea unui “cutter charge”, binecunoscut de la demolarile controlate ale hotelurilor din Las Vegas .












Pe fotografia urmatoare se vede suflul exploziilor in linie ale acestor “cutter charges” de jur-imprejurul turnului, ceea ce a dus la prabusirea partii sale superioare si in final a integului turn. Sute de martori oculari au declarat pe Intenet ca au auzit explozii puternice inainte ca turnurile sa se prabuseasca.













Dar nu numai cele doua turnuri gemene au fost astfel demolate, ci si un alt turn alaturat denumit WTC 7, aratat in fotografia urmatoare, CARE NU A FOST LOVIT DE NICI UN AVION !!! Un profesor universitar de fizica de la o Universitate din statul american Utah dovedeste clar ca numai niste explozii controlate puteau demola turnurile.

www.physics.byu.edu/research/energy/htm7.html














Toate cele trei turnuri demolate fusesera achizitionate cu doar sase saptamani inainte de atacurile de la 11 septembrie de catre afaceristul american de origine evreiasca LARRY SILVERSTEIN, care a incasat ulterior de la firmele de asigurari mult mai mult decat investise in ele (in turnuri). A fost pentru el o afacere foarte rentabila. In cele sase saptamani el a permis probabil plasarea in secret a explozibililor care au provocat prabusirea turnurilor. Lacomia lui a fost insa atat de mare, incat nu s-a multumit sa demoleze controlat doar cele doua turnuri gemene lovite de avioane, ci si pe al treilea, WTC 7, care nu avea nimic !!! E clar ca el a conspirat impreuna cu factorii politici americani pentru a duce la indeplinire aceasta actiune. Impreuna au impuscat doi iepuri dintr-un foc: Larry Silverstein a castigat sute de milioane de dolari de la Asigurari iar guvernul american a “castigat” un motiv de razboi impotriva unor tari arabe foarte bogate in petrol.

DOVEZILE FOTOGRAFICE ARATA CA NICI PENTAGONUL NU A FOST LOVIT DE UN AVION BOEING 757, CI FOARTE PROBABIL DE UN MIC AVION MILITAR DE LUPTA TELECOMANDAT.












Gaura facuta in zidul Pentagonului este PREA MICA pentru a apartine unui avion Boeing 757. Schita urmatoare arata cat de mare este un avion Boeing in raport cu cladirea Pentagonului








Pe fotografia urmatoare se vad FERESTRELE RAMASE INTACTE in urma coliziunii cu avionul. Cum ar fi fost posibil sa ramana ferestrele nesparte la o coliziune cu un avion atat de mare??? Concluzia: Pentagonul NU a fost lovit de un Boeing 757, dupa cum sustin oficialii americani !! TOTUL ESTE O MARE MINCIUNA !!! Este suspect si faptul ca doar la cateva minute dupa impact, agentii FBI au descins si au confiscat benzile tuturor camerelor de supraveghere din jurul Pentagonului, inclusiv cele ale unor benzinarii -cu scopul evident de A NU SE VEDEA ulterior ce fel de avion a lovit Pentagonul. Numai un avion mic de lupta putea zbura aproape cu viteza sunetului, ca un glonte, pentru a face o gaura "curata" in zidul Pentagonului, fara a sparge ferestrele din jur.












Deci acum e clar ca atacurile de la 11 septembrie 2001 in mod logic NU au putut fi regizate si indeplinite de niste teroristi arabi inarmati cu cutite de plastic, ci de oameni puternici si foarte bogati care dispuneau de dispozitive militare pe teritoriul SUA -cu scopul de a crea FALSE motive pentru atacarea unor tari arabe bogate in petrol, care nu se aflau sub control american.

Intentiile adevaratilor criminali de la 11 septembrie au fost multiple, iata doar cateva:

* Justificarea atacarii Afganistanului si Irakului pentru preluarea controlului asupra resurselor petroliere si de alta natura ale acestora (Afganistanul e bogat in minereu de uraniu !!)

* Cresterea spectaculoasa a profiturilor industriei de armament. SUA cheltuieste IN FIECARE AN aproape 500 de miliarde de dolari pentru inarmare din buzunarul contribuabililor !!!!!!!!!! Dat fiind faptul ca demolarea turnurilor a constituit o operatiune de mare amploare din punct de vedere militar, e foarte probabil ca tocmai industria de armament americana sa fi furnizat dispozitivele high-tech folosite la atacuri si la demolari. (Stiati ca : FAMILIILE BUSH din Statele Unite ale Americii si BIN LADEN din Arabia Saudita AU FOST ASOCIATE LA CONCERNUL CARLYLE, CARE PRODUCE ARMAMENT ??!!! )

* Cresterea puternica a pretului petrolului, pentru obtinerea de profituri imense de catre companiile petroliere occidentale SI DE CATRE PRINTII ARABI AI PETROLULUI !!! Acum 5 ani pretul petrolului era de circa 25 $/baril, iar acum este de peste 60 $/baril, deci mai mult decat dublu !!! Asa ca, atunci cand platim peste 30.000 de lei pe litrul de benzina, e bine sa ne amintim ca pretul normal ar fi de numai 15.000 de lei. RESTUL INTRA PE NEDREPT IN BUZUNARELE SUPERUMFLATE ALE CELOR CARE AU CONSPIRAT PENTRU INITIEREA ASA-ZISULUI "RAZBOI IMPOTRIVA TERORISMULUI" -caci de la atacurile asupra turnurilor gemene a pornit acest razboi . Si daca si produsele din magazine vi se par prea scumpe, asta se datoreaza in buna parte tot pretului umflat al energiei, caci orice produs necesita energie pentru a fi fabricat si transportat catre magazine. DECI VEDETI CA ATACURILE DE LA 11 SEPTEMBRIE NE-AU AFECTAT SI NOUA IN RAU VIATA DE ZI CU ZI. Nu putem spune ca asta s-a intamplat doar in America, asa ca pe noi nu ne priveste. SI ROMANII MUNCESC DIN GREU ZI DE ZI PENTRU A LE UMPLE BUZUNARELE ACESTOR CRIMINALI INTERNATIONALI, care joaca pe ascuns si rolul teroristilor si rolul celor care lupta impotriva terorismului, doar pentru a crea in lume FRICA, care justifica pretul ridicat al energiei si cheltuielile uriase pentru inarmare - totul platit de catre oamenii de rand !!!

Fotografiile urmatoare dezvaluie prietenia intima dintre George W. Bush si printul Abdullah, care merg tinandu-se de mana... Ei si multi altii au beneficiat masiv de pe urma atacurilor de la 11 septembrie. Casele Regale arabe probabil ca au acceptat ca lumea araba sa devina sperietoarea terorista a Occidentului in schimbul dublarii profiturilor lor personale si asa imense, prin dublarea pretului petrolului.
















Mai trebuie cunoscut si adevarul despre organizatia Al-Qaida: aceasta a fost infiintata si finantata de catre serviciul secret american CIA in timpul vechiului razboi din Afganistan, pentru a duce lupte de guerilla impotriva soldatilor rusi care ocupasera Afganistanul. Iata deci ca Al-Qaida lucreaza inca de atunci tot in interesul americanilor, atentatele comise de ea (sau de diverse servicii

secrete in numele ei) servind drept motiv pentru mentinerea trupelor de ocupatie in diverse tari arabe, in special Afganistan si Iraq. Casele regale arabe stiu si aproba acest lucru in mod tacit. Familia Bin Laden este una dintre cele mai bogate familii din Arabia Saudita, dublarea pretului petrolului facand-o si pe ea mult mai bogata decat era deja. Bineinteles ca americanii nu au nici un interes sa-l prinda pe Osama Bin Laden, atata timp cat el le face jocul.

In scurt timp va urma si atacarea IRANULUI, care insa va avea urmari extrem de grave pentru intreaga lume, datorita faptului ca Iranul detine arme de distrugere in masa, chimice si biologice, precum si rachete cu raza lunga de actiune care pot atinge orice tara din Orientul Apropiat si Europa. Cu putin timp inainte de “revolutia portocalie” din Ucraina, Iranul a cumparat de la fostul guvern ucrainean si mai multe rachete intercontinentale din arsenalul fostei Uniuni Sovietice !!!!!

