Adevarul despre ce s-a întâmplat la Fukushima

Ce s-a întâmplat la Fukushima

(Traducere după textul lui de Josef Oehman, cercetător la MIT, Boston. Puteți citi versiunea originală aici. Mi-am permis să ilustrez articolul cu câteva imagini relevante. Update 14.03.2011, 08:30: Articolul se referă la situația primului reactor, dar explicația și principiile prezentate sunt valabile și pentru incidentele următoare, de la aceiași centrală sau de al alte centrale nucleare de tip BWR).

Scriu acest text (12 martie) pentru a vă liniști în legătură cu cele întâmplate recent în Japonia. Pe scurt, situația reactoarelor nucleare nipone este destul de serioasă, dar ea se află sub control. Textul este destul de lung, dar citindu-l, veți afla mai multe despre centralele nucleare decât toți jurnaliștii de pe planetă, la un loc.

Nu a fost și nici nu va fi eliberare semnificativă de radioactivitate.

Prin semnificativă înțeleg un nivel de radiație mai mare decât ați primi, de exemplu, într-un zbor de lungă durată sau dintr-un pahar de bere care provine dintr-o zonă cu un nivel crescut de radiație naturală.

Am citit toate știrile despre acest subiect, de când el a avut loc. Nu am găsit nici unul care să nu conțină erori, și vinovată pentru acest lucru este și criza de comunicare din parte Japoniei. Prin erori nu mă refer la jurnalism tendențios anti-nuclear, destul de des întâlnit în aceste zile, mă refer la erori grave privind descrierea legilor naturii, interpretări eronate ale faptelor din pricina lipsei unei înțelegeri fundamentale asupra funcționării reactoarelor nucleare. Am citit un raport al CNN de trei pagini și nu am găsit un singur paragraf care să nu conțină o astfel de eroare.

Înainte să mergem mai departe, va fi necesar să trecem în revistă câteva aspecte fundamentale.

Construcția centralelor atomice de la Fukushima

Centralele de la Fukushima sunt de tipul BWR (Boiling Water Reactors). Principiul pe care se bazează aceste reactoare este asemănător cu o oală sub presiune. Combustibilul nuclear încălzește apa, apa fierbe și creează abur, aburul pune în mișcare turbinele care produc electricitate, apoi aburul este răcit și acesta condensează din nou, fiind refolosit. Dispozitivul sub presiune funcționează în mod normal la o temperatură de 250 grade Celsius.

Combustibilul nuclear este oxidul de uraniu, un material ceramic cu un punct de topire destul de mare, în jurul valorii de 3000 de grade Celsius. Combustibilul este produs în formă de capsule de dimensiunea aproximativă a unei piese Lego.  Aceste piese sunt puse într-un tub mai mare, confecționat dintr-un aliaj denumit zircaloy, care are un punct de topire la 2200 de grade. Acest ansamblu constituie o bară de combustibil. Aceste bare sunt apoi grupate în pachete și inserate în reactor. Toate aceste pachete formează miezul reactorului.

Exemplu de bară de combustibil nuclear (plus detalii)

Ambalajul de zircaloy reprezintă primul strat (compartiment) izolator. El separă combustibilul radioactiv de restul lumii.

Miezul reactorului este apoi plasat în vasul sub presiune. Acest vas reprezintă al doilea strat (compartiment) izolator, rezistând până la temperaturi de câteva sute de grade, în cazul în care răcirea este oprită, dar repornită ulterior.

Întregul sistem de vas sub presiune, țevi, pompe, răcitor (apă) sunt protejate de un al treilea strat izolator, confecționat dintr-un aliaj de oțel extrem de rezistent și închis ermetic. Al treilea strat izolator a fost proiectat, construit și testat pentru un singur scop: să susțină pentru un termen nedefinit, o topire totală a miezului reactorului. Din acest motiv, un bazin mare și gros se află sub vasul cu presiune (al doilea strat protector), plin cu grafit, plasat în interiorul celui de-al treilea strat protector.

Acest al treilea inel de protecție este înconjurat de clădirea reactorului, în interiorul căreia de obicei se păstrează o presiune mai scăzută, pentru a nu exista scurgeri în afara acesteia, dar clădirea în sine nu oferă protecție reală împotriva radiației.

Aspecte fundamentale ale reacțiilor nucleare

Combustibilul de uraniu generează căldură prin fisiune nucleară. Atomii mari și grei de uraniu se “rup”  în doi atomi mai mici, proces ce generează energie (căldură) plus câțiva neutroni (una din particulele din interiorul unui atom). Când un neutron lovește un alt atom de uraniu, acesta se “rupe” (fisionează), generând căldură și mai mulți neutroni și tot așa. Aceasta este ceea ce se numește o reacție în lanț.

Schema reacției în lanț ce are loc în barele de combustibil

Grupând la un loc mai multe bare de combustibil descrise mai sus va duce destul de repede la supra-încălzirea instalației și la topirea barelor de combustibil. Acest lucru merită menționat și reținut, el fiind motivul pentru care un reactor nuclear nu va putea niciodată exploda ca o bombă nucleară. Construcția unei bombe nucleare este un lucru destul de dificil (întrebați-i pe cei din Iran, de exemplu). În cazul incidentului de la Cernobîl, explozia a fost cauzată de acumularea unei presiuni prea mari, urmată de o explozie de hidrogen și penetrarea tuturor straturilor de protecție ale reactorului, împrăștiind material radioactiv în mediu (a fost practic o “bombă murdară” și nu o explozie nucleară). De ce așa ceva nu se va întâmpla în Japonia, veți afla citind mai departe.

Pentru a controla reacția nucleară în lanț, cei ce controlează reactorul folosesc așa-numitele bare moderatoare. O bară moderatoare absoarbe neutroni, omorând instantaneu reacția nucleară ce are loc în miezul reactorului. Un reactor nuclear este construit în așa fel încât pentru a funcționa în mod normal, să nu aibă nevoie de barele moderatoare. Agentul de răcire (apa) preia căldura excesivă (pe care o transformă în abur și apoi electricitate) în același ritm în care miezul reactorului o produce.

Problema este că după inserarea barelor moderatoare și oprirea reacției în lanț, miezul continuă să producă ceva căldură. Uraniul nu mai fisionează, dar un număr de elemente radioactive create de către uraniu își continuă procesul de fisiune, eliberând căldură (izotopi radioactivi de cesiu și iod care în cele din urmă vor fisiona și vor crea atomi stabili care nu vor mai produce radioactivitate). [acesta a fost motivul pentru care imediat după Cernobîl s-au împărțit pastile de iod populației expuse: glanda tiroidă are obiceiul de a fixa iodul din mediul. Saturarea sa cu iod din tablete o va împiedica să absoarbă iod radioactiv din mediul înconjurător -n.t.]. Pentru că uraniul nu mai fisionează, izotopii de cesiu și iod nu mai sunt produși în barele de combustibil, astfel că în câteva zile miezul reactorului se va răci, după consumarea acestor izotopi. Această căldură reziduală le dă bătăi de cap japonezilor acum.