In plus, Iranul beneficiaza de sustinerea Rusiei si mai ales a Chinei, cu care are un contract foarte important de livrare preferentiala a petrolului si gazelor naturale. Va puteti inchipui ce reactie va avea China dupa invazia americanilor in Iran si preluarea resurselor petroliere ale acestuia. China, care tinde sa devina in viitor cea mai mare consumatoare de petrol din lume cu cei peste un miliard de locuitori ai sai, va reactiona probabil violent IMPOTRIVA SUA SI A TARILOR CARE O SUSTIN, printre care si Romania. SUNTEM IN PERICOL DE A SUPORTA CONSECINTELE UNUI RAZBOI PE CALE SA SE MONDIALIZEZE. Dar conspiratorilor americani si arabi putin le pasa, ei sunt oricum in siguranta si chiar le convine un razboi cu China, deoarece, cu cat consuma China mai putin petrol, cu atat ramane mai mult pentru Occident, dat fiind ca se presupune ca resursele petroliere mondiale mai ajung doar pentru cel mult 30 de ani. Reactia Chinei va fi insa nimicitoare, caci dispune de rachete intercontinentale capabile sa poarte arme de distrugere in masa, inclusiv nucleare, care pot omori milioane de cetateni occidentali. Si aceasta se poate intampla foarte curand, caci invazia Iranului e deja pregatita si va avea loc probabil in martie-aprilie 2006. Motivul principal este acela ca Iranul, care este pe locul 2 in OPEC la productia de petrol, va deschide in luna martie 2006 o Bursa Petroliera proprie in care tranzactiile se vor face in Euro, NU in dolari. Americanii vor cu orice pret sa impiedice deschiderea acestei burse, pentru ca ea va duce la scaderea masiva a cursului dolarului american (la fel a facut si Saddam Hussein in 2002: a vrut ca petrolul irakian sa fie platit in euro in loc de dolari, de aceea Irakul a fost invadat sub pretextul eliminarii unor presupuse arme de distrugere in masa, care nu au fost gasite nici pana acum. Toata tevatura actuala cu programul nuclear iranian e doar un circ menit sa justifice atacarea Iranului - motivul adevarat e de ordin economic).

Iata si de ce: pana acum petrolul se vinde la bursele din Londra si New York NUMAI in dolari, ceea ce inseamna ca ORICE TARA CARE VREA SA CUMPERE PETROL TREBUIE SA CUMPERE INTAI DOLARI, CONTRIBUIND ASTFEL LA CRESTEREA CERERII DE DOLARI PE PIETELE MONETARE SI IMPLICIT LA CRESTEREA CURSULUI DOLARULUI IN RAPORT CU MONEDELE CELORLALTE TARI. Astfel, dolarul are o mare putere de cumparare si SUA raman o mare putere mondiala. DAR daca incepand cu luna martie 2006 orice tara va putea cumpara petrol din Iran in euro, atunci cererea de dolari va scadea brusc si de asemenea cursul dolarului va scadea foarte mult, lovind in plin economia americana. Chiar si unii senatori americani, cum ar fi republicanul RON PAUL, recunosc pe fata acest fapt. Dar oficialii americani nu vor sa se intample acest lucru, de aceea vor ataca Iranul probabil in martie sau aprilie 2006. CEEA CE VA SUPARA PE RUSI SI PE CHINEZI, CARE VOR RIPOSTA VIOLENT, GENERALIZAND PROBABIL RAZBOIUL SI EXTINZANDU-L CATRE EUROPA SI AMERICA. STATELE EUROPENE ALIATE CU AMERICA VOR FI CEL MAI GREU LOVITE.

Vi se pare greu de crezut? Si celor peste 3000 de oameni care au murit la 11 septembrie 2001 li s-ar fi parut imposibil de crezut daca cineva le-ar fi spus in dimineata acelei zile ca in cateva ore vor fi morti cu totii iar turnurile gemene vor fi complet la pamant. Cu siguranta l-ar fi declarat nebun pe cel care le-ar fi spus asta !!! Dar guvernantii criminali din America nu tin cont de ceea ce cred sau vor oamenii, ei nu tin cont decat de interesele lor si nu se sfiesc sa omoare propriii concetateni cu miile pentru a-si atinge scopurile murdare ! In ciuda faptului ca trambiteaza permanent principiile democratiei, ei nu au absolut nici un respect pentru cetateanul de rand, care e vazut de ei doar drept carne de tun si platitor de impozite.

DIN ACEASTA CAUZA E ABSOLUT NECESAR CA SI POPORUL ROMAN SA AFLE ADEVARUL DESPRE POLITICA AMERICANA, IAR ROMANIA, DACA SE POATE, SA IASA DIN ALIANTA NEFASTA CU STATELE UNITE. ALTFEL VOM SUPORTA SI NOI LOVITURILE DE RASPUNS ALE IRANULUI SI ALIATILOR LUI, FIINDCA AVEM MILITARI AMERICANI STATIONATI IN ROMANIA.

Iar in caz ca nu stiati, conditiile in care militarii americani au voie sa foloseasca teritoriul nostru si facilitatile puse la dispozitie inseamna practic O PREDARE NECONDITIONATA SI PE GRATIS a Romaniei dupa cum urmeaza:

1. militarii americani au voie sa introduca orice fel de material de lupta in Romania (inclusiv rachete nucleare !!!) FARA a cere voie in prealabil guvernului roman; Militarii americani si mijloacele lor de deplasare nu au voie sa fie controlate nici macar de politie.
2. Militarii americani au voie sa-si deplaseze convoaiele oriunde in tara fara a cere voie autoritatilor in prealabil.
3. Armata americana NU PLATESTE NICI O CHIRIE statului roman pentru ocuparea celor 4 baze militare si cumpara alimente si alte materiale LA PRETURI NU MAI MARI decat cele acordate armatei romane.
4) Militarii americani NU POT FI ACTIONATI IN JUSTITIE orice fapte ar face, inclusiv fapte penale (vezi textul Tratatului militar romano-american din decembrie 2005).
Oficialii iranieni au repetat in multe randuri ca nu vor lasa America si pe aliatii ei sa traiasca in pace daca Iranul va fi atacat si ca au pus deja la punct un sistem de contralovitura. Cu ce naiba am gresit noi, cetatenii de rand din Romania, ca sa fim implicati intrun razboi care nu este al nostru ???

Este evident ca presedintele Traian Basescu cu a sa AXA WASHINGTON-BUCURESTI-LONDRA a facut o grava greseala de politica externa, preferand, asa cum glumea el, “sa o suga mai degraba unui singur licurici mare (SUA) decat mai multor licurici mici (tarilor europene)”. Urmarile nefaste deja se vad: au inceput si in Romania amenintarile teroriste cu bombe si probabil nu e decat o chestiune de timp pana vor muri si oameni in atentate. Ar fi bine ca "teroristii arabi" si militarii americani
sa plece imediat si sa-si poarte razboaiele la ei acasa, nu pe teritoriul nostru !!! Viata si sanatatea noastra sunt mai presus de orice interes de natura economica.

Traian Basescu (si de fapt politicienii din toate partidele parlamentare) se bazeaza probabil pe faptul ca poporul roman nu stie adevarul despre actele criminale de la 11 septembrie 2001 si despre adevaratii autori. Daca poporul ar sti, l-ar condamna pe Basescu si pe toti parlamentarii pentru alianta cu acesti criminali cu pretentii de democrati. CAND POPORUL ROMAN VA AFLA ADEVARUL SI BASESCU VA STI CA POPORUL STIE ADEVARUL, EL VA FI OBLIGAT SA SE GANDEASCA LA RETRAGEREA DIN ALIANTA NEFASTA CU MILITARISTII AMERICANI SI SPERAM CA O VA FACE, SUB CONSTIINTA PRESIUNII POPORULUI !

La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo

La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo

Faptul că unii copii, chiar foarte mici, au experienţe de moarte clinică zdruncină foarte serios scepticismul materialiştilor. Într-adevăr, ar fi absurd să-i acuzăm pe copii de proiecţii imaginative condiţionate de mediul social sau de delir indus de traume timpurii. De altfel, studiile au arătat cât este de redusă influenţa convingerilor existente în familie asupra conţinutului experienţelor de moarte clinică ale copiilor. Se pare că există un nucleu comun tuturor experienţelor de moarte clinică, ceea ce ne permite să presupunem că apare o puternică influenţă din partea inconştientului colectiv şi că s-a format un fel de arhetip al experienţelor de moarte clinică. Cu alte cuvinte, există anumite structuri psiho-fiziologice formate înainte de naşterea noastră, pe care se grefează trăsături specifice propriei noastre personalităţi.

Cazuistica acestui fenomen dispune de mai puţine mărturii ale unor copii decât ale unor adulţi. Cu toate acestea, nu se poate spune că experienţele de moarte clinică ale copiilor sunt mai rare, ci din contră.

Într-adevăr, în ceea ce priveşte relatările copiilor, trebuie întotdeauna să ţinem cont de bariera impusă de părinţii lor: noi nu putem afla despre aceste trăiri decât în măsura în care copiii îndrăznesc să le relateze părinţilor, prietenilor sau psihologilor. De aceea, modul în care vor integra experienţa depinde de deschiderea celor apropiaţi faţă de existenţa planurilor subtile.

Experienţa lui Emanulelle: „divizare” şi „teletransport”


Cercetătoarea Evelyne-Sarah Mercier a avut ocazia să întâlnească părinţi care, deşi nu credeau în existenţa planurilor subtile ale manifestării, erau totuşi suficient de deschişi pentru a-şi lăsa copiii să se exprime liber. Astfel, ea a avut ocazia de a discuta cu Emmanuelle, o fetiţă de 12 ani, la 2 ani şi jumătate după producerea accidentului care i-a declanşat o experienţă de moarte clinică. Relatarea a apărut brusc, într-o atmosferă destinsă, pe când Emanuelle făcea baie iar mama ei, Elisabeth, se spăla pe dinţi. Atunci, deodată, Emanuelle i-a spus mamei sale:
- Mămico, ştii, când eram în comă, am zburat prin aer. M-am întors pentru că ştiam că tu mă iubeşti.
- Cum adică te-ai întors? a spus Elisabeth uluită.
- Păi, dacă aş fi vrut, aş fi putut să nu mă întorc, adică să mor.

La vârsta de 10 ani, Emmanuelle a avut un accident de maşină în momentul în care a încercat să traverseze strada în fugă pentru a o întâlni pe mama sa. Urmările accidentului au fost foarte grave: traumatism cranian, comă de gradul II, internare la secţia de reanimare. Apoi s-a constatat că micuţa intrase într-o stare de comă de gradul III. Şase zile mai târziu, ea a fost supusă unei intervenţii neurochirurgicale.

Emanuelle este o fetiţă foarte simplă, puţin timidă, care nu înfloreşte lucrurile. Vorbele sale, stranii dar pline de candoare, au un farmec aparte, care te face să izbucneşti în râs. Ea nu spune decât ceea ce crede cu adevărat. Râsul este singura sa replică faţă de aparenta enormitate a afirmaţiilor sale, dacă le evaluăm în spiritul raţionalist predominant în zilele noastre.

Mama sa, Elisabeth, este psiholog. Ea i-a sugerat să aştearnă în scris povestea experienţei sale. Emmanuelle şi-a redactat cu grijă amintirile într-un caiet pe care şi-ar fi dorit să-l publice. El este dedicat „tuturor celor care au putut cunoaşte lumina”.

Iată câteva extrase din acest caiet: „În interiorul tuturor celor care mă priveau era întuneric beznă; cât despre mine, ce să mai vorbim! Zilele treceau, iar eu eram în continuare adormită, închisă. Mă trezeam încetul cu încetul, iar medicii se simţeau mai puţin stresaţi. Atunci, parcă m-am «divizat», m-am înălţat şi m-am dus la capul patului meu, rămânând în continuare întinsă. În acele clipe, lumina mă însoţea. Deşi am rămas în patul meu, m-am «divizat» şi am străbătut întregul spital: am trecut prin holuri, am coborât scările, am trecut prin faţa chioşcului de jucării. Am ieşit chiar şi până afară. Pare absurd, dar este adevărat! Este un noroc (dacă se poate spune aşa ceva) să fii în comă, pentru că atunci ştii tot ce gândesc oamenii şi te simţi protejată în coconul alb de lumină. La şcoală, lumea îşi bate joc de mine şi mă face nebună din cauza acestui accident. Dacă credeţi acelaşi lucru despre mine, atunci închideţi acest caiet. Sper ca toţi oamenii care vor citi acest caiet să trăiască ce am trăit şi eu (şi să scape cu viaţă, bineînţeles). Mulţumesc pentru răbdarea de a citi aceste rânduri şi de a reflecta la fiecare frază cu multă atenţie.”

Emmanuelle s-a întors pentru că ştia că astfel i-ar fi făcut plăcere mamei sale. Acum nu se mai teme de moarte, pentru că ştie că se va întâlni din nou „cu iepuraşul ei, cu bunica şi cu toţi cei dispăruţi”. Ea nu se mai simte a fi aceeaşi, deoarece „a cunoscut viaţa adevărată”, iar acum „ghiceşte la ce se gândesc oamenii”.

Lumina nu se mai află la capătul unui tunel, ci în apropierea sa: „este un fel de lumină care vine nu se ştie de unde şi este foarte puternică, întocmai ca un soare, foarte frumos; ea mă ajută să mă trezesc, să merg pe calea cea bună. Am văzut-o înaintea ieşirii mele din corp. Era lângă mine, dar pleca din când în când.”

În explicaţiile sale referitoare la decorporalizare, se simte influenţa condiţionărilor, dar din când în când se manifestă şi lipsa de surprindere faţă de câte o situaţie inedită: „M-am ridicat din pat aşa cum fac în fiecare dimineaţă, şi l-am împins pe un medic, făcându-l imbecil, căci ar fi putut să mă evite. Îmi spuneam în sinea mea: Nici măcar nu m-a băgat în seamă! Am traversat câţiva medici fără să simt nimic! Mi se pare normal să-i traversez! Când am ieşit din cameră, în lift, am văzut nişte medici cu o targă. Mi s-a făcut frică pentru că ei nu mă puteau vedea. Nici în stradă oamenii nu mă vedeau, am crezut că sunt debili mintali. Apoi am înţeles că nu ei erau de vină, ci eu nu eram acolo, nu era decât conştiinţa mea. Nici acum nu reuşesc să-mi explic cum s-au petrecut lucrurile. M-am întors pentru că mi-a fost teamă să nu mor, simţeam că dacă m-aş fi îndepărtat prea mult, aş fi murit. Revenirea în corp a fost brutală, dintr-o dată. În această stare, eşti ca un fel de abur, dar totuşi, ai impresia de a avea un corp, ca o umbră. În avionul care mă transporta la Paris m-am «teletransportat» până în cabina de pilotaj.”

Despre starea de comă: „era cea mai completă seninătate; eşti liniştit şi fericit. Totul este perfect, ai scăpat de toate problemele. Ai impresia că ai putea face orice, chiar şi să sari pe fereastră. Eşti normal şi anormal în acelaşi timp.”

Emmanuelle a avut anumite viziuni premonitorii: în timpul comei sale, survenite în oraşul Annecy, ea a ajuns într-o încăpere mobilată într-un fel foarte aparte. Această încăpere era cea în care, trei săptămâni mai târziu, la Paris, avea să urmeze o şedinţă de reeducare funcţională.
În timpul în care a rămas în comă, ea a asistat la scene din Cartea egipteană a morţilor, pe care le-a recunoscut, mai târziu, la şcoală: cântărirea sufletelor, monstrul care devora inima condamnaţilor etc.

Convingerile sale actuale sunt uneori identice cu cele ale altor subiecţi care au trăit acelaşi gen de experienţe: „războiul este o prostie – eu visez o lume a întrajutorării; viaţa este o minune, nu trebuie să o distrugem; după moarte rămâi aşa cum eşti, sufletul continuă să trăiască, nu mori niciodată, eşti veşnic; moartea este viaţă, iar viaţa este moarte; dacă la naştere sufletul se agaţă de învelişul trupesc, la moarte el părăseşte un înveliş uzat; sufletul seamănă cu primele imagini ecografice ale unui fetus – este ca un desen cu marker-ul pe un zid: spălările succesive îl vor atenua, dar nu-l vor putea şterge niciodată.”

Este greu de decelat cât din actualele convingeri ale fetiţei au fost moştenite din mediul familial. La 4 ani, ea avea deja vise premonitorii şi credea în lumile invizibile. Însă mama sa, Elisabeth, nu i-a spus nimic special în legătură cu moartea. Este remarcabilă originalitatea anumitor imagini, sau a unor expresii, precum şi încadrarea lor într-un fond cultural comun. La fel ca şi în cazul altor mărturii, aici nu ne putem baza decât pe propria intuiţie spirituală.

Reacţiile copiilor faţă de experienţele de moarte clinică
După ce a intervievat-o pe Emmanuelle, Evelyne-Sarah Mercier s-a îmbolnăvit grav şi timp de şase luni nu a mai putut comunica cu ea. Foarte dezamăgită, Emmanuelle şi-a rupt caietul, pe care doamna Mercier apucase totuşi să-l xerocopieze. Acest incident arată cât de sensibili sunt experimentatorii în privinţa atitudinii celorlalţi faţă de relatarea lor. A povesti înseamnă a-ţi deschide inima, este o dovadă de încredere, o situaţie delicată. Dacă persoana respectivă simte cea mai mică umbră de neîncredere sau de scepticism din partea interlocutorului, acest fapt îi poate cauza răni sufleteşti profunde.

În funcţie de personalitatea sa, copilul poate adopta mai multe atitudini faţă de anturajul său:

- să tacă, dar să-şi păstreze convingerea interioară, dacă nu este destul de sigur şi dacă simte că familia nu va accepta relatarea sa
- să vorbească spontan despre ea şi să simtă fie că este ascultat cu interes, fie că i se impune o interpretare reducţionistă
- să accepte în universul său lăuntric convingerile celor apropiaţi şi să-şi refuleze experienţa
- este de asemenea posibil cazul contrar, în care copilul să influenţeze, printr-un fel de propagare în exterior a experienţei sale, întregul anturaj, părinţii, prietenii, care încep să manifeste o mai mare deschidere spirituală.

Un caz de posibilă refulare este cel al lui Tony, care a trecut printr-o experienţă asemănătoare la vârsta de 3 ani. La întoarcerea sa de la spital el a povestit printre altele, că s-a întâlnit cu bunicul lui, care murise înainte de naşterea sa. În urma unor dificultăţi şcolare, a fost dat pe mâna unui psiholog care, auzind această poveste, i-a ordonat să o uite, argumentând că ţinea de trecut, deci că luase sfârşit. Acum, micuţul nu-şi mai aduce aminte despre acea experienţă.