Recapitulând, primul tip de material radioactiv este uraniul din barele de combustibil plus elementele radioactive formate prin fisiunea atomilor de uraniu, elemente care se găsesc tot în interiorul barelor de combustibil (cesiu și iod).

Mai există și un al doilea tip de material radioactiv produs în afara barelor de combustibil. Marea diferență este însă că aceste materiale radioactive au un timp de înjumătățire foarte mic (o viață foarte scurtă) ceea ce înseamnă că acești atomi radioactivi se descompun rapid în elemente care nu sunt radioactive. Rapid însemnând câteva secunde.  Dacă aceste elemente ajung în mediu, da, se poate spune că mediul a fost contaminat cu radiație, dar acest lucru nu este deloc periculos. De ce? Până cineva pronunță cuvântul “R-A-D-I-O-N-U-C-L-I-D”, elementele în cauză vor fi inofensive, deoarece mare parte din ele deja s-au transformat în elemente ce nu sunt radioactive. Elementele radioactive de care vorbim sunt N-16 (un tip de atom de azot, constituent al aerului) și gaze nobile (xenon). Dar de unde provin acestea? Când atomul de uraniu fisionează, generează doi sau trei neutroni. Mare parte din neutronii produși astfel lovesc alți atomi de uraniu și mențin reacția în lanț, dar câțiva dintre aceștia pot ajunge în apă sau în aerul din apa care se află în reactor.Când un element care nu este radioactiv (deci este stabil) va capta un neutron, el devine radioactiv. Însă acesta va scăpa repede de neutronul suplimentar și va înceta să fie radioactiv.

Acest al doilea tip de radiație este foarte important pentru a vedea ce anume a fost expulzat în mediu în cazul centralei de la Fukushima.
 

Ce s-a întâmplat la Fukushima?
 

Voi încerca să rezum următoarele. Cutremurul care a lovit Japonia a fost de 7 ori mai puternic decât cutremurul pentru care a fost proiectată centrala. Scara Richter este una logaritmică, astfel că diferența dintre un cutremur de 8.2 – valoare luată în calcul la construcția centralei – și 8.9 este un factor de 7 și nu 0.7). Așa că inginerii japonezi merită primul val de aplauze, pentru că totul a rămas în picioare după cutremur.

Când cutremurul de 8.9 grade a avut loc, centrala nucleară s-a oprit automat. În câteva secunde de la începutul cutremurului, barele moderatoare au fost inserate în miez și reacția nucleară a fost imediat oprită, urmând ca sistemul de răcire să transporte afară din sistem căldura degajată. Căldura reziduală reprezintă aproximativ 3% din căldura totală, când centrala funcționează la parametri normali.

Cutremurul a distrus sursa externă de electricitate pentru reactorul nuclear. Acest eveniment reprezintă unul din cele mai grave accidente de care poate avea parte o centrală nucleară și este tratat cu maximă seriozitate de echipa de proiectanți. Energia electrică este necesară pentru a păstra în funcțiune pompele care asigura debitul agentului de răcire.

Lucrurile au funcționat timp de o oră deoarece un set de generatoare Diesel au asigurat electricitatea necesară. Apoi a venit valul tsunami, mult mai mare decât proiectanții centralei au luat în calcul, val care a măturat aceste generatoare de electricitate.

Atunci când se proiectează o centrală nucleară, se urmează o filosofie denumită “Defense in Depth“. Se ia în calcul cea mai mare catastrofă și se proiectează totul ca să facă față acesteia. Mai departe, în cazul în care sistemele cedează unul după altul, centrala trebui să poată funcționa în continuare. Un val tsunami care a înlăturat toată rezerva de energie este un astfel de exemplu. Ultima linie de rezistență devine acum al treilea inel de izolare (vezi discuția din secțiunea precedentă) care va păstra totul în interiorul reactorului, indiferent de starea barelor de moderare, indiferent dacă miezul este topit sau nu.

Când generatoarele Diesel nu au mai fost disponibile, reactorul a trecut pe puterea generată de bateriile de urgență. Aceste baterii sunt un fel de backup al backup-ului, asigurând funcționarea sistemului de răcire al reactorului pentru 8 ore. Și așa s-a întâmplat.

În cele 8 ore, a trebuit găsită o altă sursă de energie care să fie conectată la centrală. Rețeaua energetică națională nu a fost disponibilă din cauza cutremurului. Generatoarele Diesel au fost măturate de tsunami. Așa că au fost aduse generatoare mobile.

Din păcate, începând de la acest punct, lucrurile au început să meargă prost pentru centrală. Generatoarele extern nu au putut fi conectat la centrală din cauză că acestea nu se potriveau. Când bateriile s-au consumat, căldura reziduală nu a mai putut fi transportată în afara reactorului.

În acest moment, personalul centralei a început să urmeze procedurile standard pentru astfel de situații de urgență. Alimentarea cu electricitate a sistemului de răcire nu ar fi trebui să se întrerupă în nici o situație, însă s-a întrerupt, așa că personalul s-a retras la următoarea linie de apărare. Aceste lucruri fac parte din exercițiile de rutină de care au parte angajații centralei.

Abia acum a început să se vorbească despre posibilitatea topirii miezului. Dacă până la sfârșitul zilei sistemul de răcire nu ar fi fost pus cumva în funcțiune, miezul s-ar fi topit în cele din urmă și atunci ar fi intrat în acțiune ultima linie de apărare, bazinul cu grafit care ar fi captat și îngropat miezul reactorului.

Dar prioritar în acel moment era menținerea integrității tuburilor din zircaloy precum și a structurii vasului sub presiune, pentru a le da timp inginerilor să repare sistemul de răcire.

Deoarece răcirea miezului reactorului este un lucru atât de important, acesta are un număr mare de posibilități de răcire. Până în acest moment nu se știe exact care din acestea a cedat și care nu.

Imaginați-vă un vas sub presiune aflat pe o flacără. O flacără slabă, dar suficientă cât să încălzească în continuare vasul. Căldura trebuie disipată prin orice metode au la îndemână cei din camera de control a centralei, altfel presiunea va crește. Prioritară este menținerea integrității primului compartiment (menținerea temperaturii barelor de combustibil sub 2200 de grade), cât și a celui de-al doilea compartiment (vasul sub presiune). Pentru acest lucru, presiunea trebuie scăzută, prin eliberarea de abur din când în când. Acest lucru fiind atât de important, acest vas are 11 valve care permit o astfel de operațiune, care a și avut loc, menținând astfel o temperatură de 550 grade în interiorul miezului.