Din mărturiile culese se desprinde destul de clar concluzia că, în general, copiii care au avut experienţe de moarte clinică preferă să nu vorbească despre ele. Instinctiv, copilul urmăreşte să-şi protejeze integritatea. La fel ca şi în cazul înzestrărilor de factură paranormală, copilul înţelege că este preferabil să „rămână normal”.

Adeseori, copiii reuşesc fie să transpună în cuvinte (dacă sunt prea mici sau prea inhibaţi), fie să recunoască faptul că au trăit o experienţă de moarte clinică, de-abia cu ocazia unor lecturi sau discuţii pe această temă sau auzind relatarea unei experienţe similare.

De exemplu, o femeie care a fost foarte bolnăvicioasă în copilărie, având stări frecvente de leşin, îşi aminteşte de o experienţă pe care a trăit-o la vârsta de 6 ani: după ce a trecut printr-un fel de puţ, a avut senzaţia că se află în apă, fără a fi însă deranjată de aceasta, după care a ajuns într-un peisaj neobişnuit de frumos, cu tot felul de obiecte insolite. Se simţea „nespus de fericită”. După ce a revenit, a devenit un obicei pentru ea să îşi examineze spatele în oglindă, aşteptându-se să vadă aripi crescându-i. În mod indirect, prin acest simbol al zborului, înţelegem că fetiţa a trăit o stare de decorporalizare. A fost necesară apariţia a două evenimente pentru ca ea să înţeleagă ce i s-a petrecut: o nouă experienţă de moarte clinică la vârsta maturităţii şi lectura cărţilor lui Raymond Moody.

Katie, fetiţa care a vorbit cu DUMNEZEU

Pediatrul Melvin Morse, un binecunoscut cercetător al experienţelor de moarte clinică ale copiilor, menţionează un caz interesant.

Katie, în vârstă de 9 ani, s-a zbătut timp de 3 zile între viaţă şi moarte, după ce a căzut în piscină. Când orice speranţă părea a fi pierdută, ea s-a trezit parcă dintr-un somn profund şi, în doar 24 de ore, şi-a redobândit toate facultăţile. Cazul ei rămâne un mister pentru medicină.

Pentru a şti ce tratament să-i prescrie lui Katie, Melvin Morse a dorit să afle condiţiile în care se produsese accidentul. Încă de la prima lor întâlnire, Katie l-a recunoscut imediat pe doctorul Morse, a luat-o drept martor pe mama ei şi a descris acţiunile realizate de medici în timpul stării sale de comă, fapt confirmat de dr. Morse. Apoi, la o întrebare vagă pe care i-a adresat-o medicul, referitor la amintirile ei din perioada în care se afla în apă, ea a răspuns: „Adică atunci când l-am văzut pe Tatăl Ceresc?”

Uimit, dar deschis, dr. Morse a rugat-o să continue. Ea nu-şi aminteşte de senzaţia de înec, ci mai întâi de o obscuritate şi de o anumită senzaţie de greutate. Nu se mai putea mişca. Apoi a ajuns într-un tunel şi din acel tunel a ieşit o femeie pe care nu o mai văzuse niciodată, numită Elisabeth. Înaltă, surâzătoare şi binevoitoare, cu părul auriu şi îmbrăcată în alb, ea a însoţit-o pe Katie în tunel şi a condus-o la bunicul ei decedat, precum şi la doi băieţei necunoscuţi, Andy şi Mark, care erau suflete în aşteptarea încarnării. S-au împrietenit şi s-au jucat împreună. În acea etapă a aventurii sale, lui Katie i s-a „dat voie” să-şi viziteze părinţii. Ea a raportat un număr mare de detalii precise, verificate ulterior, referitoare la preocupările părinţilor săi în timp ce ea se afla în spital: locul unde stătea fiecare în camere, ce haine purtau, ce gătea mama ei…

Apoi, Elisabeth a condus-o în faţa lui DUMNEZEU TATĂL şi a lui Iisus. Dumnezeu i-a propus să rămână cu el şi Iisus a întrebat-o dacă vrea să îşi revadă mama. La răspunsul ei afirmativ, s-a trezit imediat în patul de la spital. Imediat după trezire şi în timpul convalescenţei a cerut în mod repetat să-i vadă pe Mark şi pe Andy. Pentru ea, toată această călătorie nu fusese decât un episod amuzant al vieţii sale de copil.

Explicaţii ştiinţifice


Melvin Morse a publicat, împreună cu alţi patru cercetători, un articol ştiinţific despre experienţele de moarte clinică trăite de copii, în revista ştiinţifică americană The American Journal of Children’s diseases, din noiembrie 1986, vol. 140. Concluziile sale sunt mai prudente decât cele publicate în alte reviste, dar ipotezele sale sunt foarte interesante.
Potrivit lui Morse, experienţele de moarte clinică ale copiilor sunt mai simple decât cele ale adulţilor, mai concrete, mai puţin mistice. Spre deosebire de adulţi, copii se întâlnesc cu persoane apropiate care sunt în viaţă: colegi de clasă, profesori etc.
Există un  nucleu comun al experienţei: decorporalizarea, viziunea propriului corp fizic, obscuritatea, tunelul, revenirea în corpul fizic la voinţă. În general, lipsesc aspectele de transcendere a individualităţii: trecerea în revistă a propriei vieţi, modificarea percepţiei timpului, senzaţia de detaşare.

Melvin Morse a verificat convingerile familiale ale acestor copii în ceea ce priveşte moartea şi religia şi nu a constatat corelaţii semnificative. De aici, el a ajuns la concluzia că există un „nucleu” invariabil al experienţei de moarte clinică care apare la copii şi un proces concomitent sau secundar care se dezvoltă la adulţi – transcenderea individualităţii limitate. El a înaintat ipoteza potrivit căreia fenomenul de moarte clinică ar fi consecinţa activării conexiunilor neuronale ale lobului temporal. Generată ca un răspuns faţă de tensiunea indusă de iminenţa morţii, el afirmă că experienţa-nucleu este apoi impregnată de diverse elemente personale, proprii trecutului experimentatorului, aceste elemente secundare fiind halucinatorii, însă necesare pentru a conferi sens experienţei.

Aceste explicaţii pot fi considerate mult prea reducţioniste şi simpliste faţă de complexitatea şi de impactul extrem de profund al fenomenului asupra conştiinţei subiecţilor. Într-adevăr, este dificil de acceptat faptul că simple procese de natură chimică pot genera trăiri atât de nuanţate precum cele relatate de experimentatorii morţii clinice.

De pildă, americanul Goran Grip a trăit la vârsta de 5 ani o experienţă de moarte clinică completă, care nu are nimic patologic şi nu ţine de domeniul psihiatriei: comunicarea cu un punct de lumină care urmărea să afle tot despre el şi de care ar fi dorit să scape, experienţa iubirii copleşitoare, sentimentul de a se situa în afara spaţiului şi timpului, învăţături despre consecinţele faptelor sale etc. În urma acestei experienţe, el a ajuns să ştie, dincolo de cuvinte, tot ce gândesc şi percep ceilalţi oameni, chiar şi la modul inconştient.

Didier Dumas, un psihanalist care lucrează foarte mult cu copiii, consideră că dacă la ora actuală copiii nu mai sunt atât de reprimaţi în privinţa sexualităţii, în schimb lucrurile nu stau la fel în ceea ce priveşte spiritualitatea lor. El afirmă că spiritualitatea copiilor, deşi este în mod firesc mult mai „vie”, este adeseori inhibată de mediul lor familial, datorită îndepărtării societăţii actuale de valorile spirituale autentice, ceea ce face ca mulţi copii să refuze să-şi împărtăşească experienţele de moarte clinică, pentru a nu pierde afecţiunea celor apropiaţi.

Specialiştii au realizat cât de important este studiul fenomenelor de moarte clinică la copii şi îi încurajează să relateze cât mai liber şi deschis cele trăite. Într-adevăr, dacă am primi încă de mici o educaţia în acest sens, am înţelege ce este de fapt moartea, faptul că nu este o anihilare ci o translaţie a sufletului într-o altă lume. Am reuşi să înţelegem şi să trăim viaţa dintr-o perspectivă mai vastă, spirituală şi cu siguranţă că, în felul acesta, o mare parte din răul care există în lume ar muri.

Simbolul Crucii Folosit Gresit ..Semnale Satanice?

 Crucifixul, crucea răsturnată şi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmă avertismentele profetice

Biserica Creştină este la răscruce!

Motto: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă.”
Napoléon Adolphe Didron

Unul dintre cele mai des folosite simboluri creştine, crucifixul care îl reprezintă pe Iisus răstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înălţător şi atotcuprinzător al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenţă şi bun-simţ este destul de evident faptul că acest crucifix evocă suferinţa şi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem să negăm realitatea istorică şi nici semnificaţia profundă a Patimilor lui Christos, dar ne permitem să sugerăm că religia creştină ar fi fost mult mai bine reprezentată de un simbol care să evoce învierea lui Iisus, triumful Său asupra morţii, învăţăturile Sale spirituale, victoria Sa deplină în misiunea Sa pe Pământ sau modelul divin pe care El Îl reprezintă. Folosirea ostentativă, neinspirată, a crucifixului este cu atât mai revoltătoare prin asociere cu unele mesaje francmasonice care arată o dubioasă infiltrare a satanismului chiar la vârful Bisericii, iar aceste devieri au fost prezise de profeţi încă de la originea creştinismului.

Simbolul spiritual al crucii

Crucea reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale ale umanităţii fiind folosită din timpuri antice. Ea nu a început să existe în lume odată cu Biserica Creştină. Întâlnim simbolul crucii la civilizaţia primitivă ariană, la egipteni,  precum şi la babilonieni. Crucea este formată din două linii intersectate perpendicular pe mijlocul uneia dintre ele. Semnificaţia spirituală a crucii poate fi explicată în mai multe moduri.

Crucea poate fi privită precum emblema iradierii din centru, de natură solară sau divină. Pentru arheologul şi scriitorul Paul Pierret (autor al Dicţionarului de arheologie egipteană) crucea este cea care protejează tainele sfinte. Crucea mai are şi valoare de simbol ascensional. În legendele orientale crucea este puntea sau scara pe care urcă la DUMNEZEU sufletele oamenilor. Bisericile catolice şi ortodoxe sunt proiectate în aşa fel ca să formeze o cruce pe pământ.

Crucea este – după Gérard de Champeaux, autor al cărţii Introducere în lumea simbolurilor – al treilea din cele patru simboluri fundamentale alături de centru, cerc şi pătrat. Ea stabileşte o relaţie între celelalte trei. Intersecţia celor două drepte ale sale coincide cu centrul, pe care ea îl deschide astfel spre exterior. Pe de altă parte, crucea se înscrie în cerc, împărţindu-l în patru. Din ea se obţin pătratul şi triunghiul, dacă i se unesc vârfurile prin patru drepte. Ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul fiind însă expresia aspectelor intermediare, dinamice şi subtile ale acestuia. Crucea are o funcţie de sinteză şi măsură, în ea se întâlnesc cerul şi pământul. În ea se amestecă timpul şi spaţiul. Dintre toate simbolurile, crucea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa, comunicarea între pământ şi cer. René Guénon, renumit filosof şi gânditor esoteric francez spune despre cruce, căreia i-a dedicat un întreg volum, că este simbolul totalizării spaţiale, apropierea şi unirea contrariilor.

Simbolul Crucii la creştini

Tradiţia creştină a îmbogăţit foarte mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Ea devine astfel mai mult decât o „figură” a lui Christos, identificându-se cu persoana Lui. Putem observa puterea simbolistică a crucii creştine prin exemplul crucii pecete (săpată în piatră) datând din primele secole ale creştinismului. Ea este prezentată de către Napoléon Adolphe Didron, arheolog şi istoric francez de artă care a trăit în sec XIX, în lucrarea sa Istoria lui DUMNEZEU. Pecetea poartă gravată o cruce în T, litera chi (X) traversează verticala T-ului care se rotunjeşte în partea de sus ca litera rho (P). Aceste linii rezumă numele lui Hristos şi forma crucii Lui. Hristos, Fiul lui DUMNEZEU este începutul şi sfârşitul a toate, literele alfa şi omega însoţind crucea de-o parte şi de alta.

Crucea l-a zdrobit şi l-a îmblânzit pe Satana, simbolizat de şarpele care stă  încolăcit pe piciorul crucii. Acest duşman al neamului omenesc caută să aducă sufletul la pierzanie, suflet reprezentat sub forma unui porumbel. Deşi ameninţat, porumbelul priveşte la crucea care îi dă putere şi care îl mântuie de otrava Satanei. Cuvântul SALVS, scris pe pământul unde este înfiptă crucea, este cântecul de izbândă al creştinului credincios prin care el preamăreşte crucea şi pe Christos. Artiştii medievali au împrumutat de la Părinţii Bisericii (persoane care, prin viaţa şi activitatea lor, au meritat şi au primit de la Biserică titlul de Părinte al ei) tema crucii cosmice. Ea este pusă în valoare de Sfântul Augustin (filosof şi teolog faimos, care a susţinut dezvoltarea creştinismului occidental) în lucrarea sa De Genesi ad literam. Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, crucea este polul lumii, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa „părinte al misticii”, ea este pecetea cosmică.

În lumea simbolurilor creştine, crucea mai semnifică raiul celor aleşi. În Divina Comedia a lui Dante, ea este simbolul nemuririi, al slavei veşnice dobândite prin jertfă care culminează într-o fericire extatică: „căci sus străfulgera Christos şi pilde n-am să-I dovedesc prin ele. Dar cei ce-şi poartă crucea întru Christos mă vor ierta că-mi scap din mâini unealta, când fi-vor să-L zărească pe Christos.”

Simbolul Crucifixului utilizat de Biserica Creştină

N. A. Didron afirmă referindu-se la Crucifix – cel mai cunoscut şi mai utilizat simbol creştin, o cruce care conţine reprezentarea tridimensională a trupului crucificat al lui Iisus Hristos – că: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă”.

Este necesar de făcut o distincţie clară între crucea patimilor lui Christos, adică Crucifixul, care este de fapt un instrument de supliciu şi tortură şi crucea de slavă, care trebuie interpretată în sens eschatologic (doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre Sfârşitul Lumii şi Judecata de Apoi). Găsim referiri la cea din urmă în Noul Testament care afirmă că această cruce de slavă va apărea înaintea celei de-a doua veniri a lui Christos.

Ne întrebăm oare cât de inspirată este alegerea simbolului care evocă suferinţele cumplite şi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creştini? Pe vremea lui Iisus Christos crucificarea era un lucru ruşinos şi chiar terifiant, un simbol al condamnării şi torturii publice. În primele două secole ale creştinismului, simbolul Crucifixului nici măcar nu era folosit în iconologia creştină deoarece el descrie o metodă crudă şi barbară de execuţie publică a celor mai mari răufăcători. Merită să ne punem întrebarea dacă primii discipoli ai lui Iisus, care chiar L-au cunoscut îşi doreau să privească imaginea Învăţătorului lor mort crucificat? Oare nu ar fi fost mai inspirată Biserica Creştină dacă ar fi ales un alt simbol principal creştin care să evoce spre exemplu renaşterea lui Iisus?

Crucea Petrină

În tradiţia Bisercii Catolice se recunoaşte unanim că la alegerea sa, Sfântul Petru a murit crucificat pe un crucifix inversat. Conform romano-catolicilor, Papa este succesorul Sfântului Petru ca şi episcop al Romei. Astfel, Papalitatea este reprezentată de simboluri care se folosesc de asemenea şi pentru a-l reprezenta în iconografia creştină pe Sfântul Petru, cum ar fi spre exemplu cheile raiului sau Crucea Petrină (inversată).

Spre deosebire de simbolismul crucii despre care am vorbit în introducerea articolului, Crucea Petrină nu are o valoare simbolică consacrată universal, ci ea este mai mult o adaptare pe care Biserica Catolică a făcut-o crucifixului inversat pe care a fost răstignit Sf. Petru. Acest lucru a putut fi observat la vizita Papei Ioan Paul II în Israel, în luna martie 2000. Poze ale Papei şezând în faţa unei Cruci Petrine (adică inversate) se pot găsi pe internet împreună cu diverse încercări de a dovedi asocierea Bisericii Catolice şi mai bine zis a Papalităţii cu satanismul.

Oare cât de justificată este Papalitatea la ora actuală să folosească drept unul din simbolurile sale principale Crucea Petrină inversată? Crucea inversată, ca orice simbol spiritual inversat, vehiculează influenţe satanice şi este folosită frecvent în satanism. Diferenţa dintre „crucea lui Petru” şi un crucifix inversat (considerat satanic de către catolici) este de multe ori obscură, conducând la confuzie în legătură cu utilizarea acestor simboluri.

Romano-catolicii asociază crucea inversată cu crucificarea apostolului Petru pentru a motiva succesiunea apostolică care este folosită pentru a sprijini infailibilitatea liniei Papale a Bisericii Romano-Catolice. Lucrarea lui Sheldon (teolog faimos din sec XX, autor a peste 20 de volume de studii religioase) Apostolii Principali (History of the Church, vol. 1, Hendrickson Publishers, reprint, 1999, pp. 68-78) prezintă ipoteze care refuză motivele invocate de Biserica Romano-Catolică cu privire la succesiunea Papală. În primul volum al acestei istorii a Bisericii, Sheldon scrie: „nu există niciun motiv pentru care protestanţii să nege faptul că Iisus a vorbit despre Petru ca fiind o „fundaţie”, dar în acelaşi timp este necesar de avut în vedere următoarele consideraţii: din copiile exacte ale Noului Testament reiese clar că, cuvintele din Evanghelia după Matei nu erau adresate lui Petru într-un sens exclusiv, ci doar că el era considerat de către Iisus una dintre pietrele importante ale „fundaţiei” creştinismului. A fi o fundaţie înseamnă ca în contactul cu orice agent uman să realizezi doar munca unui fondator, a unui iniţiator. „Biroul” unui fondator nu este un lucru care să fie transmis sau moştenit. Cineva ar putea de exemplu să construiască pe „fundaţia ” aşezată de Petru, sau chiar să imite munca lui Petru prin introducerea creştinismului în noi regiuni. Dar în  niciun caz nu se pune problema succesiunii. De exemplu, ne putem gândi la fondatorii Republicii Americane ca fiind fiecare în parte moştenitorii locului lui Petru în fundaţia Bisericii.”