A fost momentul în care presa a raportat scurgeri radioactive de la centrala de la Fukushima. Am explicat mai sus de ce acest lucru nu este deloc periculos pentru mediu sau pentru populația din jur.

 

Momentul primei explozii de la centrala de la Fukushima

În timpul acestor operațiuni de ventilare a vasului sub presiune, s-a produs explozia. Aceasta a avut loc în afara celui de-al treilea compartiment de protecție, în interiorul zidurilor clădirii centralei, zid ce nu are un rol în izolarea radiației. Încă nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar un scenariu foarte plauzibil este următorul: inginerii au decis să elibereze excesul de abur nu direct în mediu, ci în spațiul dintre cel de-al treilea compartiment și zidul clădirii reactorului, pentru a permite nivelului de radioactivitate să scadă înainte ca acesta să ajungă în mediu. Problema este că la temperaturile mari din miez, se poate întâmpla ca moleculele de apă să disocieze, adică legătura H2O să se rupă în hidrogen și oxigen, o combinație explozivă [motoarele navetei spațiale folosesc hidrogen și oxigen lichid pentru propulsie - n.t.]. Astfel, explozia avut loc în afara celui de-al treilea compartiment, avariind și clădirea reactorului. Acest tip de explozie a avut loc și la Cernobîl, însă atunci a fost în interiorul vasului sub presiune, din cauza proiectării și folosirii greșite a acestuia de către personalul sovietic. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla la Fukushima, din cauza designului diferit a vasului respectiv. Disocierea apei și acumularea de hidrogen și oxigen este una din cele mai mari probleme întâmpinate în timpul construcției unei centrale nucleare (deși sovieticii nu și-au bătut prea mult capul cu asta), astfel încât reactorul a fost astfel proiectat încât acest lucru să nu se întâmple în interiorul său. S-a întâmplat în afara lui, un lucru nedorit, dar un scenariu posibil, dar fără implicații grave pentru mediu.

În acest moment, presiunea era sub control, aburul în exces fiind evacuat. Însă, dacă fierbeți continuu o oală sub presiune și evacuați aburul, în scurt timp nivelul apei din interior va scădea. Miezul este acoperit de câțiva metri de apă, dar după câteva ore sau zile, aceasta va scădea simțitor. În momentul în care barele de combustibil nu mai sunt imersate în apă, ele se vor topi în 45 de minute. Acesta este momentul în care tubul zircaloy se va topi.

Acest lucru a început să se întâmple. Răcirea nu a putut fi asigurată înainte ca unele bare de combustibil să fie avariate prin topire. Materialul nuclear din interior (uraniul) este intact, dar ambalajul de zircaloy începe să se topească. Din păcate, în acest moment produșii secundari rezultați în urma fisiunii uraniului, izotopi radioactivi de cesiu și iod vor ajunge în abur. Aspectul cel mai important este că pastilele de uraniu rămân intacte până la 3000 de grade și acestea nu au ajuns încă în vapori. A fost confirmată prezența unor mici cantități de cesiu și iod radioactiv în aburul ajuns în atmosferă, moment în care s-a trecut la planul B de acțiune. Planul A presupunea asigurarea răcirii reactorului.
Din ce motiv acest lucru nu s-a întâmplat, nu se știe cu exactitate, dar probabil că valul tsunami a avariat rezervele de apă necesară răcirii. Cert este că s-a întâmplat și porțiuni din tuburile din zircaloy au început să se topească, lucru confirmat de prezența cesiului și iodului radioactiv în aburul ventilat din reactor în atmosferă.

Apa folosită pentru răcire este foarte curată și demineralizată (un fel de apă distilată, dar cu un grad sporit de puritate). Motivul pentru care se folosește apă pură este dat de activarea neutronilor din uraniu: apa pură nu se activează prea mult, așa că nu devine radioactivă. Impuritățile din apă sau sărurile pot absorbi neutroni mai repede și astfel apa poate deveni radioactivă.

Pentru a împiedica o topire generală a miezului și pentru că nu aveau la îndemână proviziile de apă pură necesare, operatorii centralei au decis folosirea apei de mare pentru răcire. Încă nu se știe dacă apa de mare a fost folosită pentru inundarea miezului sau doar pentru a răci vasul sub presiune, dar acest lucru nu este relevant în acest moment. Important este că barele de combustibil nuclear s-au răcit în acest fel. Cum reacția nucleară în lanț s-a întrerupt demult, nu a mai rămas de disipat decât acea căldură reziduală de care aminteam mai înainte. Cantitatea mare de apă a fot de data asta suficientă pentru a ține piept acestei încălziri reziduale. Datorită faptului că nu se mai produce căldură, deci nici abur, presiunea scade acum simțitor. În plus, s-a adăugat și acid boric în apa de mare, aceasta fiind un fel de bară lichidă de moderare, el captând orice neutron care ar mai fi  produs în neutron, contribuind la răcirea sistemului.

Centrala nucleară de la Fukushima a fost foarte aproape de o topire a miezului reactorului, însă acest lucru a fost evitat prin pomparea de apă de mare pentru răcirea acestuia și reducerea presiunii din reactor. Dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, ventilarea aburului în atmosferă era singurul lucru care putea fi făcut pentru a păstra presiunea sub control. Al treilea compartiment ar fi fost complet izolat, permițând astfel topirea în siguranță a miezului reactorului, fără ca acest proces să răspândească substanțe radioactive în mediu. În cele din urmă sistemul de răcire ar fi fost pus din nou în funcțiune, pentru a permite operarea în siguranță a sistemelor reactorului, pentru îndepărtarea capsulelor de uraniu din miezul topit, care ar fi urmat să fie transportat înapoi la stațiile de procesare ale combustibilului nuclear. În funcție de avarie, centrala ar fi fost reparată sau dezmembrată.