Crucifixul „îndoit sau rupt”

După ce în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a apărut în timpul unui discurs în faţa a peste 80.000 de oameni având în spatele său o cruce inversată, la rândul său, actualul Papă Benedict al XVI-lea se afişează destul de des cu un crucifix îndoit. 

Se spune că diavolul nu are puterea să creeze, ci doar să batjocorească şi să deformeze. Din punctul de vedere al simbolismului, o figură inversată semnifică întotdeauna o putere pervertită. Sataniştii şi magicienii negrii folosesc în rău semnificaţia spirituală a crucii, prin inversarea acesteia. Ei cad din spiritualitate şi nemurire, rămânând „închişi” în materie şi moarte.

Crucifixul „îndoit sau rupt”  este un simbol sinistru folosit de către satanişti încă din secolul VI. Acesta constă dintr-un crucifix îndoit pe care se află corpul deformat, foarte slab, a lui Iisus atârnând patetic de cruce cu braţele şi picioarele dureros de subţiri şi emaciate de parcă ar fi fost victima foametei. Linia orizontală a acestui crucifix este îndoită în jos. Magicienii negrii şi vrăjitorii din Evul Mediu foloseau acest crucifix îndoit pentru a reprezenta termenul biblic „semnul fiarei”.

În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a transmis în timpul unei slujbe mesajul necesităţii unei „noi ordini internaţionale”. Acelaşi Papă a reinstaurat Biroul Inchiziţiei care acum poartă numele Biroului pentru Apărarea Credinţei avându-l drept coordonator pe Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.
Papa Benedict a afirmat în anul 2009 „nevoia puternică de înfiinţare a unui singur guvern mondial, cu o singură economie mondială”.

În cartea sa „Cheile Sângelui” (Keys of This Blood), preotul şi teologul romano-catolic Malachi Martin a afirmat că Papa Paul Ioan al II-lea este devotat planului instaurării unei Noi Ordini Mondiale de către cumplita sectă satanică a „iluminaţilor” francmasoni.
Tot Malachi Martin, care a fost o perioadă apropiat al Vaticanului, afirmă că Papalitatea ascunde omenirii un secret terifiant şi cutremurător. Al treilea secret de la Fatima este o profeţie făcută de Fecioara Maria în 1917 asupra unei cumplite pedepse apocaliptice pe care omenirea o va suporta dacă nu se întoarce către DUMNEZEU cu tot sufletul. Părintele Malachi afirmă „când mă aflam în preajma Papei Ioan al XXIII- lea, această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma.” Tot el afirmă că Papa Paul Ioan al II-lea nu a fost de acord cu divulgarea profeţiei Fecioarei Maria deoarece „mesajul secretului este foarte apocaliptic.”

Profeţiile Sfântului Malachia şi ale Fecioarei Maria

 

Odată cu semnalele nu tocmai creştine transmise de ultimii doi Papi, din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă trăim cumva vremurile din urmă ale apocalipsei. În Evul Mediu a existat un Sfânt catolic pe numele Malachia care a avut viziuni extatice cu toţi papii (în număr de 111, conform spuselor Sfântului) care vor fi la conducerea Bisericii Catolice. El a făcut profeţii despre fiecare dintre aceştia, care s-au dovedit a fi uluitor de exacte până în prezent. Sfântul Malachia a afirmat despre utimul Papă, care se pare că după profeţiile sale (şi nu numai), este Benedict al XVI- lea, următoarele: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”În conformitate cu profeţia Fecioarei Maria de la Garabandal, odată cu Papa Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. În anul 1962, Fecioara Maria i-a spus stigmatizatei Teresa Musco că „oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei... Biserica se află la o răscruce: ori va merge spre pieirea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată.”

 

Bibliografie:
Dictionnaire des symboles: Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs, nombres, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Ed. Robert Laffont, Collection Bouquins, 1982
Iconographie Chrétienne: Histoire De Dieu (1843), Adolphe Napoléon Didron, Ed. Kessinger Publishing, 2010
Dictionnaire d'archéologie Egyptienne, Paul Pierret, Ed. Imprimerie Nationale, 1875
Introduction au monde des symboles, Gérard de Champeaux, Ed. Zodiaque, 1989
History of the Christian Church, Henry C. Sheldon, Ed. Hendrickson Publishers, 1999
Keys of This Blood - Pope John Paul II Versus Russia and the West for Control of the New World Order, Malachi Martin, Ed. Simon & Schuster, 1991

Adevarul despre ce s-a întâmplat la Fukushima

Ce s-a întâmplat la Fukushima

(Traducere după textul lui de Josef Oehman, cercetător la MIT, Boston. Puteți citi versiunea originală aici. Mi-am permis să ilustrez articolul cu câteva imagini relevante. Update 14.03.2011, 08:30: Articolul se referă la situația primului reactor, dar explicația și principiile prezentate sunt valabile și pentru incidentele următoare, de la aceiași centrală sau de al alte centrale nucleare de tip BWR).

Scriu acest text (12 martie) pentru a vă liniști în legătură cu cele întâmplate recent în Japonia. Pe scurt, situația reactoarelor nucleare nipone este destul de serioasă, dar ea se află sub control. Textul este destul de lung, dar citindu-l, veți afla mai multe despre centralele nucleare decât toți jurnaliștii de pe planetă, la un loc.

Nu a fost și nici nu va fi eliberare semnificativă de radioactivitate.

Prin semnificativă înțeleg un nivel de radiație mai mare decât ați primi, de exemplu, într-un zbor de lungă durată sau dintr-un pahar de bere care provine dintr-o zonă cu un nivel crescut de radiație naturală.

Am citit toate știrile despre acest subiect, de când el a avut loc. Nu am găsit nici unul care să nu conțină erori, și vinovată pentru acest lucru este și criza de comunicare din parte Japoniei. Prin erori nu mă refer la jurnalism tendențios anti-nuclear, destul de des întâlnit în aceste zile, mă refer la erori grave privind descrierea legilor naturii, interpretări eronate ale faptelor din pricina lipsei unei înțelegeri fundamentale asupra funcționării reactoarelor nucleare. Am citit un raport al CNN de trei pagini și nu am găsit un singur paragraf care să nu conțină o astfel de eroare.

Înainte să mergem mai departe, va fi necesar să trecem în revistă câteva aspecte fundamentale.

Construcția centralelor atomice de la Fukushima

Centralele de la Fukushima sunt de tipul BWR (Boiling Water Reactors). Principiul pe care se bazează aceste reactoare este asemănător cu o oală sub presiune. Combustibilul nuclear încălzește apa, apa fierbe și creează abur, aburul pune în mișcare turbinele care produc electricitate, apoi aburul este răcit și acesta condensează din nou, fiind refolosit. Dispozitivul sub presiune funcționează în mod normal la o temperatură de 250 grade Celsius.

Combustibilul nuclear este oxidul de uraniu, un material ceramic cu un punct de topire destul de mare, în jurul valorii de 3000 de grade Celsius. Combustibilul este produs în formă de capsule de dimensiunea aproximativă a unei piese Lego.  Aceste piese sunt puse într-un tub mai mare, confecționat dintr-un aliaj denumit zircaloy, care are un punct de topire la 2200 de grade. Acest ansamblu constituie o bară de combustibil. Aceste bare sunt apoi grupate în pachete și inserate în reactor. Toate aceste pachete formează miezul reactorului.

Exemplu de bară de combustibil nuclear (plus detalii)

Ambalajul de zircaloy reprezintă primul strat (compartiment) izolator. El separă combustibilul radioactiv de restul lumii.

Miezul reactorului este apoi plasat în vasul sub presiune. Acest vas reprezintă al doilea strat (compartiment) izolator, rezistând până la temperaturi de câteva sute de grade, în cazul în care răcirea este oprită, dar repornită ulterior.

Întregul sistem de vas sub presiune, țevi, pompe, răcitor (apă) sunt protejate de un al treilea strat izolator, confecționat dintr-un aliaj de oțel extrem de rezistent și închis ermetic. Al treilea strat izolator a fost proiectat, construit și testat pentru un singur scop: să susțină pentru un termen nedefinit, o topire totală a miezului reactorului. Din acest motiv, un bazin mare și gros se află sub vasul cu presiune (al doilea strat protector), plin cu grafit, plasat în interiorul celui de-al treilea strat protector.