Așadar, pentru a recapitula:

• Centrala este în siguranță și va rămâne așa
• Probabil acest incident va fi catalogat drept unul de gradul 4 pe scara INES: accident nuclear cu consecințe locale. Acesta este un lucru destul de rău pentru compania care deține centrala, dar nu prea afectează pe altcineva.
• Radiație nucleară a ajuns în mediu, în timpul ventilării vasului sub presiune, dar toți izotopii radioactivi din aburul ajuns în atmosferă au dispărut deja. A fost eliberată în atmosferă și o cantitate redusă de cesiu și iod radioactiv. Atât de redusă încât dacă ați fi stat deasupra coșului centralei în acest timp, ar trebui să vă lăsați de fumat pentru a avea din nou o speranță de viață apropiată de medie. Izotopii de iod și cesiu au fost diluați de apa mării.
• Primul compartiment a fost avariat, ceea ce înseamnă cu urme de cesiu și iod vor ajunge în agentul de răcire, dar nu și uraniu. Există instalații pentru tratarea acestei ape în al treilea compartiment, cesiul și iodul radioactiv va fi extras și depus în zona de deșeuri nucleare, specifice oricărei centrale de acest tip.
• Apa de mare folosită pentru răcire a fost activată într-un oarecare grad. Deoarece barele de control sunt inserate în reactor, reacția nucleară a uraniului nu are loc, deci nu contribuie la activarea apei. Materialele radioactive intermediare (cesiu și iod) nu mai sunt disponibile în această fază, deoarece fisiunea uraniului s-a oprit de ceva vreme. Acest lucru reduce și mai mult activarea radioactivă a apei. În concluzie, apa de mare folosită pentru răcire este ușor radioactivă, dar acest lucru se va remedia în instalațiile specifice, înainte ca apa să se întoarcă în natură.
• În timp, apa de mare va fi înlocuită cu agent de răcire normal (apă pură)
• Miezul reactorului va fi demontat și inspectat, exact ca în cazul normal al schimbului de combustibil
• Barele de combustibil și întreaga centrală vor fi verificate pentru eventuale avarii. Acest lucru va dura 4-5 ani.
• Sistemele de siguranță din toate centralele nucleare japoneze for fi îmbunătățite pentru a suporta un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter și valuri tsunami aferente.
• Cea mai mare problemă va fi criza de energie electrică din perioada imediat următoare. Jumătate din reactoarele nucleare ale Japoniei vor fi probabil oprite și inspectate, reducând astfel cu 15% cantitatea de energie din sistemul național. Aceasta diminuare va fi suplimentată de centrale clasice, care erau în mod normal folosite doar pentru a face față în perioadele de vârf. Acest lucru va duce la scumpirea energiei electrice în toată Japonia.

Joaca de-a Dumnezeu HAARP

Haarp se presupune a fi o arma ultrasecreta ce permite control meteo, atacuri tectonice (cutremure la comanda) si blocaje mintale.
Haarp este o "chestie" bazata pe tehnologia Tesla ce permite in primul rand cercetare. In al doilea rand, Haarp permite si distrugere din ceea ce inteleg de la sustinatorii teoriei conspiratiei.


Se presupune inclusiv ca tsunami din 2004 este rezultatul testarii acestei arme din punct de vedere tectonic. De asemeni, in China, inainte de marele cutremur au fost observate pe cer diverse semne ciudate.
Revenind la zilele noastre, teoria conspiratiei spune ca pana si cutremurele devastatoare din Haiti si Chile poate chiar si cutremurul de azi din Japonia sunt rezultatul utilizarii Haarp.
Eu nu ma pronunt decat in zona in care pot spune ca povestile sunt interesante. Totusi, puteti urmari mai jos cateva scurte filme preluate de pe YouTube care sa mai elucideze cate ceva in mintea unora dintre noi.


HAARP WORKING mai sus ..!

Si in continuare alte filmulete cu si despre teoria HAARP














Si inca un articol interesant despre HAARP ..

HAARP
se prezinta ca un program de cercetare ce are ca scop modificarea ionosferei in vederea imbunatatirii comunicatiilor.
HAARP poate fierbe atmosfera superioara
HAARP va bombarda atmosfera superioara cu un fascicul electromagnetic focalizat si dirijabil, fiind in esenta un model avansat de „incalzitor ionosferic”. (Ionosfera este sfera incarcata electric care inconjoara atmosfera superioara a Pamantului.
Ea se intinde de la 65 km pana la 644 km distanta deasupra suprafetei Pamantului.)
Intr-o formulare simplificata, dispozitivul utilizat in cadrul HAARP este un radiotelescop inversat: antenele trimit semnale in loc sa le primeasca. HAARP este testul facut unei tehnologii ce foloseste fascicule de unde radio extrem de puternice care incalzesc unele zone ale ionosferei, pentru a le impinge in sus. Undele electromagnetice sunt apoi reflectate catre Pamant, penetrand totul – cu sau fara viata. Publicitatea facuta lui HAARP da impresia ca este vorba despre un proiect academic ce are ca scop modificarea ionosferei in vederea imbunatatirii comunicatiilor. Cu toate acestea, unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Aparare”. Comunicarea cu submarinele este doar unul dintre aceste scopuri.
Comunicatele de presa si alte informari din partea armatei cu privire la HAARP minimalizeaza continuu efectele sale. Materialele publicitare insista asupra faptului ca proiectul HAARP nu difera de alte sisteme de incalzire a ionosferei care opereaza fara efecte nocive in toata lumea, in locatii precum Arecibo, in Puerto Rico, Tromso, in Norvegia, precum si in fosta Uniune Sovietica. Cu toate acestea, un document guvernamental din 1990 indica faptul ca bombardarea cu energie prin unde de radiofrecventa (RF) va induce activitati nenaturale in ionosfera:
„...pentru undele de inalta frecventa de cea mai mare putere, disponibile in Occident, instabilitatile studiate in mod obisnuit se apropie de punctul maxim de capacitate de disipare a energiei, dincolo de care procesele plasmatice o vor „lua razna” pana la atingerea urmatorului factor limitativ”.
Daca armata, in colaborare cu Universitatea Fairbanks din Alaska, poate arata ca aceasta noua tehnologie gen „Razboiul stelelor” condusa de la sol este functionala si sigura, ambele au de castigat. Armata obtine un scut protector relativ ieftin, iar universitatea se poate lauda cu cea mai spectaculoasa manipulare geofizica de la exploziile in atmosfera ale bombelor nucleare pana in prezent. Daca testarea va avea succes, vor dispune apoi de megaproiectele militare ale viitorului si vor avea la dispozitie piete uriase pentru gazele naturale din Alaska. Daca luam in considerare celelalte brevete bazate pe munca unui fizician din Texas, Bernard Eastlund, devine limpede modul in care armata intentioneaza sa foloseasca transmitatorul HAARP. Acestea fac si mai putin credibile dezmintirile guvernului. Armata stie cum intentioneaza sa foloseasca aceasta tehnologie si a specificat clar acest lucru in documentele sale. Ea a indus intentionat publicul in eroare prin folosindu-se de exprimari sofisticate, inselatorie si dezinformare fatisa.
Armata spune ca sistemul HAARP este capabil:
- sa confere armatei un instrument pentru a inlocui efectul de puls electromagnetic al dispozitivelor atmosferice termonucleare (care au fost luate in calcul de armata ca optiuni viabile, cel putin pana in anul 1986);
- sa inlocuiasca printr-o tehnologie noua si compacta uriasul sistem de comunicare submarina prin frecvente extrem de joase care opereaza in Michigan si Wisconsin;
- sa fie folosit pentru a inlocui sistemul de radare cu raza de actiune pana dincolo de orizont (sistem care fusese planuit candva pentru actuala locatie a lui HAARP) cu un sistem mai flexibil si mai precis;
- sa ofere o modalitate de distrugere a comunicatiilor pe o arie extrem de larga, mentinand in acelasi timp in functiune propriul sistem de comunicatii al armatei;
- sa ofere o tomografie de penetrare a Pamantului pe suprafete intinse, care combinata cu abilitatile de procesare a computerelor EMASS si Cray, ar face posibila verificarea multor puncte ale tratatelor de pace si nonproliferare a armamentului nuclear;
- sa fie o unealta de cercetare geofizica pentru identificarea depozitelor de petrol, gaze si minerale pe suprafete mari;
- sa fie folosit pentru a detecta avioane care zboara la inaltime mica si proiectile teleghidate, facand astfel ca orice alta tehnologie sa fie depasita.
Posibilitatile de mai sus pot parea o idee excelenta tuturor celor care cred intr-un sistem de aparare puternic si celor interesati de reducerea costurilor. Cu toate acestea, modalitatile de intrebuintare posibile, pe care dosarele referitoare la HAARP nu le explica si care nu pot fi gasite decat in dosarele aviatiei americane, a armatei si a marinei, precum si in dosarele altor agentii federale, sunt alarmante. Mai mult decat atat, efectele folosirii abuzive ale acestor nivele de intensitate in scutul nostru natural – ionosfera – pot fi catastrofale, dupa parerea unor oameni de stiinta.
Doi locuitori din Alaska au spus lucrurilor pe nume. Clare Zickuhr, fondator al miscarii NO HAARP, declara: „Armata intentioneaza sa dea o lovitura puternica ionosferei si apoi sa vada ce se intampla.”
Armata a uitat sa spuna populatiei ca nu stie prea clar ce se va intampla, dar un articol de stiinta de la Penn State se lauda cu aceasta incertitudine. Stiinta masculina? Proiectul HAARP foloseste cele mai inalte nivele de energie manipulate vreodata, in ceea ce Begich si Manning numesc „jucarii noi pentru baietii mari”. Este un experiment efectuat pe cer, pentru a afla lucruri necunoscute inca. Oameni de stiinta independenti le-au spus lui Begich si Manning ca o bomba atmosferica de tipul HAARP, cu efectele sale neprevazute, ar putea fi un act de vandalism global.
Istoria programului HAARP
Brevetele descrise mai jos constituie pachetul de idei controlat initial de ARCO Power Techonlogies Incorporated (APTI), o sucursala a companiei Atlantic Richfield, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume. APTI a fost contractorul care a construit locatia HAARP. In iunie 1994, ARCO a vandut acest subproiect, brevetele si contractul pentru a doua faza a constructiei lui E-Systems.
E-Systems este unul dintre cei mai mari contractori de servicii de informatii din lume, lucrand pentru CIA, organizatii din aparare si din alte domenii. 1,8 miliarde de dolari din cifra anuala realizata de companie provin din vanzari catre aceste organizatii. 800 de milioane de dolari sunt atribuiti unor proiecte secrete – atat de secrete incat nici macar Congresul Statelor Unite nu este informat despre modul de utilizare a acestor bani.
Contractul HAARP a fost cumparat de la E-Systems de catre Raytheon, unul dintre cei mai mari contractori de aparare din lume. In 1994, Raytheon s-a clasat pe locul 42 in topul celor mai de succes 500 de companii. Raytheon are mii de brevete, unele dintre acestea fiind valoroase pentru proiectul HAARP. Douasprezece dintre aceste brevete constituie coloana vertebrala a lui HAARP, iar acum acestea sunt ingropate printre miile de brevete detinute de Raytheon.
Brevetul american al lui Bernard J. Eastlund cu numarul 4.686.605: „Metoda si aparatura pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera si/sau magnetosfera Pamantului”, a fost etichetat ca secret timp de un an.
Incalzitorul ionosferic Eastlund este diferit: radiatia frecventei radio este concentrata si focalizata intr-un punct din ionosfera. Se trimite astfel in ionosfera o cantitate de energie de o cantitate fara precendent. Dispozitivul Eastlund ar permite o concentrare de energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu alte dispozitivecapabile sa produca doar o milionime de Watt.
Aceasta diferenta uriasa poate inalta si modifica ionosfera pentru a obtine efectele futuriste descrise in brevet. Conform brevetului, activitatea lui Nikola Tesla de la inceputul anilor 1900 a stat la baza acestei cercetari.
Ce avantaj i-ar aduce aceasta tenologie lui ARCO, proprietarul brevetelor? ARCO ar putea obtine profituri enorme prin transmiterea fara fir a energiei electrice, de la centrala elecrica la consumator.
Un timp, cercetatorii HAARP nu au putut demonstra ca acesta a fost unul dintre scopurile intentionate pentru HAARP. In aprilie 1995, Begich a gasit totusi alte brevete, care aveau legatura cu o lista de „personal cheie” pentru APTI. Unele dintre aceste noi brevete APTI erau intr-adevar legate de un sistem de transmisie fara fir a energiei electrice.
Brevetul lui Eastlund spunea ca tehnologia poate bruia sau deturna complet sistemele sofisticate de ghidare ale avioanelor si proiectilelor. Mai mult, capacitatea sa de a raspandi unde electromagnetice de diverse frecvente pe suprafete intinse ale Pamantului si de a controla schimbarile acestor unde face posibila intreruperea comunicatiilor pe uscat, pe mare si in aer. In brevet se afirma:
„Astfel, aceasta inventie ofera capacitatea de a plasa cantitati fara precedent de energie in atmosfera Pamantului in locatii strategice si de a mentine nivelul influxului acesteia, in special daca se foloseste o pulsatie aleatorie, intr-o maniera mult mai precisa si mult mai controlata decat tot ce s-a realizat pana in prezent, in special prin detonarea de dispozitive nucleare de diferite marimi, la diferite altitudini...
...este posibila nu doar interferenta cu comunicatiile unei terte parti, ci si folosirea unuia sau mai multor astfel de fascicule care sa realizeze o retea de comunicatii chiar daca restul comunicatiilor mondiale sunt scoase din functie. Altfel spus, ceea ce e folosit pentru a distruge comunicatiile altora, poate fi folosit in acelasi timp de catre cel care cunoaste aceasta inventie ca o retea de comunicatii proprii.
... zone mari din atmosfera pot fi inaltate la altitudini neasteptat de mari astfel incat proiectilele sa intalneasca forte de frecare neluate in calcul, ceea ce le poate distruge...
Controlul vremii este posibil, spre exemplu, prin modificarea tiparului vanturilor din atmosfera superioara ...
... pot avea loc modificari moleculare ale atmosferei astfel incat sa se obtina efecte pozitive asupra mediului. Pe langa schimbarea propriu-zisa a compozitiei moleculare a unei regiuni atmosferice, poate fi marita concentratia unei anumite molecule sau a anumitor molecule. De exemplu, concentratiile de ozon, azot, etc. din atmosfera, pot fi marite artificial…”
Begich a mai descoperit inca alte 11 brevete APTI. Acestea indica cum se pot realiza „explozii de puterea celor nucleare fara emisie de radiatii”, sisteme de fascicule de energie, radare cu raza de actiune pana dincolo de orizont, sisteme de detectare a proiectilelor cu focos nuclear, pulsuri electromagnetice produse de arme termonucleare si alte trucuri gen „Razboiul stelelor”. Aceasta multitudine de brevete se afla la baza sistemului de lupta HAARP.
Cercetarea legata de acest proiect, realizata de Begich si de Manning, a dus la descoperirea unor scheme bizare.
De exemplu, documente ale Aviatiei Militare Americane au relevat ca a fost dezvoltat un sistem de manipulare si alterare a proceselor mentale umane prin folosirea radiatiei pulsatorii de radiofrecventa (in genul lui HAARP) asupra unor zone geografice mari.
Cele mai cutremuratoare date despre aceasta tehnologie provin din insemnarile lui Zbigniew Brzezinski (fost consilier pe probleme de securitate nationala al Presedintelui Carter) si ale lui J. F. MacDonald (consilier stiintific al Presedintelui Johnson si profesor la catedra de geofizica a UCLA), care au scris despre folosirea emitatorilor de fascicule puternice de energie in razboiul geofizic si climatic.
Documentele indica modul in care pot fi cauzate aceste efecte, pe langa celelalte efecte negative asupra sanatatii si gandirii umane.
Posibilitatile de afectare a gandirii de catre HAARP sunt extrem de ingrijoratoare.