Acest al treilea inel de protecție este înconjurat de clădirea reactorului, în interiorul căreia de obicei se păstrează o presiune mai scăzută, pentru a nu exista scurgeri în afara acesteia, dar clădirea în sine nu oferă protecție reală împotriva radiației.

Aspecte fundamentale ale reacțiilor nucleare

Combustibilul de uraniu generează căldură prin fisiune nucleară. Atomii mari și grei de uraniu se “rup”  în doi atomi mai mici, proces ce generează energie (căldură) plus câțiva neutroni (una din particulele din interiorul unui atom). Când un neutron lovește un alt atom de uraniu, acesta se “rupe” (fisionează), generând căldură și mai mulți neutroni și tot așa. Aceasta este ceea ce se numește o reacție în lanț.

Schema reacției în lanț ce are loc în barele de combustibil

Grupând la un loc mai multe bare de combustibil descrise mai sus va duce destul de repede la supra-încălzirea instalației și la topirea barelor de combustibil. Acest lucru merită menționat și reținut, el fiind motivul pentru care un reactor nuclear nu va putea niciodată exploda ca o bombă nucleară. Construcția unei bombe nucleare este un lucru destul de dificil (întrebați-i pe cei din Iran, de exemplu). În cazul incidentului de la Cernobîl, explozia a fost cauzată de acumularea unei presiuni prea mari, urmată de o explozie de hidrogen și penetrarea tuturor straturilor de protecție ale reactorului, împrăștiind material radioactiv în mediu (a fost practic o “bombă murdară” și nu o explozie nucleară). De ce așa ceva nu se va întâmpla în Japonia, veți afla citind mai departe.

Pentru a controla reacția nucleară în lanț, cei ce controlează reactorul folosesc așa-numitele bare moderatoare. O bară moderatoare absoarbe neutroni, omorând instantaneu reacția nucleară ce are loc în miezul reactorului. Un reactor nuclear este construit în așa fel încât pentru a funcționa în mod normal, să nu aibă nevoie de barele moderatoare. Agentul de răcire (apa) preia căldura excesivă (pe care o transformă în abur și apoi electricitate) în același ritm în care miezul reactorului o produce.

Problema este că după inserarea barelor moderatoare și oprirea reacției în lanț, miezul continuă să producă ceva căldură. Uraniul nu mai fisionează, dar un număr de elemente radioactive create de către uraniu își continuă procesul de fisiune, eliberând căldură (izotopi radioactivi de cesiu și iod care în cele din urmă vor fisiona și vor crea atomi stabili care nu vor mai produce radioactivitate). [acesta a fost motivul pentru care imediat după Cernobîl s-au împărțit pastile de iod populației expuse: glanda tiroidă are obiceiul de a fixa iodul din mediul. Saturarea sa cu iod din tablete o va împiedica să absoarbă iod radioactiv din mediul înconjurător -n.t.]. Pentru că uraniul nu mai fisionează, izotopii de cesiu și iod nu mai sunt produși în barele de combustibil, astfel că în câteva zile miezul reactorului se va răci, după consumarea acestor izotopi. Această căldură reziduală le dă bătăi de cap japonezilor acum.

Recapitulând, primul tip de material radioactiv este uraniul din barele de combustibil plus elementele radioactive formate prin fisiunea atomilor de uraniu, elemente care se găsesc tot în interiorul barelor de combustibil (cesiu și iod).

Mai există și un al doilea tip de material radioactiv produs în afara barelor de combustibil. Marea diferență este însă că aceste materiale radioactive au un timp de înjumătățire foarte mic (o viață foarte scurtă) ceea ce înseamnă că acești atomi radioactivi se descompun rapid în elemente care nu sunt radioactive. Rapid însemnând câteva secunde.  Dacă aceste elemente ajung în mediu, da, se poate spune că mediul a fost contaminat cu radiație, dar acest lucru nu este deloc periculos. De ce? Până cineva pronunță cuvântul “R-A-D-I-O-N-U-C-L-I-D”, elementele în cauză vor fi inofensive, deoarece mare parte din ele deja s-au transformat în elemente ce nu sunt radioactive. Elementele radioactive de care vorbim sunt N-16 (un tip de atom de azot, constituent al aerului) și gaze nobile (xenon). Dar de unde provin acestea? Când atomul de uraniu fisionează, generează doi sau trei neutroni. Mare parte din neutronii produși astfel lovesc alți atomi de uraniu și mențin reacția în lanț, dar câțiva dintre aceștia pot ajunge în apă sau în aerul din apa care se află în reactor.Când un element care nu este radioactiv (deci este stabil) va capta un neutron, el devine radioactiv. Însă acesta va scăpa repede de neutronul suplimentar și va înceta să fie radioactiv.

Acest al doilea tip de radiație este foarte important pentru a vedea ce anume a fost expulzat în mediu în cazul centralei de la Fukushima.
 

Ce s-a întâmplat la Fukushima?
 

Voi încerca să rezum următoarele. Cutremurul care a lovit Japonia a fost de 7 ori mai puternic decât cutremurul pentru care a fost proiectată centrala. Scara Richter este una logaritmică, astfel că diferența dintre un cutremur de 8.2 – valoare luată în calcul la construcția centralei – și 8.9 este un factor de 7 și nu 0.7). Așa că inginerii japonezi merită primul val de aplauze, pentru că totul a rămas în picioare după cutremur.

Când cutremurul de 8.9 grade a avut loc, centrala nucleară s-a oprit automat. În câteva secunde de la începutul cutremurului, barele moderatoare au fost inserate în miez și reacția nucleară a fost imediat oprită, urmând ca sistemul de răcire să transporte afară din sistem căldura degajată. Căldura reziduală reprezintă aproximativ 3% din căldura totală, când centrala funcționează la parametri normali.

Cutremurul a distrus sursa externă de electricitate pentru reactorul nuclear. Acest eveniment reprezintă unul din cele mai grave accidente de care poate avea parte o centrală nucleară și este tratat cu maximă seriozitate de echipa de proiectanți. Energia electrică este necesară pentru a păstra în funcțiune pompele care asigura debitul agentului de răcire.

Lucrurile au funcționat timp de o oră deoarece un set de generatoare Diesel au asigurat electricitatea necesară. Apoi a venit valul tsunami, mult mai mare decât proiectanții centralei au luat în calcul, val care a măturat aceste generatoare de electricitate.

Atunci când se proiectează o centrală nucleară, se urmează o filosofie denumită “Defense in Depth“. Se ia în calcul cea mai mare catastrofă și se proiectează totul ca să facă față acesteia. Mai departe, în cazul în care sistemele cedează unul după altul, centrala trebui să poată funcționa în continuare. Un val tsunami care a înlăturat toată rezerva de energie este un astfel de exemplu. Ultima linie de rezistență devine acum al treilea inel de izolare (vezi discuția din secțiunea precedentă) care va păstra totul în interiorul reactorului, indiferent de starea barelor de moderare, indiferent dacă miezul este topit sau nu.

Când generatoarele Diesel nu au mai fost disponibile, reactorul a trecut pe puterea generată de bateriile de urgență. Aceste baterii sunt un fel de backup al backup-ului, asigurând funcționarea sistemului de răcire al reactorului pentru 8 ore. Și așa s-a întâmplat.

În cele 8 ore, a trebuit găsită o altă sursă de energie care să fie conectată la centrală. Rețeaua energetică națională nu a fost disponibilă din cauza cutremurului. Generatoarele Diesel au fost măturate de tsunami. Așa că au fost aduse generatoare mobile.

Din păcate, începând de la acest punct, lucrurile au început să meargă prost pentru centrală. Generatoarele extern nu au putut fi conectat la centrală din cauză că acestea nu se potriveau. Când bateriile s-au consumat, căldura reziduală nu a mai putut fi transportată în afara reactorului.

În acest moment, personalul centralei a început să urmeze procedurile standard pentru astfel de situații de urgență. Alimentarea cu electricitate a sistemului de răcire nu ar fi trebui să se întrerupă în nici o situație, însă s-a întrerupt, așa că personalul s-a retras la următoarea linie de apărare. Aceste lucruri fac parte din exercițiile de rutină de care au parte angajații centralei.

Abia acum a început să se vorbească despre posibilitatea topirii miezului. Dacă până la sfârșitul zilei sistemul de răcire nu ar fi fost pus cumva în funcțiune, miezul s-ar fi topit în cele din urmă și atunci ar fi intrat în acțiune ultima linie de apărare, bazinul cu grafit care ar fi captat și îngropat miezul reactorului.

Dar prioritar în acel moment era menținerea integrității tuburilor din zircaloy precum și a structurii vasului sub presiune, pentru a le da timp inginerilor să repare sistemul de răcire.

Deoarece răcirea miezului reactorului este un lucru atât de important, acesta are un număr mare de posibilități de răcire. Până în acest moment nu se știe exact care din acestea a cedat și care nu.