Edgar Cayce – Ultimul profet al umanitatii

 

Dorinta oamenilor de a afla ceea ce la rezerva viitorul s-a manifestat fara intrerupere inca din zorii istoriei. De la oracolele egiptene, la cele grecesti si apoi romane, la profetii orientali si cei din Europa medievala – totul culminand cu versetele lui Nostradamus - si pana la persoanele cu abilitati extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbracat forma unei veritabile obsesii a umanitatii. Si totusi, in plin secol XX, intr-o epoca a stiintei, in care superstitiile si ocultismul nu isi mai gaseau locul, un om soca o lume intreaga prin prezicerile sale. Numele sau era Edgar Cayce.
Dorinta oamenilor de a afla ceea ce la rezerva viitorul s-a manifestat fara intrerupere inca din zorii istoriei. De la oracolele egiptene, la cele grecesti si apoi romane, la profetii orientali si cei din Europa medievala – totul culminand cu versetele lui Nostradamus -  si pana la persoanele cu abilitati extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbracat forma unei veritabile obsesii a umanitatii. Si totusi, in plin secol XX, intr-o epoca a stiintei, in care superstitiile si ocultismul nu isi mai gaseau locul, un om soca o lume intreaga prin prezicerile sale. Numele sau era Edgar Cayce.
Cayce s-a nascut in martie 1877, intr-o familie de fermieri saraci din statul Kentucky si, pana la varsta de sapte ani, nimic nu anunta capacitatile sale iesite din comun. Abia dupa aceasta varsta, copilul incepe sa le povesteasca parintilor sai despre viziunile ciudate pe care le avea si despre capacitatea sa de a intra in legatura cu persoane decedate de curand. Nimeni nu ii da atentie insa, iar parintii, preocupati mai mult de starea financiara precara a familiei, il sfatuiesc pe acesta sa citeasca Biblia, lucru pe care Edgar il va face pentru tot restul vietii. In fapt, viitorul prezicator declara in repetate randuri ca obisnuia sa citeasca Noul si Vechiul Testament odata pe an.

Lipsa banilor il opreste pe Cayce din studii dupa numai 8 clase, studii considerate suficiente, de altfel, pentru copiii familiilor de fermieri si muncitori de la sfarsitul secolului XIX. El se angajeaza intr-o librarie de carte, acolo unde incerca sa procure mijloacele materiale necesare pentru intretinerea propriei familii. Edgar nu mai pomenea despre viziunile din copilarie si totul curgea spre o existenta banala, in care singurul scop erau banii si subzistenta. Avea sa vina, insa, momentul adevarului, atunci cand la varsta de 23 de ani, tanarul american, acum un comis-voiajor, isi pierde vocea din cauza unei misterioase crize de laringita.


Nevoit sa renunte la serviciu din cauza afectiunii care refuzase sa treaca dupa mai multe luni de suferinta, Cayce accepta interventia unui medic ambulant ale carui tratamente se bazau pe hipnoza. Ceea ce a urmat avea sa ii socheze pe martorii evenimentului. Nu numai ca tanarul vorbea normal in timpul starii de transa, dar si-a prezis singur tratamentul, acela de creste presiunea sanguina din zona gatului si, mai mult, s-a autovindecat in vazul a zeci de persoane, dupa ce si-a concentrat nivelul sanguin din laringe pana cand pielea capatase, conform martorilor oculari, culoare rosu-aprins.

Stirea a facut inconjurul tarii si marile ziare ale vremii publicau informatia pe prima pagina a editiilor. Edgar Cayce devenise peste noapte un vizionar si un vindecator cu puteri miraculoase. Tanarul era acum asaltat de scrisori si vizite neanuntate ale oamenilor care vroiau sa afla numerele castigatoare de la loterie, locurile in care pot sapa dupa comori sau castigatorii curselor de cai. Mai mult, un influent proprietar al unei plantatii de bumbac, i-a oferit lui Cayce o suma imensa pentru acea vreme, 100 de dolari pe zi, pentru a prezice cotatiile bursiere de pe piata bumbacului.

Hartuit in permanenta, Edgar Cayce ii refuza pe toti, desi posibilitatile sale financiare ramasesera la fel de restranse, anuntand ca nu ii va ajuta decat pe bolnavi si pe cei cu probleme reale. Incepea astfel, unul dintre cele mai misterioase si mai neintelese fenomene inregistrate in secolul XX.

Fostul fermier intra in transa, ceea ce avea sa ii aduca si numele de „Profetul adormit”, si prezicea tratamente celor care sufereau de boli grave, boli in fata carora medicii se dadusera, de cele mai multe ori, batuti. Ajutat de o dactilografa, Cayce dicta in timpul hipnozei autoinduse remediile care puteau duce la infrangere bolilor. Si, nu numai ca tratamentele sale functionau dar, spre suprinderea medicilor, acestea erau in proportie de peste 90% naturiste. Nu mai putin de 14.000 de copii ale retetelor prescrise de Edgar au fost pastrate si se afla si astazi la Centrul Egdar Cayce din Virginia, desi se pare ca aproape 7-8000 de manuscrise au disparut fara urma.

Incapabil sa refuze oamenii care ii cereau ajutorul in probleme grave, Cayce, care in 1925 se mutase in statul american Virginia, intra in transa si de 8 ori pe zi, lucru ce ii afecta vizibil sanatatea. El isi salveaza chiar si sotia, identificata de medici cu o forma avansata de cancer, boala care in conceptia acestora nu mai putea fi tratata.

Si cu toate acestea, in ciuda zvonurilor, Edgar Cayce nu accepta nicio forma de plata de la pacientii sai, cu exceptia unor mici donatii care sa ii permita subzistenta alaturi de familia sa.


Misterele lui Edgar Cayce
Daca nimeni nu putea oferi o explicatie pentru tratamentele acordate de vizionarul american, putinele preziceri pe care acesta le-a facut in legatura cu viitorul au fost de-a dreptul socante. Astfel, Cayce prezicea inceperea celui de al doilea Razboi Mondial, ascensiunea lui Hitler, caderea comunismului, asasinarea presedintelui J.F.Kennedy, independenta Indiei si aparitia statului Israel pe harta lumii, evenimente confirmate de trecerea timpului, dar si intamplari care merg mult mai departe in timp.

Edgar Cayce anunta producerea in viitor a unui puternic cutremur care va duce la scufundarea intregului stat California sub apele oceanului. De asemenea, vizionarul prezicea aparitia unor cataclisme care vor modifica radical harta lumii, precum si izbucnirea unui al treilea Razboi Mondial, care ar urma sa porneasca din Orientul Mijlociu. De mentionat ca toate aceste preziceri au avut loc intre anii 1925 si 1945.

Dar ceea ce a socat cel mai mult, au fost informatiile lui Cayce despre trecutul omeniri. Conform acestuia, marile civilizatii din Egiptul antic si din America de Sud au aparut ca urmare a migratiei locuitorilor Atlantidei din fosta cetate distrusa in urma unui cataclism natural. Edgar Cayce afirma la inceputul secolului ca adevarata vechime a piramidelor este de 10.500 de ani, la fel ca si misteriosul oras Tihuanaco (sau Tiwanaku) din Bolivia. Mai mult, profetul modern declara ca numele artizanului marilor piramide din Egipt se numea Ra, si ca pe langa uriasele constructii din Platoul Giza, acesta ridicase si Sfinxul, cu rolul de a proteja o incapere subterana, numita si Camera Arhivelor, in care ultimii atlanti depozitasera inscrisuri referitoare la tehnologia de care dispuneau. Mai mult, Cayce prezicea ca la finalul anilor 1960 si inceputul lui 1970, ruinele Atlantidei aveau sa fie descoperite in apropiere de Bahamas.

Ca o coincidenta, in 1968, scafandrii americani identificau, la o distanta de cativa kilometri de tarmul insulelor din arhipelagul Bahamas, formatiuni de roci, asemanatoare unor ziduri rectangulare, create, in mod sigur, de o civilizatie disparuta. Constructiile subacvatice au fost denumite Drumul Bimini, dupa numele insulei langa care au fost descoperite, si se intind pe mai bine de 3 kilometri. Nici pana astazi, arheologii si oamenii de stiinta nu au ajuns la un acord cu privire la originile formatiunilor de roci, la vechimea acestora si a presupusilor lor arhitecti.

In ceea ce priveste vechimea piramidelor egiptene, daca la vremea sa Cayce era luat in ras pentru previziunile pe care le facuse pe marginea acestora, astazi, tot mai multi arheologi inclina sa ii dea dreptate. Poate cel mai aprig dintre acestia, belgianul Robert Buvall, sustine ca atat varsta Sfinxului cat si cea a piramidelor este cea indicata de vizionarul american, aducand in favoarea teoriei sale mai multe argumente. Duvall sustine ca evidenta eroziune verticala a Sfinxului nu poate fi cauzata decat de ploi abundente, o actiune a vantului ducand, inevitabil, la o eroziune a calcarului pe orizontala. Iar ultima data la care ploile erau atat de puternice incat sa erodeze o statuie de dimensiunile Sfinxului nu a existat mai devreme de acum 10.500 de ani. De asemenea, pozitia piramidelor din Giza se suprapune perfect pe cele trei stele din centura constelatiei Orion, asa cum aratau acestea in urma cu 10.500 de ani.

Ultima si cea mai disputata previziune a lui Edgar Cayce este cea privitoare la camera subterana aflata intre labele din fata ale Sfinxului. Testele sonice efectuate asupra calcarului din sol au confirmat ca in zona indicata de american exista mai multe goluri legate inte ele prin posibile tuneluri, dar nu au putut aprecia daca acestea sunt formatiuni naturale sau au fost create in urma activitatii oamenilor. Autoritatile egiptene au interzis, insa, orice sapaturi in zona, datorita fragilitatii Sfinxului si a pericolului distrugerii acestuia.

La 1 ianuarie 1945, Cayce facea o ultima declaratie, cea prin care isi anunta moartea. Doua zile mai tarziu, „Profetul adormit” se stingea din viata lansand in urma sa zeci de volume cu insemnari si previziuni pe care le realizase in timpul vietii. Nici pana astazi, specialistii nu au putut explica natura transelor si a viziunilor lui Edgar Cayce. Data fiind natura tratamentelor si a profetiilor sale, multe dintre ele confirmate de timp, americanul este considerat astazi un drept urmas al lui Nostradamus.