Imaginați-vă un vas sub presiune aflat pe o flacără. O flacără slabă, dar suficientă cât să încălzească în continuare vasul. Căldura trebuie disipată prin orice metode au la îndemână cei din camera de control a centralei, altfel presiunea va crește. Prioritară este menținerea integrității primului compartiment (menținerea temperaturii barelor de combustibil sub 2200 de grade), cât și a celui de-al doilea compartiment (vasul sub presiune). Pentru acest lucru, presiunea trebuie scăzută, prin eliberarea de abur din când în când. Acest lucru fiind atât de important, acest vas are 11 valve care permit o astfel de operațiune, care a și avut loc, menținând astfel o temperatură de 550 grade în interiorul miezului.

A fost momentul în care presa a raportat scurgeri radioactive de la centrala de la Fukushima. Am explicat mai sus de ce acest lucru nu este deloc periculos pentru mediu sau pentru populația din jur.

 

Momentul primei explozii de la centrala de la Fukushima

În timpul acestor operațiuni de ventilare a vasului sub presiune, s-a produs explozia. Aceasta a avut loc în afara celui de-al treilea compartiment de protecție, în interiorul zidurilor clădirii centralei, zid ce nu are un rol în izolarea radiației. Încă nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar un scenariu foarte plauzibil este următorul: inginerii au decis să elibereze excesul de abur nu direct în mediu, ci în spațiul dintre cel de-al treilea compartiment și zidul clădirii reactorului, pentru a permite nivelului de radioactivitate să scadă înainte ca acesta să ajungă în mediu. Problema este că la temperaturile mari din miez, se poate întâmpla ca moleculele de apă să disocieze, adică legătura H2O să se rupă în hidrogen și oxigen, o combinație explozivă [motoarele navetei spațiale folosesc hidrogen și oxigen lichid pentru propulsie - n.t.]. Astfel, explozia avut loc în afara celui de-al treilea compartiment, avariind și clădirea reactorului. Acest tip de explozie a avut loc și la Cernobîl, însă atunci a fost în interiorul vasului sub presiune, din cauza proiectării și folosirii greșite a acestuia de către personalul sovietic. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla la Fukushima, din cauza designului diferit a vasului respectiv. Disocierea apei și acumularea de hidrogen și oxigen este una din cele mai mari probleme întâmpinate în timpul construcției unei centrale nucleare (deși sovieticii nu și-au bătut prea mult capul cu asta), astfel încât reactorul a fost astfel proiectat încât acest lucru să nu se întâmple în interiorul său. S-a întâmplat în afara lui, un lucru nedorit, dar un scenariu posibil, dar fără implicații grave pentru mediu.

În acest moment, presiunea era sub control, aburul în exces fiind evacuat. Însă, dacă fierbeți continuu o oală sub presiune și evacuați aburul, în scurt timp nivelul apei din interior va scădea. Miezul este acoperit de câțiva metri de apă, dar după câteva ore sau zile, aceasta va scădea simțitor. În momentul în care barele de combustibil nu mai sunt imersate în apă, ele se vor topi în 45 de minute. Acesta este momentul în care tubul zircaloy se va topi.

Acest lucru a început să se întâmple. Răcirea nu a putut fi asigurată înainte ca unele bare de combustibil să fie avariate prin topire. Materialul nuclear din interior (uraniul) este intact, dar ambalajul de zircaloy începe să se topească. Din păcate, în acest moment produșii secundari rezultați în urma fisiunii uraniului, izotopi radioactivi de cesiu și iod vor ajunge în abur. Aspectul cel mai important este că pastilele de uraniu rămân intacte până la 3000 de grade și acestea nu au ajuns încă în vapori. A fost confirmată prezența unor mici cantități de cesiu și iod radioactiv în aburul ajuns în atmosferă, moment în care s-a trecut la planul B de acțiune. Planul A presupunea asigurarea răcirii reactorului.
Din ce motiv acest lucru nu s-a întâmplat, nu se știe cu exactitate, dar probabil că valul tsunami a avariat rezervele de apă necesară răcirii. Cert este că s-a întâmplat și porțiuni din tuburile din zircaloy au început să se topească, lucru confirmat de prezența cesiului și iodului radioactiv în aburul ventilat din reactor în atmosferă.

Apa folosită pentru răcire este foarte curată și demineralizată (un fel de apă distilată, dar cu un grad sporit de puritate). Motivul pentru care se folosește apă pură este dat de activarea neutronilor din uraniu: apa pură nu se activează prea mult, așa că nu devine radioactivă. Impuritățile din apă sau sărurile pot absorbi neutroni mai repede și astfel apa poate deveni radioactivă.

Pentru a împiedica o topire generală a miezului și pentru că nu aveau la îndemână proviziile de apă pură necesare, operatorii centralei au decis folosirea apei de mare pentru răcire. Încă nu se știe dacă apa de mare a fost folosită pentru inundarea miezului sau doar pentru a răci vasul sub presiune, dar acest lucru nu este relevant în acest moment. Important este că barele de combustibil nuclear s-au răcit în acest fel. Cum reacția nucleară în lanț s-a întrerupt demult, nu a mai rămas de disipat decât acea căldură reziduală de care aminteam mai înainte. Cantitatea mare de apă a fot de data asta suficientă pentru a ține piept acestei încălziri reziduale. Datorită faptului că nu se mai produce căldură, deci nici abur, presiunea scade acum simțitor. În plus, s-a adăugat și acid boric în apa de mare, aceasta fiind un fel de bară lichidă de moderare, el captând orice neutron care ar mai fi  produs în neutron, contribuind la răcirea sistemului.

Centrala nucleară de la Fukushima a fost foarte aproape de o topire a miezului reactorului, însă acest lucru a fost evitat prin pomparea de apă de mare pentru răcirea acestuia și reducerea presiunii din reactor. Dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, ventilarea aburului în atmosferă era singurul lucru care putea fi făcut pentru a păstra presiunea sub control. Al treilea compartiment ar fi fost complet izolat, permițând astfel topirea în siguranță a miezului reactorului, fără ca acest proces să răspândească substanțe radioactive în mediu. În cele din urmă sistemul de răcire ar fi fost pus din nou în funcțiune, pentru a permite operarea în siguranță a sistemelor reactorului, pentru îndepărtarea capsulelor de uraniu din miezul topit, care ar fi urmat să fie transportat înapoi la stațiile de procesare ale combustibilului nuclear. În funcție de avarie, centrala ar fi fost reparată sau dezmembrată.

Așadar, pentru a recapitula:

• Centrala este în siguranță și va rămâne așa
• Probabil acest incident va fi catalogat drept unul de gradul 4 pe scara INES: accident nuclear cu consecințe locale. Acesta este un lucru destul de rău pentru compania care deține centrala, dar nu prea afectează pe altcineva.
• Radiație nucleară a ajuns în mediu, în timpul ventilării vasului sub presiune, dar toți izotopii radioactivi din aburul ajuns în atmosferă au dispărut deja. A fost eliberată în atmosferă și o cantitate redusă de cesiu și iod radioactiv. Atât de redusă încât dacă ați fi stat deasupra coșului centralei în acest timp, ar trebui să vă lăsați de fumat pentru a avea din nou o speranță de viață apropiată de medie. Izotopii de iod și cesiu au fost diluați de apa mării.
• Primul compartiment a fost avariat, ceea ce înseamnă cu urme de cesiu și iod vor ajunge în agentul de răcire, dar nu și uraniu. Există instalații pentru tratarea acestei ape în al treilea compartiment, cesiul și iodul radioactiv va fi extras și depus în zona de deșeuri nucleare, specifice oricărei centrale de acest tip.
• Apa de mare folosită pentru răcire a fost activată într-un oarecare grad. Deoarece barele de control sunt inserate în reactor, reacția nucleară a uraniului nu are loc, deci nu contribuie la activarea apei. Materialele radioactive intermediare (cesiu și iod) nu mai sunt disponibile în această fază, deoarece fisiunea uraniului s-a oprit de ceva vreme. Acest lucru reduce și mai mult activarea radioactivă a apei. În concluzie, apa de mare folosită pentru răcire este ușor radioactivă, dar acest lucru se va remedia în instalațiile specifice, înainte ca apa să se întoarcă în natură.
• În timp, apa de mare va fi înlocuită cu agent de răcire normal (apă pură)
• Miezul reactorului va fi demontat și inspectat, exact ca în cazul normal al schimbului de combustibil
• Barele de combustibil și întreaga centrală vor fi verificate pentru eventuale avarii. Acest lucru va dura 4-5 ani.
• Sistemele de siguranță din toate centralele nucleare japoneze for fi îmbunătățite pentru a suporta un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter și valuri tsunami aferente.
• Cea mai mare problemă va fi criza de energie electrică din perioada imediat următoare. Jumătate din reactoarele nucleare ale Japoniei vor fi probabil oprite și inspectate, reducând astfel cu 15% cantitatea de energie din sistemul național. Aceasta diminuare va fi suplimentată de centrale clasice, care erau în mod normal folosite doar pentru a face față în perioadele de vârf. Acest lucru va duce la scumpirea energiei electrice în toată Japonia.