Facts

• Una dintre ideile predilecte ale lui Cayce a fost cea a reincarnarii. Conform acestuia, sufletele oamenilor trec printr-o perioada de tranzitie inainte de a se intrupa la diferite intervale de timp. Poate cea mai controversata viziune a sa, este cea legata de Iisus, pe care americanul l-a vazut ca pe o reincarnare a atlantului Amilius, primul legiuitor divin din istorie, a lui Adam, primul om, a lui Melchisedec si a lui Enoh, bunicul lui Noe.
• O alta previziunea luata in ras de contemporanii sai, a fost cea legata de hibrizii oameni-animal, care au fost creati de atlanti, intamplare care urma sa se reia si in viitor. In luna mai a acestui an, autoritatile britanice si-au dat acordul pentru ca oamenii de stiinta sa continue cercetarile asupra hibrizilor creati din ovule de vaca, golite de informatii genetica, si ADN uman, dupa ce primele teste aratasera ca acestia pot supravietui

Apa vie si Apa moarta

Apa vie

Povestea aceasta începe în anul 1939, în plin razboi, când Parisul era părăsit de tot mai mulţi locuitori. Printre aceştia se număra şi inginerul Marcel Violet care s-a stabilit în apropierea localităţii Etampes. Aici a observat că după ploile cu tunete şi fulgere, plantele din grădina lui creşteau mai repede decât atunci când ploile lipseau, cu toate că le uda din belşug. Mai mult, el a observat că animalele preferau APA de ploaie în locul celei de la robinet. Fire analitică, s-a întrebat de ce şi a început să caute răspunsuri. A ajuns la concluzia că singura explicaţie o reprezintă componenta fizică a apei, deci încărcătura sa electrică. El face diverse experienţe şi îşi administrează apă de ploaie ca remediu pentru un infarct miocardic. În 1942 avea 53 de ani şi timp de 4 luni a băut câte 1 litru/zi. Controlul ce a urmat a demonstrat vindecarea deplină. Ba mai mult, modificările pe care le avea la aortă au dispărut, procesul de îmbătrânire a fost stopat, nu a mai cunoscut oboseala fizică şi psihică, iar pe un test la 75 de ani, privind reflexele vizuale şi auditive, a obtinut rezultate ce-l clasau în procentul de 20% specific tinerilor sub 20 de ani. Din experienţa acumulată în perioada când făcea cercetări împreună cu specialiştii Secţiei Tehnice a Armatei în legatura cu reacţiile culturilor microbiene expuse diferitelor culori ale spectrului i-a venit ideea realizării unui dispozitiv de producere a apei de ploaie artificiale pe care a numit-o APA Marcel Violet, cu care a tratat, cu mult succes, numeroase boli. Pentru fabricare a folosit un condensator cu ceară de albine (12,5cm/12,5cm/9cm) branşat la reţeaua de curent alternativ (reţeaua servindu-i ca antenă de recepţie) pentru a capta undele biologice. Între APA care va absorbi radiaţiile şi antenă este plasat condensatorul, el insuşi legat la unul sau mai multi electrozi care plonjează în APA de tratat. La conectarea electrică, APA se încărca cu energie. Controale repetate îi demonstreză că APA supusă acţiunii acestei radiaţii capătă proprietăţi noi. Aceste radiaţii constituie o componentă a energiei vitale. Lucrând în continuare, a demonstrat că acţiunea apei pe animalele şi plantele nu produce mutaţii genetice, acestea au atins uneori dublul vârstei normale. Injecţiile cu virusuri au avut ca urmare formarea unui mic chist la locul înţepăturii, care ulterior s-a resorbit. Animalele folosite în experiment au avut posibilitatea de a alege între APA tratată şi cea de la robinet şi au ales-o pe prima. S-a trecut la testări în spitale, şcoli, ferme, peste tot rezultatele au fost entuziasmante. Aceste rezultate ar fi trebuit să revoluţioneze terapeutica, biologia în ansamblul ei. Marcel Violet a trait 87 de ani şi a lucrat în laboratoarele sale pana în ultima clipa. Gheorghe Lucaci, principalul realizator al apei vii româneşti, destăinuie că a lucrat la această invenţie 20 de ani, în ultimii ani de cercetare colaborând şi cu prof. dr. I. Mânzatu, cu care a şi obţinut brevetul de inventator. Conform brevetului, ’’APA vie’’ (sau APA biologică) şi “APA moartă” (sau APA antagonică) se deosebesc de apele obişnuite prin suprapunerea acestora unui lanţ de separări sub acţiunea a două câmpuri electromagnetice şi a unui câmp ultrasonor. În urma acestui poces se obţin 3 tipuri de ape cu caractere extreme: - o apă cu activitate biologică atât de intensă încât se poate contamina din aer şi poate dezvolta o masă vie bacteriano-vegetală care duce la autosufocare; o picătură din această apă pusă în APA obişnuită pulsează ca o inimă, frecvenţa pulsaţiei fiind dependentă de temperatură. Fierbe la 1050 C şi îngheaţă mult sub 00 C, are pH-ul de 7,7 şi se roteşte spre stânga (levogir). Specificul structurii moleculelor de apă vie este asimetria dată de infăşurarea lor în spirală, având atomii de oxigen în linie şi cei de hidrogen în spirală. Este considerată generator-rezonator în legatură cu câmpul fundamental energetic-informaţional. Determină o încolţire a seminţelor incredibil de rapidă, dar planta este sufocată de marea masă vegetală ce se formează. De asemenea ajută la vindecarea rapidă a plăgilor. În cadrul experienţelor efectuate, un peştişor a trăit 62 de zile fără hrană şi fără oxigenarea apei. - o apă antagonică ce poate fi utilizată ca bactericid şi citostatic antitumoral. Are pH-ul 5,5 şi este dextrogiră. - o apă neutră care constituie cea mai mare parte din volum. Pentru uz medical se fac amestecuri în diverse proporţii din fiecare apă. Un mijloc simplu de obţinere a apei vii/moarte este electroliza în urma căreia rezultă apă alcalină şi apă acidă. Datorită proprietăţilor sale, APA alcalină a primit numele de apă vie iar APA acidă a primit numele de apă moartă. În anul 1992, rusul Dimitri Osipovici Kratov din Sevastopol, tehnician, presat de starea sănătăţii sale (internat într-o clinică de urologie cu insuficienţă renală şi adenom de prostată) a realizat un aparat de electroliză a apei. Tratamentul pe care şi l-a aplicat a fost de câte ½ pahar cu apă/zi timp de trei zile înaintea meselor principale. Examenele medicale au concluzionat că intervenţia chirurgicală programată nu mai era necesară ! Funcţie de timpul de electroliză, pH-ul apei alcaline ajunge la 10-11 şi se menţine câteva ore, după care scade la 7, iar al celei acide ajunge la 2-2,5 menţinându-se neschimbat timp îndelungat.

Ce se ascunde în spatele crizei planetare ?

                      Ce se ascunde în spatele crizei planetare ? 

Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali? Până acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la final, să aibă câştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond. În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi astfel independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul „fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti. Începând cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României. Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Générale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau „filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, având prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin. „Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea („Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind „instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital integral de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.


Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai „longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: „Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

 

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de „Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. „Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi„una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.
”

Într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry („Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. „Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.

 

Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.
Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat „Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntâlnit din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică. Acest pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. „Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.
Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele: „Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.

 

Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Potrivit „Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după „lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci.„UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. „Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de „reformare” în economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cât mai strictă supraveghere centrală şi chiar „stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică în 2009: „Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi „Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.„Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.

 

În februarie 2009 declara pentru Reuters: „Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-un context de „junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab. Ele sunt luate după „pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzând în totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal. Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.
Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu „soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.